Vasile Munteanu

eu nici

cum nu vreau să lungesc inutil această discuție, accept posibilitatea să ai dreptate (dacă și tu accepți posibilitatea să nu); așa cum am spus, deși criteriile mele sunt expuse mai sus, mă voi gândi serios la punctul tău de vedere.

ar mai fi un criteriu de care s-ar putea ține cont; dacă vei lua în calcul totalitatea textelor apreciate de alții pe care autorii sus-numiți le au, vei vedea că, de fapt, prietenia mea, din acest punct de vedere nu le-a servit la nimic; părerea mea, și aceasta o declar în deplinătatea facultăilor mentale, mintale și a minimului gust estetic pe care consider că îl am, că acești autori, în realitate, scriu mult mai bine decât m-am învrednicit eu să-i apreciez.

în primul rând, îți mulțumesc pentru lectură și pentru repetatele semne despre.

nu în ultimul rând, sincer, asta cu "înstelatul între voi" m-a lăsat perplex; nu credeam că mai există persoane care gândesc astfel; nu că ar conta prea mult că un text este înstelat, iar altul/altele, nu; dacă acesta ar fi un principiu valid (mă refer din punct de vedere valoric), nu crezi că ar trebui să îmi șterg majoritatea textelor (care, logic, nu sunt "înstelate")? mai mult, nici "recomandarea" nu este un criteriu incontestabil al valorii unui text; nu îmi permit să spun ce gândesc alții, dar pentru mine un text înstelat sau recomandat cade sub incidența subiectivității și, fără doar și poate, criteriilor apreciative ale aceluia/aceleia care însetlează/recomandă; apoi, de ce ce spun că m-a lăsat perplex: cazul 1) Marițian Alexandru: din 2004 până în prezent, dintr-un total de 141 texte postate, i-am înstelat 2 texte, dintre care 1 este retras; cazul 2) Gabriel Tudorie: din 2008 până în prezent, dintr-un total de 60 de texte postate, i-am înstelat fix 1 text; dacă acestor "cazuri", îl adaug și pe Radu Ștefănescu (pentru că îmi pare că l-ai inclus și pe el), din 2007 până în prezent, dintr-un total de 143 texte postate, i-am înstelat (aici am exagerat!) 8; o fi mult, o fi puțin - vă las să apreciați; a, recunosc, ultimului mi-am permis și să îi recomand câteva texte, în timp ce primilor doi, nici măcar unul; vă spun și de ce; numai cu primii doi obișnuiam să ieșim la o bere sau mai multe; Radu Ștefănescu, după cum puteți deduce din maniera în care se adresează este un domn.

desigur, dacă faptul că, în general, socializez destul de greu, și că, din această cauză, nu mă număr printre aceia care vorbesc cu lumea pe stradă, motiv pentru care sunt mai liber la gură numai cu aceia pe care îi cunosc (și foarte rar pozitiv - dacă veți urmări comentariile către persoanele sus-numite, veți observa că majoritatea au fost ironice), vă face să mă considerați păcătos, aici nu vă pot contrazice.

dar, în general, îmi plăcea să cred că lumea mă consideră așa cum mă consider eu: unu dintr-o bucată, care, atunci când consideră că are ceva de spus, spune oricui, indiferent de nume, nu chiar orice și, mai ales, nu chiar oricum.



oricum, eu vă mulțumesc pentru atenționare, vă asigur că această perplexitate în care m-ați aruncat constituie un bun prilej pentru autoevaluare.

va să zică apreciați mai mult mijloacele folosite la textul "singurătatea masculului alpha în societatea-maidan"...; mărturisire contra mărturisire: și eu apreciez că fidelii mei cititori sunta ceia care nu comentează (ne-a ferit dumnezeu - și pe mine și pe domniile lor); cât despre acest text, la care, așa cum mărturisiți din nou (aveți dreptate, e plin de "sinceritate" pe aici...), ați ales "să credeți ce vreți, cum vreți, despre absolut ce vreți", ce să fac, nu îmi permit a perturba un act de credință; îmi permit totuși să spun că nu sunt cea mai indicată persoană datorită căreia să cădeți în misticism; deși, vb ceea: "necunoscute sunt căile domnului".


lăsând gluma pe-o parte, mulțumesc pentru repetatul semn de lectură; pentru că un fenomen care se repetă semnifică sau ceva care pur și simplu se întâmplă periodic, sau constituie o lege (de exemplu, a naturii; a naturii cititorului, desigur).

