Stefania Klein

Drept călăuze două sfere gemene de rouă rostogolindu-și în burți, râzătoare, câte un felinar de soare. Talisman un bănuț coclit - dezgropat la răscruce de vânturi într-o altă zi în care

Râse sonor, isteric amintirii puștiului slăbănog privind plin de speranță la semafoarele roșii cu inima bătându-i tare de emoție: «dacă se face verde până ajung la 0, mama o să vină înapoi».

S-au înroșit nisipurile de-atâtea zile-miei sacrificate de când ne-am condamnat la maturitate… Ai văzut? Ne-au încărunțit până și cele mai crude drumuri… Și ploile noastre unde sunt?

azi-noapte am dormit iar cu aurolacii am dormit de la trei douăzeci la șase treizeci la lumina farurilor harnice a anvelopelor încinse cu punga argintie de gât am dormit ca și ieri

Sânt agentul de tren 534 și prestez pe tronsonul IMGB - Pipera. Normal că nu mă cheamă 534, da’ patronu’ cică e mai bine să nu ne treacă numele pă ecusoane fiin’că dacă se trezește vrun smardoi să

și poate că nu vreau să mă iubiți poate vreau doar să mă învelesc cu asfaltul fierbinte așa cum te învelești cu palma cuiva când ești \"cel mai singur număr de pe lume\" poate că țip doar

ghetele mele au lacrimi de sare pe obraji zăbovesc nedumerite lângă troiene de ieri irosite nu mai e cale înapoi nu una de pe care să te poți întoarce iar înainte au/am/avem nevoie de un

Clint Mansell – Requiem for a dream http://www.youtube.com/watch?v=e2Ma4BvMUwU mai am o viață de trăit o viață și o singură șansă, una să câștig la ruletă ceamaifrumoasăpovestededragoste imagi

pășim pe vertebrele moi ale iernii nu vorbim cu trecătorii, cu ghioceii despre goliciunea pământului deșertăciuni am văzut destule am trăit îndeajuns anotimpuri tranșate de alții nedestule ne

între gloanțe un scaun de răchită se leagănă în ritmul tăcerii scaunul de răchită nu se întreabă dacă ceea ce trăim e viața sau dacă suntem toți morți iar acesta este un raiad un

dați-mi și mie un poem unul cât de mic să nu mai am doar frica animalul ăsta cu picioare de gumă cu gâtul odihnind între caninii leopardului între tufele desfrunzite de arșiță pândesc șacalii cu

dragul meu, a fost odată o vreme când mă bântuiai nestingherit. eram strada ta, îmi cunoșteai toți cireșii, aveam o poartă deschisă pentru fiecare geamăt al tău, fiecare rană din asfalt mi-o știai.

sunt peste tot și totuși uite-mă cum nu mă mai văd de-atâta poezie uitată în sertare uitată de lacrimile iernii ăsteia goală casă de cuc în zori mi s-au uscat rădăcinile să nu mă țină în

Am cunoscut deunăzi niște oameni ca niște străzi pietruite străjuite de case frumoase, înalte înfipte adânc, până la capăt în pași-mi șovăielnici. Purtau fețele altora și vânătăile lor și

Nu mă mai satur de mine (sau m-am?) martirizându-mă pe altarul păgân cu rutina ziarului făcut sul proiectat precis în termopanul vecinului recent emancipat de puștiul mesager căruia mai

sunt acolo în lista ta de oameni pe care i-ai iubit pe care i-ai rănit pe care i-ai atins cu buricele degetelor arse de cuvintele pe care n-am să ți le spun niciodată cu fiecare pas netrebnic pășit

pe harta inimii mele se odihnește un bărbat mă așteaptă acolo unde e el inima mea e incandescentă amenință slobozește cuvinte în răsplin cum buza unui pahar ce zâmbește o burtă

cobor în mine ca într-o pivniță undeva pâlpâie intermitent o lampă când lumină când întuneric trupul meu e un plic în care am pășit cu picioarele albe și unghiile murdare de cerneală * se

Noi nu ne formalizăm. Nu ne formalizăm pentru că formalismul induce între cutele zâmbetului ceva minciună, iar noi nu agreem prea tare minciuna, la fel cum nu ne prăpădim după adevăr. Nouă ne plac

trenul acela nu avea așteptări ca toate trenurile trenul acela avea o fetiță cu ochi albaștri și fluturi foarte mulți fluturi tăcuți și frumoși trenul acela era în mine surâs pe un peron

cum răsuflai în părul meu tăcut nevăzut de nimeni privirea îngăduitoare cu care-ți dădeai ghes era singuru-ți martor furiș stai puțin mai era și zidul pe care scrijelisei demult abia se mai cunoștea

judecătorul e supărat în grajd nu e s p a ț i u suficient pentru cai Epilog Judecătorul își clătește tacticos gingiile cu