Tudor Ioan Bogdan

Despre rimă ... În deplin acord cu cele ce mi-ai scris. Avangardismul este însă o parte a culturii bine calată pe viața de astăzi. Este cumva organic integrată la felul în care se trăiește acum în lumea occidentală. De aceea poezia cu rimă este cumva desuetă în vâltoarea care împinge totul înainte în tranșe porționate infinitezimal de timp spre un viitor virtual, experimentat cu acuitate, aviditate, nebunie,... desigur și în poezie. (rima este absolut involuntară aici). Sper însă că vom redeveni cândva oameni normali, pentru care timpul va curge din nou ciclic și sentimente mai calde vor inunda firesc sufletele. Rima are în ea ceva magic, tainic, uneori sacru și de aceea cred, ca și tine, că a renunța la ea este mare păcat. Poate însă uneori faptul că poezia avangardistă se lipsește de rimă este mai bine; în unele versuri de acest fel rima ar fi chiar un sacrilegiu. Mulțumesc pentru mesaj și pentru afinitățile ... elective.
Cu drag, Tudor

Iertat să-mi fie că eu nu pot simți așa cum ai scris. Cred că lumea a fost dintotdeauna un loc de încercare, o retortă în care se lămuresc și câteva fire de aur. Uneori și de argint, de cupru, dar oricum nu este totul numai zgură. Creștinismul, fie el cel din liturghie, fie din icoanele pe lemn sau pe sticlă, creștinismul declamat sau demonstrat de nevolnici și de păcătoși, este însă o mare minune. Este diamantul acoperit de o crustă de noroi depus uneori de prea multele mâini murdare care-l poartă. Totuși, tainic și adevărat se lasă privit în toată splendoarea de cei care-și îndreaptă privirea spre el spălându-l cu smerenie, cât ar fi/cât am fi de murdari și păcătoși. Piatra asta de 1 milion de carate are o mie de fețe și lumina se răsfrânge prin ele adeseori incredibil, dar nu mai puțin real, adevărat, frumos. În sensul celor spuse mai sus ar fi; vorbele Părintelui Cleopa că dacă vezi un popă beat în șanț mergi și sărută-i mâna, fapta părintelui Steinhardt care îl omenea pe prietenul alcoolic cu câte un pahar de rachiu, confortul meritat al boierului devenit pustnic care își acoperea scaunul cu o balnă de oaie, dup vorba Patericului, etc, etc. ... Și sincere felicitări pentru meritatul premiu obținut la Concursul național cu tema Iisus.
Cu drag, Tudor

Vă mulțumesc pentru impresiile bune lăsate. Poate voi mai ajunge la Veneția, ceea ce vă doresc din toată inima și vouă. Am o restanță acolo, nu am văzut moaștele Sfântului Marcu și aș fi dorit să văd \"Palla d\"oro\", este o lucrare de dimensiuni mari, din aur, care se află din câte am auzit în Bazilica San Marco. Se zice că Napoleon a cerut să-i fie adusă și a fost păcălit că este numai suflată cu aur și nu are mare valoare ...Așa că a rămas la Veneția. Cât despre rândurile care se pot scrie despre acest loc, cred că aici se aplică proverbul chinezesc; Decât să auzi de 100 de ori mai bine guști o dată...Problema în cazul Veneției este însă că riști să devi gurmand.
Tudor

Eu am observat totuși că, cu cât îmbătrânesc, majoritatea oamenilor devin mai cucernici. Cred că temperamentul nu te va trăda nici la bătrânețe și vei fi la fel de energic.
Cu toate acestea, nostalgie pură în versurile;
\"Ca valul, dus de mare, voi păși
Mai rar, mai greu, o zi, încă o zi\"
Mă bucur mereu să-ți găsesc și regăsesc versurile.

Rândurile acestea, scrise cu inima! Durere, înţelegere, delicateţe, golire de sine, frumuseţea rugăminţilor în cuvinte curgătoare, lipsite de accente de fals dramatism. Frumuseţea dragostei unei femei, spusă simplu.
Cu simpatie, Tudor
PS Atât de rar se întâmplă asta că am cam uitat cum arată normalitatea.

Dragule,
Lumile tale de vis înfrumusețează iremediabil locurile de unde ai plecat, care nu-s ucise, ci destinate să fie veșnice, renăscând în alții, iar și iar.
Un alt țăran înstrăinat.

Ești la gând pe potriva vorbei care zice că mai fericit este a da decât a lua, dar și pe zicerea Părintelui Nicolae de la Rohia care afirmă că dăruind vei dobândi. Și poate și asta ar fi; că cel care unge cu mir pe altul și el miroase frumos. Dacă se spune rugați-vă unii pentru alții atunci poate că rugăciunea spusă pentru altul e ca o mână întinsă nevăzută.
Cu simpatie și cu mărturisirea că tare mi-au plăcut versurile tale, Tudor

Mulțumesc pentru gândul cel bun, ai dreptate si scrisul si desenul fără puțină dragoste sunt de nimic ...
Tudor

