Cafard

când vine toamna, ieșim să desenăm pe asfalt, acțiune survenită, probabil, din drama acumulată excesiv sau cu înghițituri mici, iar mai târziu presurată în cretă (aceeași). tot ce-i legat de dragoste, a se trece-ntre paranteze, infernul se simte bine-n afară. plăcut textul domniei voastre. de recitit. :)

Mersi pentru cuvinte. Nu știu exact la ce te-ai gândit/ ce ai simțit când ai spus că “infernul se simte bine-n afară”, dar mă rog… Altfel, bag de seamă că se apropie toamna.
Cu bine, M.A

"Am scris întreit și-apoi din cuadratura iadului am urlat ca un sfânt
despre iepuri, mâini și metafizică" - ceva simplu, în afara parantezelor adică.

(i)eu (i-)aș fi spus: autocafard; așa, ca o pocăire în versuri, un autodafe lip(s)it de resentiment; pentru că, așa gândesc, nu există mai mare ipocrizie ca sinceritatea.

ai schimbat finalul; caut a mă lămuri cum îi șade și mă întorc (pe partea cealaltă a pădurii; cică pe acolo ar umbla sănătoșii...)

Am (schimbat finalul, “boală pe i-“ – apropo, e vocala durerii, la romani, dar desigur, știai. I) de transpus un cafard, nu văd de ce i-aș mai trece un “auto-“; cred că ar îngreuna, ceea ce deja ar fi prea mult. E ca și cum ai spune că plumbul e cam greu. Zic și eu, de, nu dau cu parul. Apropo 2, cum zice franțuzu’, că tot ne zice el de ne ustură în… (pot să zic cur?) fund: “j’en ai marre!” De tot.

"zii" cu un i. voi reveni (de întărire - revenii, reveniii).

...ce m-as face (fara voI). Glonț.

(i-)ai spune; pentru că una este să vorbești despre a ta; alta, despre a altora (la ipocrizie referire, desigur); "de tot"? nu, bre, de(-)loc (de mod și de timp); de fapt, boală am pe punctul i-ului...

("într-una-m". cuvînt să arate mai rău nu prea am văzut. probabil aș putea demonstra că e incorect, dar ar fi inutil, pentru că nu m-ai crede - oricum, chiar dacă ar fi ok, l-aș interzice). în schimb spiritele mari se atrag - un cafard vigilent (suflețel voinic de calfă/dîra melcului pe talpă) a semnalat-o pe ludmila zilele trecute proprietarului de site unde eram editor și acum nu mai sunt. nu că ar conta, doar așa. și culmea e că pe ludmila o iubeam. cum iubesc finalul poezicii tale, de data asta fără glumă. commul e cam offtopic, știu. ca păcătos, voi a zice da, în pana mea, copiilor mei, ai tăi, ce mai contează, la prima bere vărsată pe desenul care suntem ne trezim din trezie și ne visează alții.

nu am înțeles poezia asta.
mă împiedică multe, începând cu invocația retorică, faptul că, din pricina primului vers, sunt trimisă s-o leg de "mai mult se înălța...",că nu-s sigură dacă intenționat scrii "întruna" greșit, pentru că am senzația că sunt mai multe poezii întruna (sic!) care nu se leagă suficient să-mi cânte unitar.

ps. "într-una-m"?