Un posibil echilibru. principiul central al vieții

Un poem excelent, m-a biruit! ce sa mai adaug batrane! fug repede sa nu raman definitiv in el! remarcabil finalul!
\"și totuși

clipa aceea roade din umbra
în care locuiesc fără voie

oricum nu eu am hotărât
ceea ce sunt\"


Un gand tanar si o zi plina! multam fain!


AAAA, sa nu uit, ce este intre ghilimele nu-mi place! dar sa ramana intre noi!

Da, trupul e mai greu cu o rasuflare. Ultima insa, e cea care deschide noi lumi. Viata aceasta doar se transforma intr-o noua viata. Nu pierdem si nu cistigam nimic. Foarte bine condensat sentimentul in limbaj poetic.

doru dorian,
un conmm măgulitor pentru care îți mulțumesc.
sunt bucuros să văd că ești de acord cu ceea ce suntem fără voia noastră
în legătură cu acel conținut dintre ghilimele nici eu nu prea sunt încântat dar am vrut să las o crăpătură între ușă și toc pentru ca fiecare să poată arunca o privire dincolo.
recunosc, oricum, că e o bârnă de care posibil mă voi scăpa.
adânci plecăciuni, ție prietene drag.

liviu-ioan,
pașii tăi nu fac zgomot pentru că privirea ta a pătruns în sensul cuvântului și l-ai rotunjit după unghiul din care ai privit. ai făcut bine, să știi.
așa este. trupul îngropat în pământ aduce o altă naștere. iată ce bine ai țintit echilibrul.
mulțumesc și te mai aștept.

până devin depărtare o să rămân cu voi pentru a ne bucura împreună
cu toată prietenia, teodor dume,

Trebuie să recunosc, din punctul meu de vedere, știu că nu contează prea mult, dar... este cel mai bun poem scris de tine până acum. Vorba lui 3D, nu mă pot desprinde. L-am citit de câteva ori deja. De fiecare dată emoția m-a luat în brațe iar mie nu mi se întâmplă. Numai basmele mă fac să trăiesc altfel.

„și totuși” ceva despre poezie, nu?

Îmi place atmosfera, relaxată de dată aceasta, cu ritm domol, ideea simplă, discursului curgător a câștigat în rafinament.
Mă bucur că am trecut, mi-ai făcut seara plăcută.


Doruleț

Parcă ar fi un samurai, ultimul de pe lume. Nu mai are cu cine să lupte, nu mai are încotro să plece. Rămâne nemișcat sub streașină, își ascultă ploaia interioară.
Locuit fără voie o clipă, poemul se tot transformă. Geaba spui că nu :)


Așa vede un paj

doruleț,
bucuria trecerii tale pe la mine nu are margini. mulțumesc mult de popas și acest comm elaborat într/un mod matur și mult prea rafinat. posibil să fie cel mai bun poem , dar nu știu. știu doar c-am concentrat cât mai mult(o încercare doar)acea stare de pregătire a trecerii dincolo și o altă prewgătire în vewderea menținerii echilibrului printr-o altă naștere. atâta tot. poate am fost sau nu prea explicit. deși întinderea este mică încercarea mea a dat randament.
mulțumesc prietene drag. te mai aștept

același mereu,
teodor dume,

iolanda,
prezența ta bucură. remarc multă iscusință și pricepere în commul tău.

da, sunt în serviciul vieții și menținerii ei aici pe pământ \"până când o să devin depărtare\"
ai punctat bine întregul. ai parcurs mesajul dintr-un unghi de clasă
mulțumersc mult de tot.

cu sinceritate,
teodor dume,

nu-mi place titlul si incadrarea, iar citatul e mult prea explicativ. dar in rest, corpul poemului, care de altfel e si cel mai important, e coerent mesajului si in plus, chiar place. are trairea aceea, se simte pana de poet. remarc primul vers si finalul, sunt deosebite. as obiecta nitel la echidistantele acelea, parca sunt cam banal exprimate, se putea gasi o formula mai complexa si mai completa pt a le exprima, asa pare o enumerare cam alungita.

până când o să devin depărtare
cineva trece prin mine
și atunci
greutatea trupului
va crește cu o respirație
fixeaza distanta la fel ca un punct
in care se aduna
toate punctele dintr-o dreapta

asa imi suna mie mai bine.
dar oricum, un poem bun.

domnule leonard,
prezența ta aici este benefică. mulțumesc mult de trecere și semn. voi ține cont de cele remarcate.

cu stimă și considerație,
teodor dume,