și eu, ca atâția alții, eram convins că și în fond, nu numai în formă, sonetul este ceva desuet, vetust; lectura acestui text mi-a servit fără măcar să-și propună o lecție poetică (și sunt mândru că am puterea să recunosc), mi-a demonstrat că atunci când "inspirația" este susținută de talent autentic și de capacitatea de a se lăsa impresiontă din contemporan, accentul nu mai cade pe instrumentar (deși exigența acestuia este satisfăcută din toate punctele de vedre - evidențiez în mod deosebit rima), ci pe comunicare, pe echilibrul pe care un autor astfel înzestrat reușește să îl producă între ce se spune și cum se spune; nu în ultimul rând, de mare efect "prospețimea" temei, precum și (auto)ironia, concept estetic ce face să pară că acest gen literar, considerat mort, a fost supus electroșocurilor; și trăiește.

felicitări.

mulțumesc, Elena, pentru lectură și pentru semnul despre; judecând după reacția celorlalți, așa se pare, este și surd, și mut.

ma, nu știu despre care "totuna" vorbești (poate ai folosit forma compusă dintr-o răbufnire a remușcării); că eu am scris despre "tot alta"; sau poate am comentat eu alt text? sau poate ai înțeles alt_ceva din comentariu? nu prea are importanță; oricum scriem și comentăm ca și cum am vorbi să ne auzim singuri.

recviem pentru "ușurătate"; pariu că ți se face din nou sete?

despre "febră musculară" atât spun: e mai dureroasă aceea căpătată la coborâre (pe vârfuri), decât aceea căpătată la urcare (pe călcâie); pentru că una e să umbli cu băgare de seamă (de parcă ai avea grijă să nu trezești neprevăzutul), iar alta este a da buzna în neputință, a provoca istovire (fără să realizezi că, astfel, te expui unei lovituri fatale).

altminteri, dacă ai fi sincer (nu e cazul), ai recunoaște că oglinzile n-au nici o vină; "greața de oglinzi" e de fapt greața de sine; una de care, într-un fel sau în altul, până la urmă scapi (că nu ești Narcis); însă de tine nu scapi (pentru că... ești Narcis).

o să-ți printez varianta alb-negru; mare avantaj să ai preșcolari: cărțile de colorat îți amplifică imaginația.

a fost o stare între "locații", în care simbolice înaripate "solidarizau" în jurul firimiturilor; desigur, fără violență.


vă mulțumesc pentru semnul de lectură și pentru cuvinte.

relativitatea parșivă a adverbelor, care, în realitatea logică a cazului de mai sus, în loc de a indica timpul, indică modul.

dacă întrebarea se referă nu la textul în sine, ci... la un caz concret, nu trebuie pierdut din vedere un amănunt deloc lipsit de importanță: gradul de parșivitate al relativității concretului îl depășește pe acela al adverbelor; uneori, mulțimea "încolțitorilor" poate fi mai mică decât mulțimea "încolțiților"; după cum și pârghiile "de încolțirii" pot cunoaște de cele mai multe ori varii forme de dreptate nu mai puțin parșive; dacă luăm în calcul că, periodic, un număr constant de indivizi aparținând ambelor mulțimi schimbă locul între ei (schimbare pe care o putem numi funcție... aritmetică; mă rog, unii îi spun "algoritm politic"), putem trage o concluzie generatoare de mâncărime: pe cât de simple sunt lucrurile, pe atât de complicate.

nu sunt sigur că atât de radioctiv în ordinea particulelor, mai mult o versiune demo, "de probă" a unui program încă nefinalizat.


mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

"ipocrizie socială greu de sesizat/controlat" (să înțeleg că există și ipocrizie sesizabilă, deci... acceptabilă?) presupune cumva ca "dintre două rele a alege pe acela mai puțin rău"? ca și cum, la un restaurant, deși plătesc meniul și las și bacșiș, am de ales dintre un platou în care s-a micționat și unul în care s-a defecat? mersi, prefer să cotizez la Asociația Pescarilor și Vânătorilor; pentru că, în acest caz, e... de un viitor cu advărat pragmatic ("la trecutu-i mare" și mai ales preistoric); pentru că, iartă-mă, dacă vei susține că, având de ales între Băsescu, A. Năstase, C. Antonescu, Vadim, D. Diaconescu sau Ponta, eu TREBUIE să votez, atunci sau tu ți-ai pierdut "uzul rațiunii", sau ar trebui să mă ofer voluntar pentru o misiune spațială experimentală; pe Terra, în România anului 2012, lucrurile sunt clare: cei cu drept își merită soarta; pe aceia care nu votează, ca mine, soarta nu-i merită; pentru că, dacă în sfârșit aceia cu drept de vot ar înțelege că pot renunța în unanimitate la a mai vota, atunci "păcălicii politici" nu vor mai fi etalați drept "asul din mânecă". e adevărat, a trăi bine presupune și un grad mai mare sau mai mic de noroc, dar nici un câștig la "păcănele" nu îți garantează asta.


succesul este una. "succesurile", cu totul altceva.

