cerul este un pântec de vacă

frumos!
m-aș opri aici, ca la site-urile de fotografie unde, dedesubtul unei fotografii poți scrie doar atât: frumos!
dar aici nu!

Lucian, îți mulțumesc încă o dată pentru generoyitatea acestei dimineți.

Elia, tu știi că eu păstrez întotdeauna cuvintele...:).

Sunt pe aici si citesc...Vad ca ai primit ce meritai :D

O observatie pe care mi-au generat-o poeziile tale de-a lungul timpului: tu te simti poet in intregime, in fiecare strop din fiinta ta.Esti tipul de poet misionar, constient de rolul sau; si marcat de faptul ca nu sunt suficient de pregatiti ceilalti( ,,nesimtitorii\") sa-ti iasa in intampinare.Acum vad o sursa a ,,revoltei\" tale.

ps Un ,,uger plin de stele\" pe agonia !

Bai Vasile, tu copiezi!

hai recunoaste, ai gasit in vreo scorbura poezii scrise de Baudelaire copil, uitate si nepublicate, galbejite si sterse de vremuri ...

recunosti?

pai uite, ma intorc la el si citesc:

\"Urasc si testamente si lespezi de mormant,
Decat sa cer multimii tristetea si regretul,
Cu mult mai bine corbii ii voi pofti, pe rand,
Sa-mi curete de carnuri, flamanzi, intreg scheletul.\"

he? nu suna cunoscut?

sau:

\"Imi pare cateodata ca sangele din vine
Ca un izvor tasneste, cu ritmice suspine.
I-aud prea bine valul si murmurul prelung,
Dar in zadar ma pipai la rana sa ajung\"

dar mai ales:

\"Femeia langa mine se zvarcolea salbatec
Asemeni unui sarpe zvarlit pe un jaratec
Si framantandu-si sanii molatec si barbar
Cu gura ei de fraga rosti dulceag si rar:

“Am buze moi si-n ele am tainica stiinta
de-a pierde-n orice clipa, pe-un pat, o constiinta.
Adorm orice durere pe sanii mei zglobii.
Batranii vin la mine cu zambet de copii.
Si pentru-acela care ma vede-o data goala
Sunt cer, sunt soare, luna si liniste astrala!
In voluptati atata de priceputa sunt
Cand pe-un barbat in brate il strang si il framant
Sau cand imi darui sanii sa-i muste si sa-i suga,
Timida sau lasciva, puternica sau sluga,
Ca-n patul care geme de-ncolaciri feline
Toti ingerii nevolnici s-ar pierde pentru mine!”

Cand din ciolane vlaga si maduva mi-a stors
Iar eu cu lenevie spre dansa m-am intors
Sa-i dau o sarutare de dragoste, zarii
Doar un burduf cu pantec umflat de murdarii!
O clipa-am inchis ochii cuprins de-o spaima mare,
Si cand i-am deschis iarasi spre zarile solare,
In locul unde monstrul, cu-o clipa mai-nainte,
Statea-mbibat de sange, puternic si scarbos,
Vazui acum un maldar de mucede-oseminte
Scotand din ele-un sunet scrasnit si fioros,
Un scartait de tabla strident, ca de morisca
Pe care vantul, iarna, in nopti pustii o misca.\"

hai, recunoaste ca asta ai vrut sa spui

dar te-ai temut ...

frica pazeste pepenii

hehe



(ti-as spune ca vaca asta a ta imi place, ca e \"frumoasa\". dar ma intreb, nu te-ai plictisit sa ti se tot zica \"vai ce frumos\", \"vai ce sensibil\" - nu ti s-a acrit si tie? - eu unul, la prima ocazie, o sa privesc adanc in ochii vacii care mi-o iesi in cale. Sa-ti spun un secret: eu cred ca orice femeie e invidioasa pe ochii de vaca. Ai vazut ce gene, ce blandete? - dumnezeule!)

ne-om mai auzi, ne-om mai intalni, ca si mie imi place sa scriu pe capace de sicriu. Dar stii tu - pe dos, nu pe fata

auguri

Poema ta mi-a smuls un strigăt de invidie. E atât de bine făcută că singurul lucru pe care pot să-l mai articulez e să tac și să recitesc în liniște, cu toate încăperile sufletului larg desfăcute. Magna cum laudae!

