câteodată și Dumnezeu rămâne singur

și sfârșitul poemului se întâlnesc în acel tremur, ca o imagine bine pusă la punct, croită anume pentru liniștea adâncă, o liniște ce însingurează chiar și pe Dumnezeu!

dragul meu Dume, o poezie in sine, ma voi stradui sa 'privesc din taisul unei lacrimi' atat de multa tacere in zgomotul cuvintelor...superb!

îmi place tare mult prima strofă:)

cu poemele tale Teodor, mă convingi chiar de fiecare dată. foarte frumos acest poem. început bun și sfîrșit de asemenea. nu am ce să mai adaug. poate doar că lipsește o stea. mie mi-a plăcut cît de sigur ai pornit versurile de la acea lumină.


te felicit, bia

ottilia ardeleanu,
da, liniștea doare mult mai mult decât tăișul unei lacrimi
onorat!

eugen pohontu,
mă bucură mult trecerea și semnul lăsat.
multă stimă!

eugenia reiter,
un oaspete drag. mii de mulțumiri

cristina rusu,
bucuria e de partea mea atunci când ceea ce scriu ajunge la sufletul cititorului
legat de stea...ce să zic? e criză...

mulțumiri de suflet tuturor care au trecut și au citit.

intr- adevar prima strofa e excelenta si ultimul vers de asemenea, a doua da sens poemului...

felicitari

lavinia micula,
mulțumiri de suflet pentru trecere și îndeosebi pentru semnul luminos, semn care îmi va lumina calea înspre casa cuvântului.

djamal mahmoud,
încântat de trecere și semn. vă mulțumesc foarte mult pentru aprecieri. ați punctat în esență.

multă stimă