o nicovală sau o petală

obsesia rimelor este stridentă, suficient ca textul să nu mai poată însemna; chit că imaginarul, aici (cu o paternitate evidentă) e de fapt o "imaginerie" pe care ai încercat să pui șaua, dar, după ce a rupt-o la galop (musai ca "el comandante" să fie întotdeauna cel puțin cu un cap de cal mai în față), ți-ai dat seama că ai uitat să pui frâul; ghici ce se întâmplă când oprește brusc.

pentru ca abia astfel trezit să te poți întreba: "săvârșitu-s-a"?

"S-a..."
Numai ca utopiile nu ajung niciodata la acest "...s-a"
De aceea poate inca mai cred ca rostul poeziei nu este in scriitura cat mai ales in stare si, de ce nu, in "imaginerie"

acela este rostul vieții, nu al poeziei; nici măcar nu te pot contrazice, pt că și eu am ajuns să cred că poeții autentici sunt aceia care nu au scris niciodată; parafrazând: ipocrizia ipocriziilor, totul e ipocrizie...