Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Deruta

2 min lectură·
Mediu
Privind în urmă zărim o lume-așa săracă.
Tehnologii, utilități și ifose-i lipsesc.
În jurul omului, natura se-mbină-n mod firesc
Și nu-i pământ , ci raiul este, parcă.
Filosofia soarbe din mediul ambiant,
Idei atât de pure și-adânc adevărate.
Impresii despre viața trăită-analizate,
Ca raza de lumină lucind în diamant.
Acum, vrăjit de sine, pierdut printre butoane,
Tăind celula-n două, schimbând ce nu se schimbă,
Se concentrează omul spre-ascunse adânc cotloane
Și negăsind răspunsuri schimbând pe el se schimbă.
În locu-n care speră să afle axiome,
Descoperă-ntrebări ce vor un alt răspuns.
În dosul picăturii sunt valuri, mii de forme
Și-i scurtă existența, iar malul mării-ascuns.
Din umbre și impresii își construiește schele
Nesigure și ele ca felu-i și ca vântul.
Își ia chezaș în lupte puterea și cuvântul
Și-și pierde apoi speranța deposedat de ele.
Încearcă să revină de unde a pornit,
Dar drumu- l poartă aiurea. Nimic nu se repetă.
El înțelege-n fine cât e de urgisit
Și-n plânset și suspine se roagă și regretă.
Grăuntele se luptă! De ce o face oare,
Când ce trăiește-n juru-i n-o face inutil?
Furnica nu gândește să schimbe-a sa culoare,
Iar pasărea nu-ncearcă să dea zborului stil.
Când cară și când zboară, le pare sănătos
Fără să se întrebe de ce n-ar fi pe dos,
De ce a fi furnică-i a fi cel mai frumos?
Dacă n-ar fi mai simplu și-n fond mai cu folos,
Să fie cerul liber, iar păsările jos…?
De ce să piardă vremea ce-i dată de trăit
Cu întrebări aiurea, cu scormoniri în stele,
Când pot atât de bine să doarmă-adânc sub ele,
În colț de rai, la umbră, sătule infinit.
Gângania năroadă, tăcută, fericită
Sub piatra din potecă adoarme-ntr-un sfârșit.
Nu știe de istorii, de drame, de ursită...
Nu-i pasă unde - ajunge, de unde a pornit …
În jurul ei e raiul așa cum a vrut Domnul.
Dar uite astăzi totul se schimbă nesfârșit.
Se schimbă-n lume raiul ,cum o dorește omul
De-ți vine-ades a crede că totul e doar mit.
001.317
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
335
Citire
2 min
Versuri
45
Actualizat

Cum sa citezi

Valentin Boeru. “Deruta.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valentin-boeru/poezie/1766193/deruta

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.