Poezie
ultimul coniac cu ruj pe buze
2 min lectură·
Mediu
ai vrut doar să îmi disprețuiești neplecările către tine
ai venit
mi-ai sărutat obrazul
(dreptul întotdeauna dreptul întâi)
așteptarea înșelată îți spunea: pleacă!
și numai neîntâlnitul din mine îți cerea tremurând:
doar o clipă rămâi…
era atâta spaimă că până și toamnei i se făcuse milă
îmi învelea pomeții în frunze cu rujul șters
țesuturile noastre deveneau limfatice
ca și cum ai tăia de pe foaie
ultimul vers
într-un copil mare s-a ascuns un copil mic
probabil
că ai gândit
(de ce aș duce acasă o matrioșă)
ți-am văzut gândul subțiat ascuțit
ca o gură de femeie neînduplecată
țiganii vindeau buchete albe de porumbei
(îți amintești
parcă erau crini în cupe de câte trei)
dar îmi spuneai că tu ai mai văzut și înainte
părea că seara e o groapă care se sapă la mine în minte
cu amintiri de hârleț
de câte ori râdeai îți cădea inelul
de chei
nu te apleca să le iei (și-așa nu e nimic
de descuiat…) – târziu
DEJA
eram beat de părul tău de coniac
sau poate mi-ai înfipt în inimă un ac al despletirii
părea că merg pe valuri de pământ
mă chinui să-ți privesc în sufletul adânc
de lumânări sau poate numai degetele ți le strâng
și-mi ard sfârșitul
085.083
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 208
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 35
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Munteanu. “ultimul coniac cu ruj pe buze.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/140772/ultimul-coniac-cu-ruj-pe-buzeComentarii (8)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Andu, magulit de \"presupozitia de sinceritate\" :); de rau sau de bine, nimic nu iti scapa :); multumesc mult si te mai astept.
Ioane, ai dreptate... masez cu o mana reala un suflet imaginar, paradoxal, din ce in ce mai imaginar pe masura ce se concretizeaza; multumesc.
Cu pretuire,
Ioane, ai dreptate... masez cu o mana reala un suflet imaginar, paradoxal, din ce in ce mai imaginar pe masura ce se concretizeaza; multumesc.
Cu pretuire,
0
Vasile eu cred ca in aceasta poezie esti ca un tir care devine gratios abia de la jumatatea cursei... mai exact de la \"părea că seara e o groapă care se sapă la mine în minte
cu amintiri de hârleț\" (fragment care imi place foarte mult)... de ce atata atentie pentru crearea unui cadru? Nu stii oare ca fiecare gand isi este el insusi loc de fiintare? :)
cu amintiri de hârleț\" (fragment care imi place foarte mult)... de ce atata atentie pentru crearea unui cadru? Nu stii oare ca fiecare gand isi este el insusi loc de fiintare? :)
0
Am calatorit prin feluritele tale randuri din ultima vreme. M-am impiedicat de cateva ori, m-am ridicat inalt la altele. Poemul de fata e oarecum inaltare pana la zbor de porumbel sau pana la frunzele invelind pometi, asta pentru ca inaltarea vine in toate sensurile.
Nu mad rostul majusculelor.
Nu mad rostul majusculelor.
0
E frumoasa. Toata poezia e frumoasa. Cu parul ei de coniac, cu sfasiererea din inima, cu degetele poetului arzand...
0
“Beat de părul tău de coniac” din care ai sorbit cu setea începutului niciodată defrișat de voluptate, mergi “pe valuri de pământ “ în căutarea sfârșitului ca o “groapă care se sapă în minte” în care ai aruncat copilul din tine sau ceva asemănător.
Și totuși poezia îl culege și îl așează pe tronul frunții pentru a opri plecările înafara ființei și întâlnirile cu tine însuți , două euri identice care se privesc cu spaimă.
Și totuși poezia îl culege și îl așează pe tronul frunții pentru a opri plecările înafara ființei și întâlnirile cu tine însuți , două euri identice care se privesc cu spaimă.
0
Vladimir, \"sunt greu batranii de pornit...\"; asa sunt eu imi reglez \"tirul\" mai greu, dar tot e bine daca dupa reglaj am tras \"grupat\" :); cat despre gandul fiintat... sa lasam fiinta sa ne lamureasca...; multumesc pentru lectura.
Geta, fericit de \"re-intoarcere\"; daca stiam ca ai sa te impiedici, te asteptam cu mana intinsa :); majusculele? ai dreptate... :P.
Elia, iti amintesti? \"... tu jumatati de cuvinte nu ai\"?:); multumesc mult.
Razvan, multa imagine in putine cuvinte - multumesc pentru lectura si interpretare.

Un fel de bis dupa concertele lui bach care desigur, nu ar avea decat doua optiuni.
Bobadil.