Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

patruzeci și șapte pe azi

1 min lectură·
Mediu
Clint Mansell – Requiem for a dream
http://www.youtube.com/watch?v=e2Ma4BvMUwU
mai am o viață de trăit
o viață și o singură șansă, una
să câștig la ruletă
ceamaifrumoasăpovestededragoste
imaginată vreodată
poate
de un Dali ce se știa meșteșugar de cuvinte
ceamaifrumoasăpovestededragoste
cu buricele degetelor culegând frisoane
pe care literele alunecă mut
și uite: ți s-a uscat gura, iască în loc de cuvinte
ți-e frică
ți-e cald
ți-e altfel
prea mult
cu ceasuri scurgându-și cifrele negre si mari, secundarul
în șerpuieli lichide
atipic
piano
ce timp?
perdele albe de voal umflându-se largi
în penumbra sălii de bal
valsează cei doi
îi vezi sau îți pare
că flăcări aurii își izgonesc razele
în oglinzile venețiene deghizate în lampadare
îi vezi sau îi crezi?
a încărunțit devreme clipa
în sala cu urme de bal
mai trăiesc doar perdelele
ca niște corduri pulsează a vânt
glăsuiesc numai trandafirii cenușii cu frunți plecate a moarte
mai ai o singură șansă
femeia îl lasă și fuge
bărbatul rămâne cu brațul întins
în frac aninat a durere
falduri de rochie cad inegale
pe marginile scaunului imaginar
cu mâini tremurânde își împinge
inima plăpândă în careul de catifea
dintre buzele roșii
femeia iubește:
crupier,
patruzeci și șapte pe azi
002699
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
199
Citire
1 min
Versuri
46
Actualizat

Cum sa citezi

Stefania Klein. “patruzeci și șapte pe azi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefania-klein/poezie/1772292/patruzeci-si-sapte-pe-azi

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.