Rânduri încărcate de umbre de către o lumină tainică.
Cu simpatie, Tudor

Poate că ai dreptate ... poate că percepția ta nu este greșită și într-adevăr nu e bine... M-am gândit însă la zbaterile lumii de azi, între credință și necredință, cea din urmă adesea strigată cu revoltă datorită profundei dezorientări, datorită durerilor greu de purtat, datorită multelor ispite. M-am gândit însă și la felul în care sfinții vor judeca lumea, după cum zice scriptura. Și la cuvintele că \"cel ce crede în Mine și de va muri va fi viu..\" Și la toate cuvintele scripturii care luate de-a ad literam păreau a nu fi împlinite și totuși erau adevărate. Prin necredință oarecum perpetuăm situația în care s-au găsit conducătorii poporului evreu așteptând un Mesia - rege războinic cu puteri supranaturale și s-au pomenit cu un împărat care nu-și avea împărăția pe pământ. Și l-au respins chiar dacă era însuși Dumnezeu ... Cred că atunci când te pui în locul celui pe care vrei să-l faci să înțeleagă și acesta pricepe că-i ști zbaterile, sunt mult mai multe șanse să-l câștigi înspre bine. Sau măcar să-i dai de gândit. Cam asta a fost intenția mea; de a pendula între necredință și credință spre argumentul convingător. Mulțumesc pentru simțire și iertare pentru ceea e nu aș fi vrut să fie...Și dacă a fost vreo smintire din ceea ce am scris, asta, cu sinceritate n-aș fi vrut cu nici un chip. N-a fost scrisă pentru cei ce cred ci pentru cei care ar putea crede. Mulțumesc pentru înțelegere și crede că nu mi-a fost ușor să scriu cele câteva rânduri ale poeziei.

Abia acum am ajuns la aceste poezii ale tale, care pe mine m-au impresionat în primul rând prin sinceritatea care răzbate din ele. Sinceritate care atât de greu se mai găseşte în forma pură. Sinceritate care este, cred eu, o axiomă pentru poezie. Din păcate alterată de multe ori de tentaţia esteticului cu orice preţ. Mă bucur că nu ai renunţat să scri pe acest site, pentru ca eu n-aş mai fi putut să-ţi întâlnesc rândurile. Şi gândurile. Îţi mulţumesc pentru comentariile făcute la rândurile mele de analiză semantică. Se poate să cam ai dreptate, deşi intenţia mea n-a fost de a sminti pe cineva. Sper să apară şi răspunsul pe care l-am scris, în pagina de comentarii.
Cu multă simpatie, Tudor

Ai scris frumos despre un loc minunat.
Cu simpatie, Tudor

Tejghea de inimi... Cu simpatie, Tudor

Mulțumesc pentru ca ați citit zumbroșenia. Intenția mea a fost de a convinge, prin alte mijloace decat cele folosite de John Nash -matematicianul, că există anumite reguli chiar și în aglomerările care par a se mișca haotic. Sau măcar de a induce sentimentul în cel care citește, că viața fiecăruia dintre noi nu-i la întâmplare, cum ne lasă să simțim adesea ziua de azi. Na, c-am spus-o! De rime încerc să nu mă las; deși știu bine/ că-i mult loc de mai bine...

Nascut in Cluj, copilarit la poalele Negoiului, trait in Oradea si iar in Cluj si tot mi-au placut cantecele Romicai Puceanu. Care nu-s defel ardelenesti. Nici macar prea romanesti nu le simt, in Ardeal mahalalele fiind fenomene necunoscute. Le simt tiganesti si impregnate de o suava nuanta orientala. Cum or fi fiind sau cum n-or fi fiind sunt stabatute de fiorul valorii autentice.

Randuri scrise din inima. O evocare a bunicului plina de dragoste. Cu simpatie, Tudor

Ospitalitatea, valoare fundamentală a lumii precreștine, sfințită, consfințită de creștinism și ridicată la înălțimea amețitoare a identificării omului cu aproapele care-l caută. Toate le-ai scris după adevăr! Cu simpatie după oareșce lipsă, Tudor

Gând bun pentru un text care ar putea avea ca Biblografie în subsol:\"Jertfă și răscumpărare\" de Părintele Constantin Galeriu. O carte de teologie care mi s-a părut absolut extraordinară. Tudor

Dragă Floriane,
Versuri impresionante! dar lasă-l încolo de iad și Hai / Să ne-ntâlnim în Rai. În ce mă privește cred că o să te strig din locul pe care, fără temei serios îl nădăjduiesc imediat după intrare. Nu că l-aș merita în vreun fel, dar am nădejde în mila lui Iisus care mă va îngădui cumva și pe mine preapăcătosul. Și în rugăciunile Maicii Preacurate. Îți voi scrie mai multe, în stilul meu mai necioplit, dar cu gândul cel bun, Tudor

N-am înțeles niciodată cum de mă invidiau tovarășii de joacă, așa cum mi-au mărturisit mai târziu, pentru că eu aveam pistoale de plastic și centură de cowboy iar ei pistoale cioplite din bucăți de scândură. Mărturisesc că eu abia mi-am mai amintit de ele. Nu voi uita însă niciodată căluțul meu creat dintr-o botă de alun pe care îl chema Galben de Soare și bucuria plină, neumbrită, a zilelor de joacă în vârful dealului, cu cei mai adevărați prieteni pe care i-am avut vreodată. Eu n-am așteptat niciodată o țară a mea \"când voi fi mare\" ci m-am simțit cu timpul izgonit din tărâmul perfect al copilăriei. Cu simpatie, Tudor