mama, icoană infectată cu timp

Teodor, nu am vrut să trec fără să las semn fiindcă aici ai scris parcă mai închegat decît în ultimile texte. încearcă să te debarasezi de anumiți termeni banali pe care îi folosești ciclic: culoare, liniște, timp... și mai sunt, doar că nu i-ai utilizat aici. firește, acolo unde sunt strict necesari, nu-ți îngrădi vocabularul; doar că în poezii scurte sunt evidente imaginile repetitive.
deși cam riscant finalul, am prins ideea. pui accentul pe lucruri comune prin sine, eul care leagă toate unghiurile cu înclinație în diverse sensuri. trecerea dintr-o generație în alta prin mamă, pășind prin aceleași păcate. credința vine ca o salvare, icoană care dăinuie în suflete. mi-a plăcut în special strofa doi, are un aer personal.

esec...din punctul meu de vedere...al celei care a ales...in poezie amestec intre CERURI...uneori sub pamant...dar...si multa, multa poezie...

Teodor mă impresionezi cu această altă icoană a infecției de care nu te vei vindeca, te asigur, niciodată și nici nu trebuie să te vindeci. De celelalte lucruri prin care ne vindecăm, cuvintele, bune sau rele, construcțiile , bune sau rele, n-are sens să vorbim pentru că ele sunt noi și noi avem nevoie de aceleași cuvinte permanent
Adaugă alte felicitări
Cu prietenie multă și constantă
PP

și un prieten denădejde. te așteptam ecaterina,și iată că după multe așteptări ai poposit în pagina mea aducându-mi un strop de bucurie prin commul tău. mă bucur sincer, că deși poemul meu, are spre dinal două întreruperi voite,ai înțeles perfect mesajul.mă așteptam la păreri nefondate din cauza neînțelegerii a ceea ce vroiam să transmit. dar iată că există și oameni care nu numai că ctesc apoi trec mai departe ori lasă un semn câtdecât,ci și asimilează, pătrund în adâncul textului descoperind părticica aceea mică ascunsă în suflet.
și pentru înțelegereastiluluzi meu de scris și exprimare am să mă expun-explicând:
aproape toate textele mele în final au întreruperi.acele întreruperi sunt voite pentru a lăsa loc de interpretare în așa fel încât cititorul să revină asupra poemului. finalul pare o rupere de restul, dar numai în aparență. el, defapt cuprinde esența și-i redată într-un mod foarte restreâns, zgârcit în cuvinte.
cu bucuria revederii tale în pagina mea, îți mulțumesc și rămân îndatorat,
stimă și recunoștință,
același,
teo

ioana,
mulțumesc de oprire.
atât textele tale câțt și comentariile sunt întreruperi de gând și pun la meditație.în cummul de față sunt pus în postura de a crede că nu ți-a plăcut poemul, dar finalul mă face să ridic capul și să-mi spun. da, am scris o poezie...
cu sinceritate,
teo

Plopeanu Petrache,
vizita ta nu numai că onorează ci mă face să fiu mult mai atent cu mine și textele pe care le postez. mulțumesc și mă bucur să știu că am mereu lângă mine un prieten adevărat,

cu prietenie,
teodor dume,