Fain, felicitari, vasile!
Drag,
D.D.

In cazul lui Vasile Munteanu nu cred ca eu mai lipsesc sa cad pe spate :-) insa intotdeauna am salutat (si iata o fac inca o data) forma textului, aici e un fel de pictura, ma rog, o incercare de pictura, o imagine chiar in detrimentul ideii... cand incep sa vad parca ideea incepe chiar sa ma deranjeze, si o scuip ca pe o coaja de samanta amara.
Nu m-as arunca in aprecieri de genul \"poet misionar\" sau chiar si simplu \"poet\", Vasile este un baiat simplu, de la tara, care are si el ca si noi toti problemele lui, si cand nu mai stie ce sa faca inventeaza uite! un uger de vaca asa, mai mare (cosmic chiar) cat sa-i astampere setea si foamea in plina dilema.
Placut mult, misionarule :-))
Bobadil.

\"după moarte,sufletele se uneau cu stelele și le împărtășeau eternitatea.cerul era imaginat ca o zeiță-mamă,iar moartea echivalată cu o nouă naștere,altfel zis,cu o renaștere în lumea siderală.maternitatea cerului implică ideea că mortul trebuia să fie născut a doua oară:după renașterea sa celestă,el era alăptat de către zeița-mamă(reprezentată sub forma unei vaci\"M.Eliade

\"opera funerară,Cartea Vacii Cerești,insistă asupra valorii magice a conținutului ei.cel care va cunoaște acest text,nu trebuie să se supună tribunalului...și toate nelegiuirile pe care le va fi făcut pe pământ nu vor fi luate în seamă.exaltarea \"științei\"deasupra moralei...\" M.Eliade

starsailor

Cred că Vasile fredona o melodie când a scris poezia asta. are un ritm care te amețește și la un moment dat riști să ignori balastul care trage în jos. Am remarcat prima și ultimele două strofe. În rest, te repeți și în final nu spui nimic nou. Totuși, așa cum spuneam, cele trei strofe merită efortul lecturii.

Șerban, între fizic și metafizic este, în cazul de față, o problemă de prefixare sau de contopire, că logic nu mi-am putut da seama... care este „fața” și care este „dosul”; în rest, ne-om întâlni, că sunt capace destule.

Ioan Peia, nici eu nu mai știu când „se merită” și când nu; mulțumesc pentru lectură și pentru „semn”.

Daniel, mult de mult de când nu ne-am mai „citit”; felicitări ție pentru apariție; sper să mai ai un exemplar rătăcit pe undeva...:).

Andu, tot am să caut eu numărul ăla de telefon într-o zi...:); multumesc mult, tu știi că părerea ta nu îmi trece neobservată niciodată; vorba lui Moromete, „de bine, de rău, e bine”:).

Dominic, mult plăcut trimiterea; mulțumesc.

Liviu, nu „fedonam”; chiar „cântam”, dar am o voce așa de „nashpa” (mă iartă, mi s-a părut că merge cu fredonarea), că dracii se ridicau pe rând și își băgau balastul ăla undeva, în ureche, cred, să nu mai audă; dar mă bucură faptul că, așa cum eu te.am apreciat dintotdeauna, modul elevat în care citești poezie nu te-a făcut și pe tine să dai bir cu fugiții; mulțumesc pentru prezența pe care am semnalat-o totdeauna cu bucurie, chiar dacă ironia ta este într-un crescendo evident. acelasi.

cu prețuire,

Un text care imi aminteste de vremurile bune de demult (sau nu atat de multa vreme a trecut), vremuri de poezie si tremur. Chiar daca natura programatica si declarativa a textului m-a indepartat un pic la inceput, am depasit apoi preconceptia si mi-a placut mult ce am citit.
E un text inchegat, legat, in stilul tau inconfundabil, acela al poetului fara un stil anume, al poetului de poezie si atat.
Iti multumesc pentru momentul de emotie si amintire.

„toate-s vechi si nouă-s toate...”, drag mi-e fiecare parte :).

anume ție,

si ție am simțit nevoia să îți răspund separat; și asta pentru că mi-am dat seama că nu am „limbaj natural”...; mă poți ierta? că știu că mă poți înțelege.

Cu drag,