Poezie
neputința îmbrățișării
(sf. Maria mică – sf. Maria mare)
1 min lectură·
Mediu
vă scriu o carte de poet nebun
smulg sufletului paginile goale
apoi privesc din mușuroaie cum
furnici ies și le calcă în picioare
aerian ca buzunarul gol
mă-ntorc pe dos dinspre cuvinte
cu versuri-gratii desenez un geam
ospiciului ce sunteți și mă minte
pe foi de diagnostic fără glas
mi-ați desenat portretul c-o ștampilă
nu sunt incoerent sunt visător
să nu treziți tăcerea mea umilă
pășiți pe vârfuri coridorul urlă
pereții albi rânjesc la cer murdari
și dau contur gândacii pe faianță
icoanelor cu îngerii mai rari
în trup cu spasme de perversiune
privesc la toamna sânilor cu mere
îi răsfoiesc luminile pe chip
mariei care tace și nu cere
nu dați năvală încă nu e ceasul
zăvorul tras va râde impotența
vor chițăi sinistru șoareci negri
cotloanelor săpându-le absența
voi evada prin bortele murdare
tovarăș îmi va fi groparul slut
apleacă-te deasupra-mi moarte
vreau furca pieptului să îți sărut
002.395
0