Stelian STANCU

Iubirile se nasc și mor Asemenea unor stele căzătoare Te mai apucă câte-un dor De ce-i frumos și drept sub soare. Din nostalgia de-nceput Ademenind dorințe tandre Alene s-au tot

În amalgamul de iluzii Pe care le trăim intens Se nasc adesea și confuzii Dar sunt și clipe pline de imens. În adierea de momente Pe care hotărât noi le creăm Adorm trăirile latente Și stau de

Când dorm alene gânduri Iar viscolul spulberă sentimente E semn de noi imbolduri De a trăi din energii latente. Când flacăra e la apus Iar zbuciumul coboară-n trenă E starea cea a ultimului

Nu plânge dragă codru Chiar și când frunza-ți cade Rămâi mereu tot mândru Cu fruntea în cascade. Nu râde dragă râu Mai mult decât se poate Ci poartă la al tău brâu Stropii cei reci de

Simt miros de alb Căci negrul mă omoară Sorb parfum de roșu Și las gândul ce zboară, În liniștea albastrului brut La margine de drum neînceput Când dorul stă să prăvale Doar gânduri, de o

Renunț la tot ce e bolnav, pierdut în spațiu Renunț la viața de reflecții absurde Căci doar așa mai pot să exist, să fiu Căci numai așa când se transformă în unde. Renunț la boala de a crede în

Adorm alene valurile-n larg În așteptarea libertății Privesc tot sus la câte un catarg Ce a chemat la gândul lucidității. Trăirile din valuri se revoltă În așteptarea gândului pustiu Au tot

Fantasme ard în creuzet Din depărtări răsare luna De drag las tot la amanet Chiar de va fi să ard întruna. Nisipurile mișcătoare Călăuzesc pașii nesiguri De vei privi în depărtare Mai poți

El spiritul coboară-n bernă Din respirații îmi mențin doar pulsul Adorm cu capul pus sub pernă Și-ncerc să-ncurc râsul cu plânsul. Din catedrale de iluzii Recucerite toate peste timp Azi au

Tresar ei pomii de pe deal În vale-i bucurie Adorm treziți și stropii de pe ram Și-n suflet este veselie. De pe catarge de speranță În negura cea din amurg Tot ce e viu e plin de viață Iar ce

Când norii se răresc în suflet Când bolta minți-i cristalină Când inima îngână-un cântec E clar - doar binele-i de vină. Când stropii ard pe fruntea-ntinsă Când cârd de gânduri răscolesc ea

Cresc amintiri sădite-n ploaie Iar soarele străluce blând În suflet e totul văpaie Ce pare a mocni curând. Noaptea alunecă-n amor De când au adormit poeții Fără motiv pornește câte-un dor Iar

Hai vino toamnă lângă mine Pătrunde-adânc sub piele Că te-oi trata chiar cel mai bine Hai fii doar printre stele. Hai vino iarnă-ncetișor Căci frigul mă cuprinde Nu mai trișa cu ger și nor Tot

Nu voi a fi considerat absurd Nici peste limita umilă Dar mă lăsați să port în gând Frumosul ca pe o feștilă. Nu îngânați absurdul pe la colțuri De aforism banal m-am săturat Dar aruncați la

Cresc vorbele sădite-n gând Plumbul din minte-i puf Tresar sinapse rând pe rând Aud vorbe de duh. Crevase prind contur în suflet Ea conștiința-i gata Adorm senzații fără zâmbet Mă regăsesc în

Privind amarul de departe Și rătăciri de vânt turbat Alegi departele aproape Și gândul bun ca pe un dat. Privind amorul de departe Și alergând după himere Alegi iubirea ca dreptate Și

Șchiopătând în lung de cale Doar cu poftă de vorbit Au ieșit în plină vale Broaștele la orăcăit. Una spune că e o doamnă Și n-ar face niciun pas Până când în vals de toamnă El broscoiul, face

Muguri de speranță ard de nerăbdare Trupul cu nesaț s-a trezit deodat` Prind să retrăiesc clipa cea mai mare Căci din letargie lin am evadat. Stropii de neliniște curg pe pieptul trist Ard în

Cresc gânduri încă adormite Ploaia e parcă de neoprit Tresar în tot ce am în minte Iar norii negri trec necontenit. În vasul cel de mult preaplin Când noaptea e oniric lină Stau lacrimi unduite

Adorm dorințe pe maidan Luceferi sorb ardoarea Lung este timpul de când n-am Lumina ce dă calea. Pustie este starea mată Uitați sunt și poeții Noi retrăim încă o dată Ce au tot spus

Armonii de toamnă curg alene Pe aripa dorinței neîmplinite Stai lângă mine pentru prima oară Și retrăim senzații doar gândite, De mii de ori până-n ea clipa Când ai venit spre infinit Cu o

Plouă, din cerul fără stele Cu nori negri și plini Cu stropi de gânduri grele Cu lacrimi și suspin. Plouă, e ploaia cea de toamnă Pierdută printre aripi Când sufletul îndeamnă La zbor purtat

Adoarme ploaia în neant Vântul pătrunde-n suflet Gânduri plutesc mirobolant Trăsnite sunt d-un urlet, Ce vine din adânc de zare Și umblă prin deșert De se răscoală râu-n mare Și fierbe

Din pătrate mate Puse cap la cap Și cam deformate Câte mai încap, În cel stâng torace Comunist, de fel Unde râd și plâng Gânduri tot cu zel, A ieșit iar la atac Să coboare mintea Inima