Vasile Adrian-Daniel

Mergând singur de-a lungul unei șine de tren, Simțindu-mă trist și obosit, fredonând un refren. Căzându-mi în palme, printre-amintiri, palide-amăgiri. Răzvrătiri, răzgândiri, rătăciri,

Oftând, scriu versuri pe foaie, Crăpând la mijloc de rând. Versuri dezlegate, pietrificând Sentimente abandonate, Și purtate pe brațe, de vânt. Vers sângerând, Curgând, cărând,

Un tablou cu rama neagră, Ce înrămează o petală albă. Stă agățat într-un cui strâmb, Pe un perete crăpat și pătat Cu stropi de culoare neagră. Puțin mai în dreapta, e un

Lăsat singur stau și scriu, Dragostea e pe pustiu. Simt nevoia să strâng Un trunchi de om în brațe. Sentimente arse. Stau acum pe un buștean, Dâre de culori pe geam. Ceasul a

Noaptea-i în peisaj. Eu întru în sevraj. Stele sclipitoare, Cuvinte ucigătoare. Sunt foarte obosit, Dar nu mă pot culca, Gândindu-mă acum, La poezia ta. Te-am cunoscut din

Viața e grea, atunci când Suferi și-ți plângi iubirea, Îngropată-n inimă... Totul arde... Și se ridică o pânză de fum. Lacrimile-ți curg pe rând, Și se sparg arzând În harta

Era târziu să te mai strig, Afară ploua și-mi era frig. În casă stau acum și scriu, Afară fulgerele crapă pe cerul viu. Geamul e deschis, Picături de ploaie rătăcite Găsesc pe

Sunt perfecți rotunzi și strălucitori În lumina lunii într-o seară de joi. Pe o stradă largă ne aflăm și noi. Stăteau toți și vorbeau, Și eu mă uităm în ochii ei, cred, negri, Și mă

Sunt la școală și sunt gata să plâng. Multe gânduri am în cap alergând. Toate se bat, sunt frânt. Plâng și lacrimile-mi curg Și se preling pe pix, coborând spre vârf. Și-acum simt

Da...a fost frumos. Gândurile mele merg acum pe jos. Două linii de tren paralele, Distanță mare între ele. Erai o rază de soare, pe aceea cărare, Unde noi mergeam și ne mai șopteam.

Venind de la crâșma lui moșu\' Andrei, Mergând pe șapte cărări de beat, Am ajuns cu greu la ușa casei mele, din bulevardul Matei. Intrat în casă, Pe masă o cutie de bere găsesc, Și-o

Spre nicăieri mă poartă pașii mei, După tine pe-ale tale alei. Culorile-alergau, În vânt se certau, Îngerii zburau spre nicăieri. Þin minte și acum, Ne-am oprit din drum, Și

Acum scriu o poezie, legată de iubire. Am pixul în mâna dreaptă, Mai tremură câte-o dată, Când scriu despre o fată. Încerc să-l stăpânesc, Cu greu îl liniștesc. Încep din nou să

Aș veni la tine pe un nor purtat de vânt, Dar sunt mulți alți nori și gânduri în vânt. Aripi de apă vin spre tine, Și se sparg de gândurile tale, plângând. Oftez... Șterg prafu\' de

Aș sta așa cu pixul în mână, Lovit de gânduri trântite pe foaie. Þi-aș lua mâna-n palma mea, Și ți-aș pune trei petale. Cu cerneală neagră, Cursiv lăsată și uscată-n urmă,

A mai trecut o zi, inc-o primăvară, Te-am zi de zi la mine în călimară. Nu pot sta degeaba fără a-ți picta Versuri de-ale mele pline cu cerneală. A mai trecut o zi, fără a ști de

Plouă peste inima mea, Râuri de lacrimi în urma ta, nu te uita. Plâng, lacrimi curg, Mi le strâng într-un pahar de plumb. Mai cade și un gând, Umplând același pahar de plumb. În

Pierdut în ceața nopții, Gândindu-mă acum La străzile cu fum. Erau înguste,lungi, Erau primitoare, Eu te priveam... Din cap până-n picoare. Mergeam liniștiți unul lângă altul,

Fulgere pe cer și-n inima mea Nu uita mă lupt cu singurătatea ta Să câștig odată, să fi a mea. Fulgere pe cer și gânduri reci. Fericirea e un lucru mărunt, Pentru mine e un mormânt.

Stau în bătaia vântului târziu în noapte. Cuprins de gânduri efemere-fermecate. Subit, capu-l ridic Spre bolta cerească Și privesc aria întunecoasă. Privesc două stele inocente,

O zi cu picături de ploaie O zi fără soare. O zi cu lacrimi în ploaie Ce se preling și se sparg pe foaie. O zi desenată de ploaie O zi fără soare. O zi ploioasă,întunecoasă. Ce

Singur sunt pe drum, În urma mea las totu\' scrum. Noaptea s-a lăsat, Luna s-a așezat. Singur sunt pe drum, În fața mea e numai fum. Privesc în sus, abia mai văd, Luna stă să se stingă.