Tudor Ioan Bogdan

\"Din fructul meu de om, amar,
Aș fi dorit să-Ți fac un dar –
Un dar de preț, un dar aparte\"
...
Dar!, nu știu cum să-ți mulțumesc...
Și rog smerit Tatăl ceresc,
Cu mici cuvinte și puține,
Sclipiri să-ți dea și vorbe pline:

Doamne,

Dacă ziua pe pământ,
O trecem suspinând, râzând prostește și plângând,
De ce nu ne dai,
Noaptea să ne visăm în rai ?


Cu drag, Tudor

Draga Valeriu,
Ai scris descris cu multă inimă în versuri reușite sentimentul pe care aș fi vrut să-l pun în rândurile ce le-am numit \"Primăvara\". Eu n-am reușit. Dar tu, crede-mă, prin versurile scrise mi-ai răscolit sufletul de amintiri atât de dragi încât mă dor! Cu mare simpatie, Tudor

Un interviu din care răzbate profesionalismul discret al reporterului și deosebita ținută profesională a unui autentic om de cultura.
Cu stimă,
Tudor

Dumezeu să-l odihnească!
Pentru a împlini rostul fiecărei vieți, care se oprește aici pentru a continua într-un alt fel dincolo, cred că cea mai potrivită atitudine este cea de respect. Și compasiune - din partea celor care invariabil vom fi protagoniști ai aceleiași tulburătoare treceri. Cred că urmele lăsate pe cartea autentică a culturii românești de cel care a fost scriitorul Vintilă Corbul sunt exemplare.
Tudor

Pictura invadată de filosofie și psihologie este, poate, o cucerire a spiritului uman. Faptul că devine accesibilă numai inițiaților, am bănuiala că este un minus. La categoria cu minus, cu certitudine, mă găsesc și eu. Totuși, citesc cu admirație articolele d-voastră. Aaa, cu poezia actuală cred că este cam aceeași situație. Și tot cu minus mă încadrez și în acest domeniu.

Sub pana d-voastră, domnule Enianu, viața și frământările marilor pictori devin povestiri fascinante. Le citesc cu nerăbdare, așteptând parcă în final un deznodământ care să clarifice o poveste, o viață. Uneori acest final este sublimat în câteva rânduri, arătând că într-o viață de artist contează în primul rând drumul.

Fascinație pentru culoare, cultură, personalitate într-un articol frumos, scris curgător. Pe deasupra, un articol instructiv. Ceea ce se întâmplă mai rar pe aici.
Tudor

Nu am citit cartea Codul lui Davinci. Nu de altceva dar nu-mi place gustul ei, oricât de bine ar fi scrisă. Am crezut de cuviință să n-o citesc pentru a nu intra într-un joc care se folosește de înclinația multora dintre noi de a demola. Gustul lăsat în gură de praful care rezultă după prăbușirea clădirilor ne este multora, chiar fără să conștientizăm, bogată și savuroasă aromă. Apetisant ne este și senzaționalul care condimentează orice teorie a conspirației. Satisfacția unei mâncări sățioase o exprimăm în multe cazuri printr-o suflare mai zgomotoasă, în cazul cărții numite o exprimăm prin afirmata dezbrăcare a istoriei de aspectul său sacru. Cred în cele din urmă că este onest și preferabil să săpăm o fântână în loc să demolăm zgârienori, să vedem senzaționalul în zorii fiecărei zile de care ne împărtășim și să descoperim minunea de a trăi într-o lume tainică, inimaginabil de bogată în frumusețe și sfinte înțelesuri. Mulțumesc lui Constantin Enianu pentru acest articol care spune ceva ce nu ne place să auzim, după cum nu ne place să auzim că nu prea ne interesează adevărul. Cu admirație pentru domnul Enianu, Tudor

Un semn de recunoștință pentru că ne-ai înlesnit încă o dată o privire plină de farmec spre lumea culorii, talentului, valorii autentice. Tudor

Draga Ioana-Alina,
Am încetat sa mai scriu poezii. Nu am mai crezut că pot fi apreciate de cineva. Așadar mă bucura mult faptul ca randurile scrise de mine gasesc rezonanta in mintea si inima ta. Despre pietrele pe care le sari, cu drag un raspuns, scris mai demult:

Doamne, în ce piatră oare m-am ascuns,
De la mine încă n-ai ajuns?
Stau și-aștept, și-aștept, și-aștept,
Inima-mi se strânge-nsângerată-n piept:
Frică mi-e că peste mine o să treci,
Nu mă vei vedea și mai departe o să pleci.
Și aș vrea, aș vrea, cu dor aș vrea,
Cu călcâiul piatra s-o zdrobești, de vei putea!

