Ieșirea

Îmi place. Chiar mult. Dar nu ultima strofă. Mi se pare evident forțată. Chestia cu numărul de locuri în barcă și visul. Nope, nu cred că merge.
Îmi place însă femeia-erezie alergînd mereu din trib în trib încercînd să își schimbe pielea și blana. Tragedia sau destinul ei este însă acela de a rămîne veșnic femeie. Veșnic eretică. În oricare din junglele inimilor noastre.

Mulțumesc mult pentru lectură și pentru idee. Am renunțat la „loc”, explicita, oarecum, termenul de canoe, însă pentru „visul care se duce în adânc” am eu o slăbiciune astăzi. Poate mâine...
Oricum, îți mulțumesc.

Cu prețuire,

Vasile,
n-am să comentez. Las doar un semn că am trecut pe aici și că poezia ta nu m-a lăsat rece nici de data aceasta. Dimpotrivă.

In fiecare strofa se rupe, sfasie, cade ceva. Nu crezi ca iesirea din jungla asta poate reprezenta intrarea in o alta?
Poate o sa fie alte cruci, alti delfini, tigri sau sefi de trib…

Draga Vasile, mi-e si frica uneori de cuvintele tale. Tu arzi pe hartie ganduri crancene, pasiuni ravasitoare - apoi vii cu pasi de copil si ceri alinare sufletului. Ma uimesti de fiecare data.
Nu am cum sa nu te admir. M-ai prins in aceasta capcana. Si m-ai silit sa traiesc cumva si prin tine.

În fața experienței unei femei am cedat întotdeauna. Dar dacă nu ne-am agăța cu toată ființa de acea speranță care nu ne trage în adânc, am mai scrie, am mai dori să luptăm cu viața? „Alte cruci, alți delfini, tigri sau șefi de trib...” și fiecare dintre noi... o cruce, un delfin, un tigru sau un șef de trib...

Cu drag,

greu blestem s-a abătut asupra ta... -:)

cred că din prea plinul scrierii (sufletului) ți se-nvălmășesc cuvintele care mai de care să (îm)bucure degrabă...
femeie albastră din crucea de pe turlă se făcu... bătuse clopotul anunțând că făt-frumosul se vede călare la orizont... ca și când după zile și nopți de plutire unul din marinari ar striga deodată \"pământ!\"... \"copacul de pâine\" arborele tău cosmic... frumos, așa cum ne-ai arătat că știi!

Atatea semne ale trecerii mele prin poezia ta, sau ale trecerii poeziei prin mine... Nici nu stiu ce rost ar mai avea sa iti scriu emotia pe care mi-o daruiesti. Poate n-are. Dar n-am sa ma opresc.
E atata poezie in tine, urland flamanda din adancul fiintei, incat ma cutremur si spun: oricine ai fi pentru mine ramai, definitiv si esential, POETUL.
Cata vreme timpul meu imi permite a te citi, nu voi flamanzi niciodata. Iar apoi, fii bun si aprinde o lumina, inseamna ca timpul nu m-a mai iertat inca o zi.

Claudiu, mă bucură recomandarea ta pentru lectură. Mă întristează că spui: \"In timp, cand vei deveni mai concentrat pe o idee, si nu vei mai scrie din bucuria de a scrie, ci din nevoia aceea interioara\". Nu pentru că nu ai avea dreptate în ce privește concentrarea, ci pentru că în afara bucuriei de a scrie nu crezi că există și acea \"nevoie interioară\". Am să mă străduiesc mai tare.

Ioan, supra-aprecierea ta e mai mult decât merită scrierea mea. Până la urmă, tot Claudiu are dreptate. Muțumesc mult pentru căldura comentariului.

Cristiana, acest crescendo apreciativ trebuia să se reverse undeva. Ai dreptate, oricine aș fi, definitiv și esențial rămân: un om, Cristiana, cu bucurii și cu tristeți, care, în naivitatea lui crede că Poezia înseamnă, unoeri, și \"împărtășire\", nu numai reflecatarea Ego-ului fie el și poetic. În plus, eu nu pot aprinde lumina, lumina, uneori, mă aprinde pe mine, pe tine, ne aprinde pe toți.
Atunci când ziua va începe fără tine, cu siguranță zilei îi vei lipsi...

Cu prețuire,

din simbol in simbol.

o poezie sfatoasa.

ce comentariu. mi-a placut.
sunt laconismul, doar oboseala e de vina si nu incerc sa ma justific cu asta,

vroiam neaparat sa las un semn.

in loc de \"sunt\", \"scuza-mi\"

ti-am spus eu.

Dragă Mae,

să lăsăm Cezarului ce-i al Cezarului. De la tine vorba spune mai mult.

Cu drag,

Normal ca s-a facut femeia albastra, doar e parte din om crucea aia, Vasile! Tare frumos spus!
Poezia curge si isi gradeaza \'furia\' bine catre un final pe care eu il vad foarte reusit; omul \'gol\' poate pluti, nu mai este tras inapoi nici macar de vise, pe cand omul \'plin\' se scufunda repede... da!
din nou,
Daniel

Sufletul crucii se pare că a suflat mai mult în tine decât în mulți dintre noi. Cât de bine se vede din interior! Te invidiez (în sens pozitiv!).

Cu prețuire,