suflețel

imi place strofa 3 in mod deosebit, ma rezum doar la atat, daca as intelege tot poemul ar deveni normal, obisnuit, deci banal. dar aici pentru mine ramane un semn de intrebare care ma tot izbeste si pe care nu am timpul necesar sa il inteleg, de aici frumusetea lui.
titlul insa nu-mi place:)
mcm

am o bănuială, dar nu pot răspunde pornind de la ea; de aceea, o întrebare: ai citit cartea?

Ceea ce ramane frumos dupa foarte multi ani este senzatia aceea de gol in stomac. Eu am simtit-o din titlu pentru ca pe Sufletel l-am iubit. N-as vrea sa pierd copilul acesta in uitare si ani! Desi, astazi, nu ar mai fi la fel...

da, are doza necesară de tandrețe, jucăușenie și inocență. poate fiindcă vocea auctorială nu se mai plasează deasupra lucrurilor pe care le expune, ci printre ele, dar fără să le afecteze mersul, fără să devină sfătoasă. așadar o implicare elegantă, ce lasă liberă, în final, și unda de tristețe neluată în tragic.
genele întredeschise mi-au părut că alunecă pe cărări prea bătute (mă refer la expresie și nu la sugestia pe care o conține), de aceea și strofa trei îmi pare că iese puțin din discurs. nu ostentativ, însă.

ca întotdeauna, observații pertinente; însă rostul acelei strofe acesta este: a fragmenta discursul (pentru că eu nu cred că \"iese din discurs\"), delimitând între real și evocare.

și, da, ai dreptate, nu te poți juca decât între jucării; controlul lor din exterior se numește manevrare, sforărie sau cine știe cum.

mulțumesc pentru semnul de cuvânt.

eheee, carticica mea preferata care ne transforma.
si perrin era frumoasa. dar nu se compara cu singur pe lume.
tandru si cald, luminos si curajos.
mi-a palcut mult.

mulțumesc, Medeea; ăn aceasta cred eu că ar consta magia literaturii: desființează distanțele crono-spațiale între spirite.

nu am uitat, am rămas dator cu un comentariu; am să îmi fac timp în curând.

mulțuemsc pentru lectură și pentru semn.

Am remarcat tehnica naratologică folosită la scrierea textului. O introducere digresivă, unde spui o poveste tristă, duioasă, pentru a pregăti/sensibiliza lectorul, care luat prin surprindere se solidarizează cu textul, are o comuniune cu el, (\"Singur pe lume\"). Nu poți spune ceva grav, angoasant de adevărat, cuiva indiferent, doar curios și poate vesel. Adică: \"anii trec/ se adună acolo tot ce-ai ascuns celorlalți/ uneori chiar și tu te simți închis într-un stomac/\"... Intoleranța la \"dulcegăriile\" pe care trebuie să le \"digeri intelectualicește\" este ca o \"ars poetica\", un protest și o amenințare cu refuzul. Pentru mine a fost un poem surprinzător, altfel. Cu amiciție,

mulțumesc, Leonard; mulțumesc, Alina.

Ioan: exceptând trimiterea (\"felul trei\") la un anume tip de copilărie, interpretarea ta, deși succintă, este foarte \"pe text\" (tematic, structural, scop și, dacă nu exagerez, metodă); și nu spun asta din spirit de reciprocitate :).

asemenea.

Știu că nu mai ai nevoie de un comm, dar eu cred că merită să-l fac, pentru bucuria pe care mi-a adus-o această pagină. Recunosc, am venit aici datorită titlului (pentru mine, \"suflețel\" numai asta înseamnă, o anumită maimuță). Și am găsit foarte multe, melancolie, sensibilitate, o mică revoltă, amintiri. Nu încerc o analiză literară, mai degrabă spun că m-a emoționat, asta este cel mai important, poate că asta este și ceea ce rămâne până la urmă.

mulțumesc, Miruna, pentru prezență; nu știu dacă îmi mai pot asuma o revoltă; cel mult glasul stins al unui sisif de sub propriul bolovan prăbușit; și nici melancolie nu știu dacă mai e; prea mulți ani de privit în oglinda retrovizoare și o încercare copilărescă de a scăpa de amintiri prin fugă; dar, da, a fost un sentiment; și a rămas.

încă o dată, mulțumesc.

joaca,un aspect important in viata de zi cu zi,bine ilustrata in aceasta poezie declarata in mod direct jocului vietii.Imi place,e si putin comica,face bine...

il vad putin pe iona aici
si burti de peste si defapt o cautare launtrica
un plus de originalitate ii da strofa a 3-a , intr-adevar.

imi place :)

mulțumesc, Marian; mulțumesc, Andreea.

aveți dreptate: totul e un joc; însăși această \"rupere în sine\"; rămâne un gol, o absență; sau, dimpotrivă, (nu) rămâne nimic; ca și cum nimeni n-arv fi căutat niciodată; și, totuși, aflând, n-ar fi putut să (re)cunoască.