Valentin Boeru

Din casa florilor de piersic va evada zglobie primăvara Umplând de-arome , gâze-n frenezie și veselă culoare, Ziua de dor, de zbor țâșnit de păsări, povești și adâncă reverie, Ce râde

Înecat în apă vie, a murit așa. N-a știut nici cum, nici câtă, ar putea să bea. Și-a dus crucea din greșeală pe-un munte păgân. A ajuns să fie slugă fără de stăpân. A crezut c-așa e bine, când

Griul obișnuit al sfârșitului de an se rostogolește, dinspre noapte spre dimineață, așezându-se promoroacă pe crengile copacilor,întinse ca niște degete înghețate spre cer. Activitățile obișnuite,

Auzi? E vântul șoaptă-n pom Suflând a iarnă expirată. Mângâie mugurii în somn, Îi leagănă ultima dată. Ca muguri, nu ca flori ce-or fi Culori, parfum și frumusețe… Gingașe forme

Mai trece-un timp și vei afla Că din nimic se poate Să ia cât vor, fără să știi, Când vor, o nouă parte. Că din nimic pot lua oricât Nimicul tot rămâne. Din deziluzii încropit, Din visuri în

Îmi pare colosală a nopții beznă udă Și vocea monotonă a ploii care plânge, Al verii trup ce moare sub cerul care curge. În ritmuri inegale și încă infinite, Șoptește atmosfera ploioasă și

Acolo sus e depărtarea, Fără de margini. Un abis. Imponderabilă ca - n vis Þi-e printre stele evadarea… Acolo jos e neputința, Imobilismul, întuneric… Capăt de drum! Pururi căința, Pentru

Piatra trăiește viața ei de piatră, În alt barem de vreme măsurată. Natura se compune și din stei. Piatra e vie, deși pare moartă. În alt barem de vreme măsurată, În care viața omului nici nu

Din jilțul ce nu-l poate lua cu el, Vorbește țării de moralitate. Bandit cinstit săracul de mișel, Imun la cinste în totalitate. Degeaba-l acuzați de mișelie. Cu argumente doar de el

Târziul meu se află-n derulare. Din zori începe seara cu neguri de tăceri. E trist să simți secunda născută cum dispare, Luând cu ea prezentul ce se transformă-n ieri. Târziul meu se află-n

Hai nu mai spune, chiar așa? Normal, credeai că nu se poate? Eu cred că totuși… știi ceva...? Nu pot să fie-adevărate. De ce n-ar fi, o crezi pe ea? Nu dimpotrivă... dar de

Se-ncinge lupta pentru os. Miroase a carne arsă. Prieteni până ieri au fost Azi par dușmani de clasă. Se-ascut conflicte. Imnuri vechi, În ritmuri noi salută. Purtați de vânt,

Lacrimile-ți cad haotic Pe obrazul ca de gheață; Ochi-n sprijin pe nimic Tulburi par, cuprinși de ceață. Imobilă îți stă mâna Aninată, fără vlagă; S-a răcit de tot cafeaua Cu oglinda ei cea

S-au petrecut schimbări de marcă În viața noastră pământeană. Ne e mai greu, mereu în noapte, Să punem geană peste geană. Ne urmăresc prin bezna densă, Coșmare - stare de supliciu - Al

Uite mamă, Moș Crăciun, S-a oprit la poarta noastră. A pus sacul lângă el Și privește spre fereastră. Uite mamă, parcă-ar vrea Sa-mi vorbească. Face semne... Cred că-ar vrea să-mi dea

Cu gura mare spui ce-ar trebui să taci. Cu râvnă tu arăți ce nu se – arată. Când lumea te observă, din lată-o faci mai lată Și cari mereu cu tine ai ignoranței saci. Când vezi vreo nerozie, tu

Istoria strigă la noi: „Stați liniștiți la „locurili voastre”! Valuri de guri înspumate se agită cât vezi cu ochii. Torentele se izbesc de centrul pieței, al țării, al vieții, ticăind a

Dimineață de primăvară luminoasă și relativ caldă. Ora șapte și câteva minute. În deșertul curții interioare se agită o masă de oameni strident colorată în verde, portocaliu, gri, negru,

Bodyguard la muncă-n în vie, Amplasat în obiectiv! Nimeni nu poate să știe, Cât e dânsul de activ. E disimulat la pândă. Ciorile îi dau ocol. Bombăne, stolul osândă, Înjurând de mama

Poezie subversivă! Vor striga toți cei vizați. Iritare obsesivă Că vor fi deconspirați. Politruci fără rușine Și bandiți de drumul mare, Vor visa să se răzbune, C-am dorit să vi-i

În viața ce-a zburat grăbit E atâta nedreptate, Încât îți vine să te-ntrebi Gândind la strâmbătate: Ce este omul pentru zei De-l lasă să greșească, Ca prin regrete, mai apoi Și chin să-l

Stop lamentărilor! Asta este soluția. Privește înainte cu speranță! În jurul tău se derulează filmul vieții la care, vrei, nu vrei, ești obligat să participi. Bucurăte că nimic din ce se abate