Veneția văzută de alți ochi

Fără a înțelege prea bine de ce, cu totul pe nepregătite și în cele mai neașteptate situații îmi revin înaintea ochilor imagini din Veneția. Mai cu seamă mă împresoară aerul prospăt al dimineții însorite, întâmpinată cu toată plăcerea pe unul din podulețele ce sare peste canalul de lângă Hotel Falier . Dar mi se desfașoară înaintea ochilor și alte secvențe; a unei bărci ambulanță străbătând seara unul din canale, a unor muncitori ce descarcă molozul pe o platforma plutitoare; printr-o ușă care iese deasupra apei. Mușchiul verde depus pe piatra ce pare buza unui pahar, în care unduie apa unui braț de canal - liniștea din fața Bazilicii San Marco seara, după ora 22, cu poarta mare închisă și arcul de piatră filigranată de deasupra - străduța îngustă între două ziduri înalte, discret luminată, Riva delli Schiavoni la ora când felinarele aruncă lumini pale pe poarta Bisericii Sf Nicolae... Aaa, și Biserica Santa Maria dei Frari, minunată precum Biserica Sfintilor Apostoli din Roma! înaltă, irizând lumina într-un aer încărcat de solemnitate și intimitate. Cred că nici un oraș din alte părți ale lumii nu mi-a lasat așa gustul de firească libertate, de frumusețe gratuită, de bucurie a clipei efemere ca unduirea apei; frumusețe construită de mâna omului care se înclină în fața frumuseții apei, fără falsă complezență și fără resentimente. Așa se face că, scotocind un anticariat din București după vreo carte care să-mi treacă timpul petrecut în tren până la Cluj am dat peste memoriile lui Casanova. Am început-o cu dorul de a regăsi în ea Veneția și am terminat-o cu bucuria de a fi găsit un petec de viață adevărată; filtrată prin mintea unui om cam orgolios, cam desfrânat, cam neserios, cam trișor, dar inteligent, curajos, fin observator, adesea neașteptat de obiectiv, nehulitor, cu neistovită putere de a trăi, fermecător. Pe fundalul impresiilor rămase din carte înalțându-se ca un epilog aripa acoperișului de la Palatul Dogilor, locul pe unde a evadat amorezul aventurier, cu Puntea suspinelor ca un tub fără ferestre prin care se separă linia apei de cea a cerului, libertatea de arbitrariul voinței impuse cu sila. Poate Roma este cel mai frumos oras din lume, dar Venetia este cel mai fermecator, mai intim, mai surprinzător oraș. Metaforă fluidă a verticalelor, neașteptată și irezistibilă vibrație de fericire pictată în aur și verde marin cu grație, eleganță, infinită generozitate. M-am simțit dator cu aceste rânduri de mărturisire, scrise fără pretenții estetice dar încărcate de adânc respect și recunoștință pentru unul dintre cele mai dragi locuri inimii mele. Veneția.