Draga Luciana, draga Ioana-Alina,
Am incetat sa mai scriu poezii, mai postez cate una scrisa candva, mai demult. Nu am mai crezut ca pot fi apreciate de cineva. Ma bucura mult faptul ca randurile scrise de mine gasesc rezonanta in altii. Cat despre rugaciune...pacatosul de mine! neinvatat si tare de cerbice, cum sa invat pe cineva in bine? Stie insa Vasile Voiculescu ceva minunat de frumos: \"Locul inimii noastre? Cine-l stie? Cati il cer?/Vartejul cugetelor nu-i chip sa ne poarte.../Locul inimii noastre salasluieste-n cer/ Si-n el lumina lina a Celui far-de moarte.\"
Cu drag, Tudor

Semnul tău, o încurajare, cu prietenie,
Tudor

Definiții concise, clare, frumoase, simple, adevărate! 7 luminițe într-o pădure întunecată de vorbe. Cu simpatie, Tudor
PS Da, definițiile poate că sunt în structura lor intimă o judecată pe degete. Etern este începutul cuvântului sau poate Cuvântul începutului. Chemarea, cel mai adesea, din păcate, în adâncul ființei, este un dor de propria persoană. Uite, îți fac cadou o definiție pe care o dădea bunica mea - țărancă cu 6 clase (era ceva în 1914) cuvântului dor: Dor este atunci când cauți și nu găsești, când aștepți și nu vine! Cu multă simpatie, Tudor
PPS Nu știu care este definiția poeziei. Mai demult avea o valoare sacră, era o poartă mai înaltă către cer. Apoi a fost o povestire despre viață, un fel de mărturisire despre trecerea noastră. Acum este un fel de agonie virtuală, un tsunami care se izbește de extreme, împingând limitele spre tărâmurile nebuniei. Mie, personal, mi-e dor de poezia rugăciune și cea mărturisitoare. Iar, cu simpatie, Tudor

Îmbătrânesc și iubesc ... îmi aduce aminte de o romanță a Ioanei Radu; Inimă! de ce nu vrei să-mbătrânești? O frumusețe de cântec, ars de suflet, tandru ... Alte vremuri, alte cuvinte ... Cu simpatie, Tudor

Extinse dincolo de zidurile pușcăriei rândurile capătă o semnificație dramatică. Poate că în context puțin mai potrivit era în loc de Hristos răstignit; Îl cunosc adevărat/Pe Hristos întemnițat/Ars de biciul lui Pilat;/Pușcăriașul Împărat. Mulțumesc, cu simpatie, Tudor

Eu îți înțeleg aleanu
Și propunerea sfioasă,
Însă grijă genuneanu
Că-i fata năbădăioasă!

De o esență aparte. O poezie aparte în peisajul agonic.
Tudor

La plaja din Barcelona nu m-am gândit până acum. O asociam mereu doar cu Gaudi, avand cerul - ridicat cort albastru - de turnurile Sagradei Familia. Nu stiu daca voi ajunge vreodata acolo, am auzit ca este unul dintre cele mai frumoase locuri din lume. Multumesc pentru plimbarea pe plaja, pentru cunoștința cu Don Miguel. Poate îți faci timp și pentru o plimbare prin oraș. (desigur, Barcelona).
Cu prietenie, Tudor

Dragă Rază,
Am citit deunăzi poezia dedicată mamei tale acum mult timp în urmă. Și tare m-a impresionat cum vibrează de durere și sinceritate. Și dragoste. În postul acesta mi-a spus un preot; așa să te porți cu copiii tăi încât atunci când nu vei mai fi să poată spune: Tată ca al meu nu a mai fost pe toată fața Pământului ! Eu nu sunt așa și mă mustru pentru asta. Dar tu păstrezi amintirea mamei cam așa cum a fost zisa preotului. Și asta mi-a plăcut mult de tot. Așa că rândurile mele numite; \"Departe, departe\" îți sunt de fapt dedicate. Astăzi, în ordinea firească a vieții ai parte de bucuria nașterii în familie a unui năsuc de catifea și a doi ochi de stele. Viața este uneori așa de frumoasă ... Să-i dea Dumnezeu sănătate. Cu drag, Tudor

În deplin acord cu cele ce ai scris! Avangardismul este însă o parte a culturii bine calată pe viața de astăzi. Este cumva organic integrată la felul în care se trăiește acum în lumea occidentală. De aceea poezia cu rimă este cumva desuetă în vâltoarea care împinge totul înainte în tranșe porționate infinitezimal de timp spre un viitor virtual, experimentat cu acuitate, aviditate, nebunie,... desigur și în poezie. (rima este absolut involuntară aici). Sper însă că vom redeveni cândva oameni normali, pentru care timpul va curge din nou ciclic și sentimente mai calde vor inunda firesc sufletele. Rima are în ea ceva magic, tainic, uneori sacru și de aceea cred, ca și tine, că a renunța la ea este mare păcat. Poate însă uneori faptul că poezia avangardistă se lipsește de rimă este mai bine; în unele versuri de acest fel rima ar fi chiar un sacrilegiu. Mulțumesc pentru mesaj și pentru afinitățile ... elective.
Cu drag, Tudor