Poezie

Cântec

Adăugarea la culoare

1 min lectură·5 februarie 2008

Mediu

CÂNTEC

Mă-nvârt încet; o frunză în cădere,

Pătată verde, galben, ruginiu,

Luată de pe creanga vieții de-o adiere,

Lăsând copacul lumii mai pustiu.

Acum când zbor văd împrejur mai bine,

Sus Cerul și Pământul dedesubt,

Și între ele pomul – ce mă ținea în sine,

Și locul meu din care acum sunt rupt.

M-adaug la covorul de frunze colorat,

Și învelesc cu mine groasa rădăcină,

Dar freamătul din mine vântul l-a luat,

Și-l spune-ncet când în frunziș suspină.

Cu foșnet proaspăt cântă-ncet copacul lumii,

Tremurător sub adierea nencetată,

Fără să știe că în dorul spus sub raza lunii,

Îngână cântecul ce eu l-am spus odată.

002.735

Tudor Ioan Bogdan. “Cântec.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/tudor-ioan-bogdan/poezie/1766744/cantec

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.