sa te petrec
în sărut reavăn
ascuns
în buzunarul de la piept
al ierbii
întorc pe dos
toate primăverile
pentru o rimă nouă
la verdele crud
rătăcesc setea
razele rămân prinse
Marginea nopții fără lună, căldura zilei sub tălpile goale, îngropate în nisipul care poatră încă sărutul păgân al soarelui…
Șoapta mării enigmatic de calme, în adâncul căreia se ghicește, fierbând
așteptam de mult să fac cunoștință cu mine însumi
aveam un fel de nerăbdare
de copil căruia i s-a promis de ziua lui
o bicicletă
și mă pregăteam în fiecare zi
exersând în fața oglinzii formule
Capitolul I
Am umblat o noapte întreagă pe străzi, încercând să înțeleg ce și, mai ales, de ce se întâmplă. Deși am ajuns, într-un târziu, să accept, întrucâtva, că este dureros de real, nu mă pot
pornisem la drum cu toate cuvintele la mine
și cu visele afișate la vedere larg deschise către înălțimi
pasu-mi șovăia în noapte
iar poteca ucisă de ierburi abia se mai ghicea pe alocuri
perfidă
față în față cu zdrențe de începuturi
visam că îmi vor crește aripi și mai visam
interminabil
că pe ambele părți ale saharei
cresc păduri
virgine într-o lume născută bătrână
nu pot
sufletul albastru a încetat să-mi mai fie clepsidră
sticla se reinventează în furtuni de nisip
înmărmurind fâșia aspră a luminii
Fata Morgana își rupe veșmântul hohotind mut
lacrimi
știi
nu mai am răbdare
să pășesc peste fiecare clipă
de parcă ar fi numai o clipă
peste fiecare vis de parcă
ar fi numai o lacrimă
în cascada luminii
nu mai am aripi
le-am rătăcit lângă
prelung
de dincolo de întunericul din zori
chemarea orizontului
răscolit de vise sacadate în modulații de doină străină
clapă de sidef
peste mitul unui Icar trădat de legendă
pumnal violet
secundar
mă doare clar-obscurul cadrului filmat cu încetinitorul
figurant istovit de iluzii mă târăsc pe trepte către ultimul act
comoara unei priviri rătăcite în palma dreaptă
se așterne tăcut peste
eu scriu pentru tine iubito
mă scriu pentru tine așa cum orice bărbat
se scrie pentru orice femeie
mereu la fel
de fiecare dată altfel
iar tu
despletește-te și pictează-te pentru mine
în
sunt bolnav de seară târzie
luna neagră îmi palpită aritmic
în piept
din ce în ce mai acut
verbele mi-au suferit
un colaps
noaptea trecută
și secția de terapie intensivă
are toate paturile
Plutesc treizeci de yole pe cerul răsturnat
și mantia de ceață în maluri se scufundă,
un pescăruș amnezic de aripi a uitat
plonjând în ghețuri aspre de liniște profundă.
Deasupra, marea geme,
e ceva ce-ntotdeauna ne scapă
în aripile celorlalți
de parcă fiecare ar zbura în propria sa limbă
oricât de talentați ar fi traducătorii de zboruri
nu vor putea niciodată exprima acea clipă
gerunzii bolovănoase de strajă
rostogolite în susul pantei
la capătul potecilor
din joaca unui uriaș
sufocant și crud
cu mintea mea
diateză pasivă insinuată perfid
în fiecare gest
cu
nu de mult
sângeram noaptea-n comete
iar diminețile pictam sunet și lumină
în eșarfe de mătase
mă jucam dăruind și dăruiam jucându-mă
ție un vis
ei o poveste
lui odisee de amintiri
mă plânge
tăcerea în hohot de iele
mă iartă iubirea prelinsă din stele
mă seacă un zâmbet
de tot ce aș fi
mă bate un clopot
în note pustii
mă cere în sevă
copil nenăscut
să-i fiu
din
Tot plouă și plouă
acut și înalt,
o vară lichidă se scurge
pe ziduri,
se-nchină un trăsnet
întins pe asfalt
și frunzele-ascund arabescuri
în riduri.
Orașul sărută potopul
barbar,
strivit
îmi plăcea să mă plimb cu tălpile goale
pe tăciunii sângerând lumină
să mă joc biciuind flăcările
ce mistuiau noaptea la marginea pădurii
doar eu știam că sunt izvoare de stele
coborâte să se
Prin lume citesc teama de cuvinte,
E dulce somnul vieții dinainte.
Porneam la drum cu sete de-nțelesuri,
Orbecăind prin șanțuri și eresuri,
Emoția-mi juca în sânge farse,
Zile de foc rosteam
să ne pierdem în lume
iubito
și sărutul
să-ți fie de rouă
să ne pierdem în lume, iubito
și atingerea mea
să te plouă
să ne pierdem de lume
iubito
și ispita
să-mi ardă în vine
să
sunt o casă cu ferestrele spre răsărit
cu obloanele deschise ca într-o îmbrățișare
în mine poposesc o vreme drumeți osteniți
pentru a-și răcori sufletele după atâta umblet
prin deșertul de
nu
te-am mai vizitat demult în gând întotdeauna ai avut răbdare
mai multă decât merit
întotdeauna
ai știut cum să îmi ierți plecările și revenirile cu tot cu setul lor complet
de alte și alte