bilet de adio

inversiunea „norii au coborât la pământ
cum sunt spălați morții să vadă” nu-mi place deloc cum sună;
în s5 în loc de „dezamăgirile viului” aș fi încercat „dezamăgirile vinlui”
idem inversiunea din ultima strofă
sugestie generală: aș evita apropierea oximoronică (mizerie-zăpadă) – e foarte aproape de clișeu
părere generală: bună – atât timp căt mi-a adus aminte de Borges, nu știu de ce.

ER, "vinului", desigur

eu nici

începe filosofic discursul său: “sunt îngropat sub alb nu-i raiul” și câtă dreptate are fiindcă sub alb poate fi iadul însuși!
Și încet, încet, el scoate la iveală, cu “armele” proprii, tot ceea ce poate fi alb sau alb undercover. Și mai spune: “în sfârșit e pentru toți destulă zăpadă”, înțelegeți ce vreți din asta, faceți ce doriți cu ea, săturați-vă cu ea…
Poetul se sacrifică, el trece totul prin inimă, ca să se “convingă” întâi el de ceea ce ar putea fi bun-rău, rai-iad…
Dar pentru că știe ce-l așteaptă, în confruntarea cu acest alb, își face mea culpa, nerenunțând la “tăiș”, la ironie: “iertați-mă de clevetirea voastră dacă o crimă voi înfăptui pentru că ninge pe-o lamă de cuțit și s-ar putea să fie raiul”.
Cum într-un soi de minciună, de (auto)înșelare ne complacem, poetul lansează o subtilă rugăminte :
“toarnă-mi încă un pahar pentru nopțile în care voi întoarce sufletul meu ca fumul pe coș
iar tu vei crede că în lipsa mea crivățul a reușit în sfârșit focul să stingă”. Și continuă în aceeași notă…

Vasile Munteanu, textele tale sunt demne de comentat, îmi pare rău că nu am timpul necesar și poate, acest timp de strânge la apă (apropo și de topirea zăpezilor care va urma în mod firesc) tot mai mult.
Pentru acest text eu îți ofer steluța aceea de pe lama de cuțit. Și fii atent, indiferent de ce va fi, rai sau iad, important este ceea ce se întâmplă acum cu tine!

Mi-ar plăcea să pot scrie cu aceeași mână sigură.

Ottilia Ardeleanu

mulțumesc, Ottilia, pentru aproapele cuvintelor.