Vasile Adrian-Daniel

În mine se las-o tristețe, Prezentul pentru mine e rece, Trecutu-l gust și-mi provoacă sete, Fericirea o văd și-o las să plece. Nu-mi pasă, ce dacă trece... Din urmă-mi culeg pașii

O singură dată te-am rugat să mai stai, Se întâmpla într-o seară de mai. În parc pe-o bancă stăteam așezați, Sub cerul plin de stele, încadrați. Toate-s într-un trist trecut,

Auzit-am c-ai plecat, În urma ta am alergat. Să-mi iau la revedere, Să nu uit dulcea-nvăpăiere. În trăsură te-ai urcat, Și calul a galopat... Afară plouă și e frig, În poeme eu

zalQt, eu sunt! Cel pe care l-ai visat. Acum că ești aici, Dă-mi voie să te-ntreb, Chiar e-adevărat? Mi-ar plăcea să cred Că acum visez și eu, Căci în ultimile nopți Adorm și

Da, e un vis... Ca un ecou aud glasul tău, Bate la poarta sufletului meu. Simt fiecare lovitură profund, Răni, lacrimi încerc s-ascund. Vreau să lăsăm totul muribund... Să te dai

Cerul se-aprinde Un dor mă cuprinde Mă simt în putere Pot ridica stele. Noaptea se întinde Luna pot atinge Vântul desprinde Zilele împinge. N-am să te las Te chem

Tu poate crezi că te-am uitat, Că-n lume singur am plecat, Îți spun cu-un glas vibrând: nu-i adevărat ! Viselor te-am cerut, În mine-ai apărut, Nu te-ai schimbat deloc,

Dacă nu ți-aș fi auzit pașii târșâind pe stradă, Aș fi crezut că mă plimb de unu\' singur... Dacă nu ți-aș fi auzit bătăile inimii din piept, Aș fi crezut că m-ai lăsat pe mine să

Uită tot, tot ce-a fost, În lumea asta fără rost. Uită tot ce s-a-ntâmplat, Uită că ne-am supărat. Þi-e greu să calci pe mai departe, Mi-e greu să nu te văd de-aproape. Nucă, te

Totu-n jurul meu s-a oprit, Privesc atent, nedumerit. Să fie oare timpu\' obosit ? Ceasul meu se potrivea după o stea... Nisipul din clepsidră îmi măsura tinerețea, Dragostea îmi

De ce ești așa tăcută ? De ce nu zici nimic ? Vorbește-mi, cineva te-ascultă... Dezvelește-te de liniștea așternută, Îmbracă-te și vino-n lumea asta prefăcută. Nu mai fi tristă,

Ești mai frumoasă atunci când plângi, Cu lacrimi fierbinți, pământul atingi. Când simți că viața te-apasă greu, Din tine țâșnesc lacrimi mereu. Emoția ne-mbracă pe-amândoi, Într-o

Așteptând noaptea să tragă cortina, Intrând în cameră să-ți sting lumina, Þi-am învelit umeri goi ce-mi surpau mintea, Þi-am aranjat părul pe pernă, după, Am îndrăznit să-ți sărut

Eminescu azi se năștea, El a știut ce-i dragostea. Moartea el avea să o cunoască, După un timp, cu ea să se-mprietenească. Eminescu a pierit, Viața sa a împietrit. În cimitir se

Azi, mi-aduc aminte de ieri, Mâine, posibil chiar să pier. De-aceea îți scriu aceste rânduri, Aceste împletituri de gânduri. Am descoperit în tine tainele fericirii, Ai făcut din mine

Locul în care iubire n-am găsit, A fost sufletul tău ce l-am părăsit. Într-un suflet cald aș fi vrut să mă adăpostesc, O îmbrățișare sublimă, să stau să cerșesc. Ecou, ce se-aude într-un

M-ai strigat, sunt flatat, că nu mai uitat. Mi-ai zâmbit, sunt uimit, în gând mi-ai sărit. Te-am ignorat de-atâtea ori, fără regretări, Dar azi, tu mi-ai dat ceva mai mulți fiori. Stau

În tine am căutat dragoste, Am găsit, și am ținut la tine, Până când mi-ai aruncat vorbe-n spate, Făcându-mi răni ce-au fost cicatrizate. Gândește-te dacă și tu ții la mine, Dacă nu,

Ninge pe Navigației... În fața porții o Dacia 1310 acoperită de zăpadă. Pe geam stau pleoștiți fulgi rătăciți. Copacul din fața curții a îmbătrânit, e albit de vreme. Mă uit pe geam la

Cer scăldat în valuri de stele, Nori suflați de îngeri tăcuți. Univers creat de un Dumnezeu mare, O lume apăsată de sumbrul păcat. O lume-n care totul o să piară, De la roiuri de

Și azi te aud melodic suspinând, Și azi îți simt lacrimile în palma mea picurând. Ieri, în brațe când te-am strâns, Sudoarea frunții mele pe pieptul tău s-a scurs. Sfârâind pe pielea ta

A trecut atâta timp, Am ajuns singur să mă mint Că-n brațe am să te simt, Prin ploi am să te plimb. Efemeră ca un nor, Cu ochii deschiși După tine am să mor. Plâng dup-al

Duc dorul unei imbratisari calde. Imbratisare care sa-mi stoarca Trupul imbuibat in lacrimi Si inima scaldata-n patimi. Dorul acesta ma face sa sper Ca vei veni dinspre nicaieri In brate sa ma

La colț de stradă te-am așteptat, Soarele îmi zâmbea nevinovat. Trecu un ceas și jumătate Trandafirul se ofilise la spate. O piatră-n mână am luat Spre cer de nervi am aruncat,