Poezie
Curaj
lui Florian din Transilvania
1 min lectură·
Mediu
Mărturisire
Ce pot să spun,
Eu cel nici rece acum,
Nici ars în foc nebun ?
Călâi m-ademenesc,
Că seva vie nu o risipesc,
Deși nimic din mine nu rodesc.
Sterp și vulgar și fără rost,
Postesc și totuși nu țin post;
Talantu-l cheltuiesc în felul cel mai prost.
Cuminte par că sunt,
Deși-s uscat ca fânu-n vânt.
Și ăsta-i adevărul ce mă junghie crunt.
Dar simt că ploaia sfântă va cădea,
Peste secatul loc, care mi-e inima;
Și sigur știu, că uns de duh biruitor, voi învia.
025519
0
În loc de numele meu, sus,
Așază-l, frate, pe Iisus.
Vorbește-i Lui, ca unui frate,
El cere doar: Sinceritate -
Nu forme goale, nu tipare,
Nu lacrimă care nu doare -
Privește-n tine, și în lume,
Și sincer fii, în ce-i vei spune -
Cu-atât măcar, suntem datori -
Să nu mințim în trei culori -
Să nu mințim în rogvaiv -
Să nu-L tocim, ca lait-motiv -
Prin inimă, să trecem, tot -
Și pe Irod, și pe idiot -
Să curățim cu limba noastră,
Întreaga vremilor năpastă.
Eu nu-ți vorbesc din liturghie,
N-am stat la ea, și cine-o știe?
Din imn de slavă, și tropare,
Nu îți aduc mărgăritare -
Ți-aș vorbi, doar, în filigram,
Dintr-o viață de țăran -
Țăran am fost, și am plecat
În veșnicie, de la sat -
Și veșnicia e sălcie
Pe lângă satul din chindie -
Cu cât mă duc, mă-ntorc în sat,
Mai frate codrului curat -
Mai frate mândrelor livezi,
Mai frate blândelor cirezi -
Cu cât mă duc, vin inapoi,
Printre ciobani, pășuni, și oi -
Vin inapoi în lumi de vis,
Ca să contemplu ce-am ucis .