marele consolathor

aceleași poante, aceleași întorsături de fraze, sintagme gen „gradul barat al sărăciei”, ori „curul sărăciei” care se vor pline de haz și de sens, dar care sună artificial și vulgar... apoi, soiul ăsta de oralitate banală, un mod desuet de a verbaliza și de a o face pe interesantul. Nu zic, un astfel de discurs manieristic poate avea priză la cititori o vreme oarecare, dar după - începe să plictisească, mai ales dacă îl folosești constant drept ca pe singurul atu literar de care dispui. De la o vreme am impresia că nu faci decât să te autopastișezi, te repeți adică, nu mai vii cu nimic nou. Cât despre ideea din text e veche și răsuzitată

Doar o părere,
Eugen.

e doar o părere, asa cum admiți tu singur, o părere de intelectual pseudo-deranjat și care face pe interesantul. sintagmele și altele par aceleași pentru ca stilul e același și nu se vor ci te asigur ca efectiv sunt pline de miez si de haz. atâta ca unii fac pe orbii în văzul lumii, doar-doar vor fi remarcați de cineva.
e greu Eugene dar e simplu: nu mai vi pe pagina mea dacă plictisesc.
hai sa aiurim de bine!

similară.

un alt aspect: în unele construcții, o parte sau chiar jumătate ar putea lipsi, pentru că îndeplinește aceeași funcție în economia expresiei; câteva exemple:
"încă e bine atîta că" sau "uite ce e până la urmă".

incontestabil, textul abordează teme viabile (iar antecomentatorul are dreptate, superuzitate - ceea ce nu este musai reproșabil): moartea, singurătatea în doi, aș plusa și aș spune chiar și în-doi-tul din singurătate, lipsa de valori + alte câteva); conștient de acest aspect (prin urmare, măcar curajul asumării este apreciabil), autorul propune o manieră "personală" de raportare la aceste teme; din păcate, efectul nu este cel scontat, soluțiile estetice eșuând pe o plajă deloc virgină, aceea dintre "pontos" și "porcos"; nu spun că nu se poate face literatură și cu astfel de... concepte, însă îți trebuie un anume rafinament pe care mi-aș permite să-l numesc de idee; ori, aici, pretinsul rafinament mizeză exclusiv pe antagonisme sintagmatice care, așa cum am arătat la începutul acestui comentariu, nu fac altceva decât să se anuleze reciproc.


desigur, îmi puteți sugera să nu mai trec pe la dv prin pagină; dar această soluție este ca și cum eu mi-aș permite să vă sugerez la a renunța să mai scrieți astfel; dincolo de faptul că ar fi nederept, în realitate, soluția este simplă și la îndemână: dacă nu doriți comentarii, aveți această opțiune pe care o puteți activa cu un singur clic; pentru că, altfel, atunci când postați, vă expuneți unui dublu risc: de a fi citit și de a primi comentarii.


apropo, indiferent cum îmi veți răspunde și de ce decizie veți lua, atunci când postați, o să continui să vă citesc.

un alt comentariu anti și tulbure de te doare mintea. antagonisme sintagmatice? care? unde? exemple concrete pe text nu generalități aiuritoare! și hotărîți-vă dacă e abordare personală a unor teme viabile șau lipsă de idee și rafinament. lucruri irelevante oricum dar de-acum obișnuite. în fine n-aveți decît să mă citiți așa cum scriu și n-am de ce să interzic nimic. fiecare simte și înțelege exact cît vrea și poate.

dau exemple și-mi cereți exemple (probabil că în exemplele respective vă este străină implicația logico-gramaticală, caz în care nu am să mă apuc să țin lecții despre); vă spun ce efecte produc acestea și mă întebați despre ce este vorba...

concluzie? aveți dreptate: "fiecare simte și înțelege exact cît vrea și poate" (autorul dixit).

am modificat pe alocuri și acuma sunt împăcat ferm convins că e mai puțin antagonic sintagmatic și aproape are idee despre rafinament. pace vouă și să aiurim de bine!