Teodor Dume

succes, nuța!
mă bucur foarte mult.
poate o voi avea și eu în raft

cu sinceritate

un întreg cu multe secvențe și fiecare secvență un întreg.
îmi place cum este realizată joncțiunea între stări, indiferent de secvență, și indiferent de felul în care privești între cele două laturi:dragostea și durerea
"ceea ce simt eu pentru tine e o fereastră:
de o parte a ei dragostea. de cealaltă
durerea. nici măcar nu mai știu
de care parte

mă aflu. starea aceea
în care te iau cu mine
să ne uităm și să împărțim moartea & jucăriile
copilului nostru.
(...)
aș putea să fiu cu oricare femeie din lume și tu
tot mă vei iubi. aș putea să mi-o pun cu toate
femeile din lume și tu
tot mă vei iubi.
ca o mamă.

căci tu și numai tu și numai în felul tău tu
ai puterea să mă privești și să înțelegi.
ca pe un bolnav de cancer fără răspuns"

și iată un modul perfect aici care determină proporțiile componentelor din acest întreg

"un om sînt din carne udă
împrejurul sufletului

ca un chirurg bătrîn ascult rănile
înainte să cos

cu vorbe dezlipite de pe buzele muribunzilor
ca un frankenstein al cuvintelor
îmi învăț creatura să vorbească.
ea spune

măsoară-ți durerea cu zilele
iertarea cu nopțile.
fii fericit o singură dată, definitiv."

chiar și numai pentru acest "modul" de mai sus merită trecerea prin pagină.
mi se pare o densitate elaborată cu măsura esențelor durabile, fapt pentru care
mă bucur c-am trecut pe aici

luminez

deosebită , directă și liberă intrarea.
"sunt în starea aia știi tu...
când nostalgiile stau gură cască în rochii de bal și lenevesc
pe cheiul pustiu "

mi-a plăcut registrul și întreaga sa structură

aprecieri!

place arca ta, marcel

"orașul plutește la vale
cu cimitire cu case cu blocuri
o arcă de beton într-un infern de ape"

ai gândit, punctat, trasat și desfășurat atent.

mereu scrierile elaborate pentru un anumit tip de destinatar au relevanță.


aprecieri!

luminez arca ta

un aluat bine dospit.
mi-a plăcut în mod deosebit prima parte.
stări-liant-joncțiuni perfecte

aprecieri!

reușit și tentant titlu.

îmi place modul de intrare și deschidere, direct și firesc.
"nu am văzut niciodată animale bolnave de streche
fugind de tot ceea ce le-ar fi putut vindeca "
(...)
eu nu cred că totul în lume este zadarnic
șirul acesta de oameni lucizi
așezat cu stângăcie după gratii
să-i dăm binețe să-i ducem țigări
și ei ca și mine
țin regim de hipofrenie"

voi reveni și pe alte texte

aprecieri!

mă voi limita a privi din unghiul meu de vedere înspre strofele cap de acoladă (1 și 3)pentru că aici găsesc sensul dar și tenta dată întregului text, tentă pe care o agreez cel mai mult. "poate mâine voi deschide ochii sub alt cer/ și nu voi ști din ce colț de univers visez/captiv în altă memorie(...)poate mîine când îmi vor striga și mie numele/ceasul se va opri"
iată că aici starea nu e o stare,chiar considerată normală, ci mai degrabă o stare interpretabilă în funcție de moment sau de realitatea momentului.
mereu m-am aplecat asupra scrierilor care dovedesc o maturitate rezultată din experiența mersului prin ani.
iată că aici găsesc așa ceva.

aprecieri!

luminez

"să nu plângi
ea nu îți va șterge urma
e cineva mereu
lângă tine

eu"


ȘI DUMNEZEU!

de la un capăt de acoladă la altul un text în fața căruia trebuie să îngenunchezi și să taci. este terenul pe care am explorat și eu foarte mult. este locul care-mi amintește de cei plecați, fapt pentru care nici nu trebuie să cauți cuvinte pentru a-ți etala regula când citești și comentezi un text.
oricât de adâncă ți-au săpat ăștia groapa
"tată
tu tot n-ai încăput
cu totul
ți-a rămas o mână lăsată ușor
pe creștetul nepotului de dincolo de zarea
ochiului
(...)
o gaură în gard unde cuiul ce l-ai îndoit s-a rupt din toată
rugina de-o viață la ochi și-ți face loc
așteptându-te
ți-a mai rămas și un dor
pe care-l verși cald dintr-o lumânare
(...)
oricât de adâncă ți-au săpat ăștia groapa
tată
fluieri dintr-un greiere"

ei, da. un text pe care-l citești cu sufletul, apoi îngenunchezi și taci.

aprecieri!

aprind o stea pentru cei plecați

titlul, da titlul este o secvență bine fixată pe moment și în același timp crează acea stare a poeziei privită într-un anumit mod și din unghiul potrivit privirii și înțelegerii tale.
ce remarc aici, și nu numai, este felul în care sunt tăiate versurile prinse între două sau mai multe stări.
"raluri
în plămânii tăi
se odihnește moartea

de-ar fi iubirea "

frumos!

o firimitură de viață între două coperți înseamnă muncă, trudă, dragoste și suflet.

nu pot decăt să mă bucur și să te felicit pentru realizare.
sănătate și multă inspirație pe mai departe

cu sinceritate,

luminez cuvântul pentru că el vine din suflet

da, mihaela.
copilăria are un singur anotimp, cel al trăirilor din noi.
frumos ai etalat stările copilăriei!

aprecieri!

ottilia,
ca de obicei punctezi în esență și descifrezi ceea ce am vrut să transmit înspre inimile sensibile ale destinatarilor.
textului de față i-am lăsat o portiță pentru interpretare.

bă bucur că cineva a găsit , și va găsi, intrarea în profunzimea mesajului

veronica pavel lerner,
fără Dumnezeu nu existăm ca partea tuturor lucrurilor.
mă simt onotat de trecerea și semnul tău. mereu știi să citești cuvântul într-un fel al tău.

onorat și mulțumiri amândurora pentru apecare asupra textului meu

îmi sunteți oaspeți dragi

am citit câteva dintre textele autorului de față și nu pot spune decât c-am descoperit un fir ce duce înspre latura benefică poeziei.
folosind limbajul simplu stările, în desfășurarea lor, capătă contur și urmăresc împlinirea mesajului.
mi-a plăcut siguranța intrării în poem dar și croiala cuvintelor pentru a îmbrăca un text bun.
finalul mi se pare foarte reușit
" secetă e și în cimitire
că și acolo se usucă pământul
iar gura morților umblă prin aerul pe care-l expirăm umblă cântând
ca un pian cu clape de ceară"

tudore,
voi lumina drumul care duce înspre poezia ta.

da, stea

LIM,
părerile noastre converg pentru că inițial textul era fără acel "liniște"

tare mulțumesc pentru trecere și sugestie

multă stimă,

pentru trecere și semnul de lectură

stimă,

a da, "interesu poară fesu"
un popor secătuit de puteri prin vitregirea a ceea ce-l reprezintă nu poate să existe. vorbim de cărtărescu, patapievici? vorbim despre organizațiile nonguvernamentale sau celelalte organisme care generează indiferență după ce au ajuns la cratița cu "ciolan"?
e dureros ce se întâmplă, dar haideți să lăsăm litera legii să vorbească, pentru că poate cineva dintre cei pe care i-am investit ca "trezorieri" ai existenței noastre ca tradiție și popor, își vor aminti de de ceea ce am fost și ceea ce vom fi fără aceste elemente caracteristice oricărui popor din lume.
da, iată ce zice glasul națiunii prin litera legii:
" Statul trebuie să asigure păstrarea identității spirituale, sprijinirea culturii naționale, stimularea artelor, protejarea și conservarea moștenirii culturale, dezvoltarea creativității contemporane, promovarea valorilor culturale și artistice ale României în lume.”

luminez mintea întunecată a acelora care vor să ne decadă de pe linia existenței

iată că încă din titlu acest jurnal nu mai pare a fi un jurnal ci un fragment din confesiunea unei clipe de viață în derularea de zi cu zi. da, viața e un laborator cu uși mereu închise în fața cărora zăbovești nu pentru a ezita ci pentru ați alege gesturile prin care vrei să vezi"tristețea lumii, dragostea lumii, simplitatea umbrelor, nelimitarea cerului."

și totuși există tangență între "cum nu mai este așa cum a fost "
ce mi-ia plăcut în mod deosebit este modul în care ai făcut joncțiunea între stările din exterior și cele din interior. lipitura e reușită iar în combinația liantului ai folosit ingredientele dintr-o rețetă , uneori, comună nouă celor cu suflete sensibile.

luminez culoarele acelea care în mod sigur vin de undeva și duc undeva. oricum e bine, uneori, să râmâi singur cu tine.

ps:
lipsesc câteva diacritice

revin pe acest text pentru că dorința de a parcurge drumul înspre anotimpurile altor vieți și de a le păstra apoi ca pe o comoară este partea acea de suflet din care privim înspre oameni atât timp cât se află printre noi, și nu numai.
aici observ acea dorință legitimă care vine ca o promisiune a unei iubiri și nu una oarecare.
promisiunea ta, mihaela, sunt sigur că se va împlini într-un anotimp, pentru că în inima ta e multă căldură.

luminez drumul înspre acel anotimp

frumoși sunteți voi cei care ne amintiți de noi prin ceea ce creați.
mă bucur că agoniștii s-au regrupat în primele rânduri în marea bătălie cu umorul

felicitări tuturor!

luminez cu o stea