de ce a nu vota este o dramă?

eu, de exemplu, am votat o singură dată (deși prefer să spun "niciodată"); la o vârstă și după o decadă istorică în urma cărora nu puteam avea deplin conștiința implicației acestui gest, dar, la fel ca și acum, credeam în "schimbare"; de ce nu am continuat să votez? pentru că am realizat că, din punct de vedere calitativ-uman, acest drept îmi este refuzat. implicațiile le puteți deduce singuri.

ma găsesc într-unul dintre acele rare momente în care nu știu ce aș putea spune; pentru că orice aș spune, contrariul poate fi susținut în egală măsură; în plus, am citit în ultimul timp destul texte "inspirate de moment" care m-au umplut de scârbă; prin urmare, mă mulțumesc să afirm următoarele; astfel de texte nu pot fi decât patetice; un text de tipul acesta scris fără patetism, e sau fals sau culpabil; dimpotrivă, cele mai patetice (în sens emfatic, teatral) persoane mi se par a fi, de exemplu, "procurorii"; motiv pentru care văd textul de față ca un fel de apărare a unui neurmărit penal; a unuia hăituit istoric și hărțuit social; nu formulez "violat social" pentru că până și un violator merită prezumția de nevinovăție; și nu văd ce este rău în a te lăsa inspirat de un eveniment cu implicație națională (și nu numai); poezia are nevoie și de astfel de izvoare; cum și aceia care beau apă din acest izvor au nevoie de un artist care să depună mărturie în favoare lor; pledoarie pe care o găsesc, chiar dacă nu determinantă în evoluția "procesului", bine susținută, elocventă, pentru că nu este formulată de un martor mincinos, ci de un martor ocular; și nu cred că, din cauza faptului că subiectivitatea este exagerat umană, sinceritatea trebuie condamnată.


a citit,
Vasile Munteanu

domnule Mihalache, apăi, dacă despre "adevăr" este vorba, mare dreptate aveau romanii: vine la brațul vinului. și pleacă împreună cu el.


mulțumesc pentru lecură și pentru semnul despre.

lirismu' ăsta de-l pomenești dumneata nu înseamnă musai blegeală (ca-n nostalgia marțiană); pentru că una e sentimentalismul, iar alta e sentimentalicosul; ori după mintea mea, oricât de puțină ar fi ea, nici încurajările galeriilor, nici strigarea nemulțumirilor în stradă, piață sau în pumni (sau bastoane, de la caz la necaz) nu au nimic de-a face cu acesta din urmă - cu sentimentalicosul, adică; că oricât de înfocat suporter ai fi (aici îți dau dreptate, indiferent de coloratura... clubului) și oricât de colorată ți-ar fi... strigătura din inima galeriei, dacă Echipa e proastă, victoria nu vine; pentru că una e să joci 10 - 20 de minute (ca românu') și nuami dacă (dă dumnezeu și) marchezi repede poți și tu juca... de la egal la egal (evident, dacă prind ai lor o zi proastă, pentru că, după cum știe orice suporter adevărat 2 - 0 pt ai tăi e... cel mai periculos scor!); și alta e să joci 90, 94, 104 sau până fluieră Arbitrul (ca neamțu'); așa că, dacă vezi că Echipa e în forma ce a consacrat-o istoric (blegeală) și dumnezeu ca dumnezeu, dar dă dracu' și mai e și vremea nasoală, e mai înțelept să-ți culci preșcolarii devreme și să urmărești meciul la tv; pentru că, nu ai cum să nu îmi dai dreptate, dacă "eroi" pe câte-un stadion s-au mai văzut, martiri în tribună nici atât.

oricum, se pare că ai nimerit unde (nu) trebuie...

"paradoxul genialității", domnule Popovici caracterizează acest popor: momente cruciale ale istoriei au fost dictate de "adoptați", dar pe cei mai buni "copii" ni i-am dat de suflet; nici nu ne-am putea comporta altfel câtă vreme nu suportăm mizeria umanului cu specific național așa cum se reflectă din ochii acestor copii; mai degrabă ne-am bate cu oficialitățile pentru maidanezi, dar nicidecum pentru oameni; nici măcar pentru propriul bine - pentru că nu îl înțelegem.

în sinea mea, mă bucur când echipa națională câștigă; dar nu mai știu când, într-o iarnă parcă, la finele turului de campioant, a încetat să îmi mai placă fotbalul.

mi-aș dori să câștige "băieții", dar nu am să fiu deloc surprins când voi auzi că au luat bătaie; am vândut "meciul pe care-l jucam" caselor de pariuri (și, astfel, mai dau un răspuns Bătrânului), iar acum suntem simpli telespectatori; dacă n-am avea media, am afla despre toate acestea ca despre steaua lui Eminescu - atunci când n-ar mai fi.