o zi oarecare din viața unui român ratat în tramvaiul 21

excelent descrisă atmosfera în acest poem
foarte fine trimiterile filmografice
un sfrasit care e oarecum vizual - faza cu ochii - și un aer de nepasare care se risipește cu greu
e celalat capat al tramvaiului unde ochii vad si eul face sandvișuri pt traire, bufet in pauza la filmari...

Tare de tot!
Cred că poți da unei cărți titlul \"Vă scrie un român ratat\".
Sau cam așa ceva, sintagma \"român ratat\" merită pusă în evidență prin toate mijloacele.
Secvența de viață din poem e foarte vie, ai darul descrierii în culori expresioniste. Totul e interesant, în afară de ultimele două versuri, eu le-aș arunca de aici, dar vezi dacă ești de acord cu această părere. Mai citim.

Tamara: de bine, de rău (conjunctural, de rău...:) ), a fi român e un \"dat\"; și, spunând aceasta, îmi vine în minte următoarea afirmație a lui Cioran: \"Deficiențele actuale ale poporului român nu sunt produsul istoriei sale; ci istoria aceasta este produsul unor deficiențe psihologice structurale\" (Schimbarea la față a României); mulți nu au luat în serios observațiile sale; dar asta pentru că la momentul respectiv nu credeau că România va mai interacționa într-un mod real cu Europa și iată-ne în hainele unui frate mai mare scoși în lume și zgâriindu-ne pe ochi cu furculița...; oricum, mulțumesc pentru atenția repetată; mai citim (dar nu schimbăm - între timp, ai să te obișnuiești cu asta :) ).

Leonard: bună remarca aceasta cu bufetul... unele lucruri sunt mâncate \"din ochi\" :); mulțumesc pentru prezență și pentru apreciere.

Vasile, cred ca o experienta inca si mai buna ar fi trenul navetistilor de la Bucuresti la Oltentia, pleaca din gara pe la patru dimineata, de acolo ai putea obtine inspiratii inca si mai poetice, mai ales in contextul UE.
Nu mi-a placut intrepatrunderea de planuri, mi s-a parut fortata. Eu cred ca pe aceste teme se scrie intr-un singur registru, lasand cititorul sa faca intrepatrunderile. Aici tu ne cam fortezi mana mai Vasile :-)
Cu aceeasi stii tu mai bine ca mine ce,
Andu

câtă poezie și ce duios sună \"panacotari\"!

ironie, stupefacție, amărăciune...sugestiv și exasperant!suntem ceea ce suntem, măcar că am fost și altceva.

Adela: fenomenul de îmbătrânire a sepiei se pare că este direct proporțional cu nevoia noastră de cerneală :); mulțumesc pentru lectură și pentru semn.

Bobadil: dinspre mine se vede o \"lectură distinctivă de semn\"; ... personalul de oltenița zici? eu nu l-aș da pe cel de tulcea cu plecare (tot noaptea) din gara obor; știi... prefer marile fluvii... la vărsare :).

Silviu: da, ai dreptate, argoul e, uneori, \"duios\"; dar nu \"trece\": în caz contrar nu s-ar mai numi duios, ci \"Anastasia\"; mulțumesc pentru lectură și semn.

Mihai: îți mulțumesc pentru apreciere, însă eu spun că e \"incizie decentă\"; nu îți poți atribui mari calități atunci când genul acesta de observație și de analiză ține de empiric; \"suntem ceea ce suntem, măcar că am fost și altceva\" - interesantă negarea prin regresie a tautologiei de natură artistotelică.

Mihai: