moartea nu vine niciodată cu liftul

Mi-a plăcut aerul fin al acestui poem, calmul și liniștea ce urmează, pregătirea ca un ritual.

mulțumesc mult, dane

văd aici o trecere și-o punctare atentă.

cu sinceritate,
teodor dume,

Pline de liniște versurile tale, Teodor, privire lucidă a „dinăuntrului” nostru, cuminte dar fermă.

„dacă vrei să nu te mai
privești pe dinăuntru
ca pe o victimă
tatuată pe retină
urmărește-o
prin toate visele”

Multă finețe, într-adevăr. Mi-a plăcut.

Doru Emanuel

doruleț,
căldura sufletului tău mă ține treaz în cuvântul pe care vreau să-l rostuiesc întru împlinire...

mulțumesc mult de trecere și pentru gândul tău curat

cu prietenie,
teodor dume,

dacă te-ai fi întâlnit într-adevăr cu angoasa în fața morții, atunci puțin probabil să mai poți face o descriere atât de... detaliată.

Cuvintele tale povestesc despre morți (moartea lui, moartea noastră), dar dau prea mult impresia că nu-ți cunosc moartea.

Știi că pe undeva există și moartea ta, însă cred că nu te-ai întâlnit decât cu semnele publice și triviale ale morții.

”Ea nu vine, ea este” e doctoratul în poezie al lui Teodor Dume. Prima strofă e o provocare poetică a morții. Ceea ce urmează e onto-fizica ei.

Deosebit de sugestivă poezie și fascinant duel din încheietura magică a unui scrimer al cuvântului.