IMGB - Pipera

Sânt agentul de tren 534 și prestez pe tronsonul IMGB - Pipera. Normal că nu mă cheamă 534, da’ patronu’ cică e mai bine să nu ne treacă numele pă ecusoane fiin’că dacă se trezește vrun smardoi să facă reclamație numerele e mai ușor de dat la întors ca numele. Cică numa’ el știe pă la câți a cotizat ca să-i ia p-ăia de la Bigies Securiti la licitație și nu vrea să se riște să piarză contractu’ din cauza la vrun agarici. Am 23 de ani, sânt însurat de trei și am o fetiță de șase luni jumate. Toți zice că seamănă cu mine bucațică. Normal, are și cu cine; nu e ea prințesa mea?! Cine i-a luat cerceii bobiță de paișpe grame, nu tati?! ‘Acră-mea n-a mai împins nimic de când ne-a luat apartamentu’, cică a băgat destui bani în curu’ nostru, să mai dea ș-ai mei... smardoaica. Nașii la fel, a venit la botez c-o coajă de păturică și niște compleuri verzi. Verzi! Cine, morții mei, a mai auzit să iei țoale verzi la fată?! Când i-am zis lu’ nevastă-mea să-l punem pe tovarașu’ meu Marian și pe tovarașa lui nași, a zis că ce, că ăștia nici nu sânt luați și că la fată-i trebuie nași ca lumea care să aibe ce să-i dea, nu golani ca Marian care nici măcar servici n-are. Africana! Asta aduce nașii ei la fată în fiecare sâmbătă când vine la umplut mațu’. E proastă de împinge trenu’, habar n-are ce-a pierdut. Brățara asta cu zale de douăștrei de grame de la fratili meu Marian e; anu’ trecut de ziua mea. Ia mi-a luat o treanță de tricou de la Obor, că dacă cheltuia mai mult nu-i mai rămânea ei de creme d-alea Eivan. Să-i fie iei, io mă descurc oricum. Știe ea! Io și tovarașu’ meu avem combinații adevărate cu parfumuri, cafea, țigări de la bulgari… nici nu visează ea cât cașcaval învârtim noi. Da’ să ceară știe, știiie. Tot el m-a-nvățat să-mi iau de muncă, așa, de control; și el ș-a luat, administrator la firma lu’ unu la Big. Să ai unde să stai pă burtă în caz de ceva; băiat de băiat Marian, le știe pă toate alea, mă jur. Uite-mă îmbrăcat în uniforma asta ca căcătu’ cum stau băț la burduf, asigur ordinea și liniștea în tren. Securiti scrie pă șapca mea, sânt băiat la locu’ meu, dom’ polițist. Ce bairame adevarate trăgeam cu fratili meu până s-o iau pă fițoas’asta. Fetițe de fetițe, băutură, manele până a doua zi de cădeam rupți în două. Într-o noapte, de Crăciun, nu știu cum s-a-nvârtit ăsta că l-a adus pă Salam cu lăutarii de ne-a cântat laif. