magritte nu e femeie. nici pictopoezie. pipa este ipocrizie

De ce să fie ipocrizie pipa?
…de ce ar fi, dacă nu este o pipă?
În s1v2 e “orgasmi”?
Exemplele sunt neroditoare, poetic sunt scrise cu măestrie. Non-poetic nu știu. Refuzul muntelui nu este munte.
De ce mă obsedează pipa?
Magritte e ca un vis urât.
Din care nu ne mai trezim.
Momentan despre “magritte nu e femeie, marțiene. nici pictopoezie. pipa este ipocrizie” nu pot a spune nimic.
Prea mult mi-am violat fiinta.

i) pentru că, de exemplu, este orice altceva decât ceea ce pare a fi; și nu este, pare.

ii) dacă era origami, nu mai avea nici un dumnezeu; ar fi săvârșit un păcat similar celuid e la puctul i) - așa cum văd că ești tentat.

iii) nu există "vis urât"; în schimb, de oameni care visează urât e plină lumea; în locul tău, m-aș bucura să nu mă mai trezesc; dar, nu știu de ce, sunt tentat să cred că aceeași ipocrizie te-a determinat la o astfel de afirmație.

iv) n-ai tu nas a viola ființa; nici atât "organ"; în realitate, te violezi singur, dar ipocrizia nu-ți dă voie să recunoști.


una peste alta, la câte concepte aiuristice există în estetică, s-ar mai găsi loc pentru încă unul: ipocrizismul; dar asta ar fi sinceritate curată; așa ceva... "nu se există".

în tentativa de apreciere a unui text postmodern, criteriul estetic mi s-a dovedit adesea, din păcate, insuficient (mă refer strict la mine și la modesta mea experiență de comentator nesportiv, deși fenomenul pare a fi ceva mai general).
în plus, dacă te afli în fața unuia profund intimist (expus însă trecătorilor în balconul cu vedere la stradă) cum pare a fi cel de față, în care nici nu cunoști personajele, și mai dai și de margritte (despre care inițial ai fost înclinat să juri că e femeie, dar în final ești nevoit să admiți la fel de lejer ipoteza că poate fi un pachet de unt, un taifun, sau o marcă de lansetă cu acțiune de vîrf), lucrurile se complică și mai tare.
astfel, singura abordare rămasă la dispoziția (auto)băgătorului în/de seamă pare a fi cea utilitară.
din această îngustă perspectivă aș îndrăzni să observ că:
1. izma - în infuzie, e bună pentru tratarea indigestiilor, ceea ce nu pare a fi cazul aici, avînd în vedere absența îndelungată a omletelor, deci nu e cazul să-i mulțumim șanțului pentru amabilitate.
2. amestecul bere-coniac în dozajul menționat nu are efecte notabile decît de la 3 halbe în sus, ceea ce zic eu, trebuia specificat.
3. frigul are efecte benefice pentru oase, doar dacă acestea aparțin vecinului.
în fine,
4. în general de noapte se trece ziua, cu unele rare excepții - de ex. treceri nocturne la (pe)trecerea fără asigurare peste calea ferată, care conduc la tranziții line noapte-noapte, deci dacă nu se va mai merge la lehliu-gară, succesul e oricum asigurat.

în final aș aprecia finalul, perfect opac în transparența lui, care oferă cîmp deschis oricărei întrebări fără răspuns de genul
- se poate da la somnul de veci cu broscuță orgasmi, sau invers?
- ce se poate spune despre spațiul gol dintre liniile punctate în cazul în care golul e marcat dintr-o lovitură de pedeapsă, eventual, divină? constituie el un sentiment sau un resentiment?
sau
- cînd, și mai ales cu ce scop cade femeia cloșcă peste ouă cu plod?
etc, etc

cu confuzia inexplicabilă a lecturii,

un trecător

asta cu absența lecturilor ce este, sinceritate sau ipocrizie? că eu, când citesc în loc de Magritte, Margritte, sau deduc din comentariu că, de exemplu, nu ați auzit niciodată despre acest text: "Era un mamifer acvatic. În creierul sau, care functiona cu pila voltaica, întîmplarea facu sa creasca o turla stravezie în care se vedea un clopotar perforat de lilieci tragînd un clopot de asfalt. Dangatele surde se scurgeau ca dintr-o rana peste munti si vai si anuntau, mai bine zis ANNUNZIAU nasterea pruncului Satan, scrobit ca o camasa în punga de plastic si la care venira trei magi pe doua biciclete, ultimul calarind pe o frumoasa pajiste smaltuita cu flori de papadie si rochita-rîndunicii din care fecioarele îsi fac focul în gura, pe urma ard lemnele si carbunii în plamînii lor consumati de turturi, iar fecalele lor magnetice aduna toate àcele pierdute de croitorii care tes destinele Imperiului Perisabil. Mult mai la nord, pe vîrful unei prapastii negre, un cunoscator spune ce se va întîmpla cu sufletul dupa moarte, daca va putrezi si el ca o soseta-mputita sau va scînteia ca diareea filosofala; în orice caz, trebuia sa ridice cu mîinile goale scîrbosenia aceea, s-o verse-n cosul de rachita de alaturi si sa trimita un plic de ceai chinezului din Londra", nu mai știu ce să cred; cât despre anumite motive (ex, "izmă" - vezi Stelaru), nu mă mai complic; dar, oricum, am ampreciat elocvența de care dați dovadă când e de bătut cu sinceritate apa-n piuă despre ipocrizie.

îl văd ca pe un tablou a la magritte, 3 ipostaze în 3 spații zugrăvite pictural (evident) și ideatic pe care poetul îl așază în fața lectorului și îl invită la interpretare.
măiestria artistică îl determină pe cititor să creadă că intră într-o poveste (cadrul nocturn, personajele, demarcările, momentele de referință etc.). nu mă decid care dintre "exemple" îmi place mai mult, înclin către cel de al doilea și n-am să explic de ce. dar dacă vreau să exemplific eu ceva, atunci, iată:
"trecem de noaptea aceasta într-o zi"!

am citit cu plăcere,

Ottilia Ardeleanu

culpa, am citit margritte, și n-am citit magritte, asta e clar și trebuie recunoscut. dar domnule Vasile, în absența referințelor bibliografice, și tot în scopuri anatomic-utilitare, pot presupune că pictoru e van gogh, iar neferata e nosferatu? și dacă da, cu ce consecințe? mulțumesc anticipat pentru atenție.

a nu mai confuza anumiți cititori de poezie pe siteuri, grăbiți a trage concluzii de genul: "dacă te afli în fața unuia profund intimist (expus însă trecătorilor în balconul cu vedere la stradă)", am retras din titlu "marțiene"; precizez că onomastica, relația particulară sau teoretizări pe marginea unor texte recente cu autorii introdus aparent ilicit în discurs, au fost pretexte; Marțian, Pictor sau Nostia au această valore numai pentru Marțian, Pictor sau Nostia; pentru oricine altcineva poate să fie X, Y și Z; aceasta nu aduce textului nici o modificare.


mulțumesc, Ottilia, pentru lectură și pentru semnul despre; da, să spunem că am încercat un triptic (cu implicațiile aferente); și mă bucur că te raportezi în primul rând la text, nu la mesajele biografice.

…că tot ești bolnav de ipocrizie, de folosirea termenului, nu de altceva, se cuvin câteva precizări lămuritoare (pentru mine – aceasta pentru că ” Marțian, Pictor sau Nostia au această valore numai pentru Marțian, Pictor sau Nostia”):
primo: ipocrizia mea constă în imitația bunului simț, a bunătății, a disponibilității. Recunoașterea acestui fapt atrage după sine anularea sensului atributiv din “ipocrizie”
secundo: nu văd de ce o simplă mimă (vezi chiar și “balada unui om groaznic” sau “rătăcirile” – la care țin cel mai mult pentru că SE ține la ele cel mai puțin, dar nu despre asta era vb aici) ar putea atrage după sine împușcarea actorului și nu a personajului????????????????????
tertio: ești măgar cu “organ”-ul și știi prea bine că adăugirea aceasta a fost absolut gratuită, dovadă că e introdusă la “iv)”. Dar, vorba ta, hai sictir!
Căldură mare!

când confuzezi însetrarea naturală a unui mesaj cu atribuirea unor calități de ordin moral în detrimentul celor estetice, păcătuiești din nou; dar, nu-i așa, aceasta este tot o stare naturală; una în care, de asemenea, poți confuza obiectul muncii cu munca, redarea papagalicească a unor teorii cu gândirea etc.

spuneam că onomastic în acest text, Marțian, Pictor, Nostia au valoare numai pentru Marțian, Pictor, Nostia; adică ei pot descifra în întregime subtextul; nu că ei, "în sine", nu au nici o altă valoare; ce-i mai orbește orgoliul pe unii...

cât despre faptul că, adresându-mi-te, folosești în aceeași construcție termenii de "măgar" și "organ", mă îndeamnă la sinceritate (drept pentru care am să apelez cu ipocrizie la un banc): e clar acum de ce bei tu; eu beau, așa, ca să-mi lucească ochii...

călduri!