Vasile Adrian-Daniel

Ziua, ce nu credeam sigur că o să mai vină, Ziua, la care mă gândeam ca la un an lumină... Da - această zi ruptă din vară a venit pe doisprezece august, Livrată de o fată cu o chimie ne

Știu că te minți frumos singură când spui că-i perfect Ești o falsă și nu stau pe gânduri, o zic direct. Clar - ce-a fost între noi...singurătate-n doi. Poate crezi cumva că fără tine

Fumez și fumul se ridică în cartier De-asta și-atâția nori plutesc pe-albastrul cer. Te uită în oglindă, zâmbește fii realistă, Nu-ți mai planifica minciunile pe-o lungă listă.

O să-mi plătesc greșelile singur Cu capul sus asta vă asigur. La câte pietre în cap mi-am luat Sufletul mi-e cioburi, e transformat. Am avut bilet la fiecare piesă de teatru,

Sper ca atunci când aproape m-ai uitat, Cineva să te intrebe cu drag ce mai fac... Sper să nu pățești și tu ca mine, Să te doară și să ții in tine. Sper să nu te oprești să mă ignori, Știu doar

Ceru-i viu, asfaltu-i crăpat, E târziu, noaptea s-a lăsat. Corpul meu ușor, ușor prin pat se-așterne, Tâmplele-mi sunt sărutate de două perne. Minte mea-i pe după gratii, Ei îmi aruncă

Frații-mi sunt prezenți Părinții-mi sunt absenți. Un oftat mai țin în piept, Nu mi-a rămas decât s-accept... Banii le-aduc fericirea, Casele împărăția, Totul o să piară, Și

Strânge-mă în brațe, tare Cu antifurtul mâinilor tale Pan\' ce coastele ai să mi le sfărâmi. Iar buclele ce-ți stau călare-n vânt, Să mi le-nfașori în jurul tâmplelor, crăpând Ochii

Stau întins în pat Ca un mort înghesuit prin pământ, La finalul unei zile xeroxate După cea de ieri -nimic- Mă gândesc cu drag la zilele Când te-aveam în față, Și-ți mângâiam

Același troleu... Tu și Eu, Spate-n spate... Cobori și dispari în noapte...pa - nici măcar. - Ai învățat ceva ? \"- Da, iată câteva! am învățat cum e să iubești... am

În noapte am închis ochii... În spatele perdelei ochilor mei, Ești tu...chiar tu. Îmi dansezi pe pleoape... Îi deschid...mi-e dor de tine, Îi închid...dau iar\' de tine. Ochii mi

Ușa, scara-n spirală...din casa ta. Ușa, perdeaua din geam...în camera ta. Perna, cearceaful...de pe patul tău. Tu, eu...noi. Muzica de pe fundal, Îmi ghida mâna prin părul tău...pe

Hai, termină-ți cafeaua, ridică-te și pleacă! Nu vreau să te mai aud, cerându-ți scuze, Cum, că, mi-ai mai greșit o dată. Þi-ai pus zahăr o grămadă, Spre sfârșit cafeaua devenind amară.

Nu-mi pasă, te iubesc... Greșesc ? Vreau sub brațele tale să mă adăpostesc, Pot, îmi dai voie, îmi dai voie să te iubesc ? Greșesc ? Când trupurile ne sunt încolăcite de brațele

Timpul nu stă, nu stă, da trece... Și e din ce în ce mai rece... La fel ești tu, și tu, de ce ? De ce nu vrei, insist să mai stai, Te rog ia loc, te încălzesc c-un ceai ? La fel de

Întunericul s-a lăsat, În peștera gândurilor am intrat... Iar tu, Apari și dispari, E vis sau coșmar ? Te rog, nu mă mai chinui, Oricum, ști că-i doar vina ta, Trecem unu\' pe

Pași repezi spre nicăieri ? Simt, simt că nu... Două lumi diferite, doar atât ? Simt, simt că nu... Căci avem un punct comun...suferim de-aceeași boală - Bolnavi de iubire... O

Simple adieri de vânt Și o mână de pământ... Iată ceva din lumea mea, Dumnezeu m-a pus în ea... Stele-naripate, porumbei Þinându-și echilibrul Pe firele de la stâlp, fumând...

N-a fost drept ce s-a întâmplat, El ne-a lovit când aveam ce-am căutat... A aruncat cu ură-n noi, Vorbe și bucăți de noroi... E lumea prea mică, Iubirea-i o frică, Totul în jur se

Nu ți-am mai scris de mult... Am crescut mare, chiar adult. Nu credeam c-am să-ți mai scriu, Decât o dată, aproape viu, Să-mi aduci acel sicriu... Dar încă nu... Nu, nu vreau o

Domnul meu, Îți mulțumesc că ești mereu la capătul firului și m-asculți, Venindu-mi în ajutor de fiecare dată când am nevoie de Tine... E adevărat că te apelez numai când întâmpin greutăți,

Te iubesc când: îți văd poza sub pernă și firele de păr pe cearceaf, îți deschizi inima întinzându-ți brațele, te văd pe stradă dând la o parte perdeaua ceții, îmi rămân agățate

Așa e ea, cu un păr foarte creț... Și cu-o inimă mică ce șade-n pieptul ei, Dar bate pentru amândoi...inima Annei... O, ce dragă-mi ești când mi te-arăți pe-alei. Te-am însemnat pe gât,

Văd cum ploaia picăturile-și dirijează, De la geam în stradă-i văd, cum se-mbrățișează... Și durează, durează... Buzele și-le-ascund sub cortina umbrelei, Dar ea nu știe că locuiesc la