Poezie
Bodyguardul
3 min lectură·
Mediu
Bodyguard la muncă-n în vie,
Amplasat în obiectiv!
Nimeni nu poate să știe,
Cât e dânsul de activ.
E disimulat la pândă.
Ciorile îi dau ocol.
Bombăne, stolul osândă,
Înjurând de mama lor.
Are armă și bretele
Spray străin… paralizant,
Bodyguard visat de lele
E printre butuci razant.
L-a cuprins un gând de luptă,
Marțialele-l ghiontesc.
Cum s-ar mai lua la trântă
Cu toți cei care-l privesc…
Ninge slab! Începe iarna!
Nimeni nu e la furat.
Înspre sat se stinge larma,
E aproape înghețat.
Strugurii sunt vin la sticlă,
Boasca - n țuică s-a schimbat,
Dârdâind, umbră prin pâclă,
Stă la pândă nemișcat.
Nu s-o da vreunul la vie,
Vre-un butuc să ia cu sila?
Umbra mută-ar vrea să știe.
Stă pitit… te-ncearcă mila.
Câr…cotașul, râde - o cioară
Și-i arunc-un găinaț.
Ochiul , pe nepregătite,
Se acoperă de zaț.
Strânge pleoapele cu ură
Când se șterge îmbufnat
Și îi iese brusc din gură,
Gând șoptit pe înfundat:
„La cât a lăsat să cadă
Și la cât am așteptat,
Sigur mă paște norocul,
Pică vreunul la furat.”
Planuri, lupte iluzarii,
Vise cu izbânda lui,
Îl acoperă de glorii,
Generale, poți să-i spui.
Horcăit aude-n spate.
A-nghețat!... Se simte ud.
Paralitice picioare,
Stau degeaba – nfipte - n fund.
Ar fugi , dar nu-l ascultă,
Doar cu mintea vede goana.
Stă! Auzul să-și ascută…
A tușit baba Ioana.
A bătrână, bărbătoasă…
A trecut prin dreptul viei…
Doamne, groaznică e frica!
Cât de greu sacul prostiei!
A crezut că e panteră,
Lup pierdut aici în vie…
Cine-ar fi putut să știe
Că-i o babă zurbagie!?
Înjura de greul vieții,
Bombănind de ne avute.
Horcăia de frigul iernii
Târșâind ciubote rupte.
Și s-a dus! Cu ea și frica.
Inima din nou îi bate.
Bine că nu e nimica!,
Stă întins, sub cer… pe spate…
Nimeni! Fulgii și –n rest nimica
Stau pe coarde-n jurul lui.
Râde-ncet … Murii… Ah, frica!
Poți așa ceva să spui?
Râde satul dac-aude
Ce în vie s-a–ntâmplat.
Cine? Ãla? Palme ude?
Antrenat și înarmat,
Stând la pândă încordat,
Așteptând să apară hoții,
De o babă-n pragul morții
Ce tușea s-a speriat!?
Ce-o să spună comandantul?
Mă-sa, ce-o să zică-n sat?
Nen’-su-ăl mare, polițaiul,
O să râdă pe-nfundat.
O să-i ia și tomfa, sprayul…
Stația, lanterna…toate.
O să sufere holteiul,
De acum și pân la moarte.
Stă privind atent în zare .
Nimeni! Locul e curat.
Saltă iute în picioare
Și pornește către sat.
Doar o urmă alburie
Peste ochiul rușinat,
Mai păstrează, semn din vie
Urmă de secret…păcat.
00944
0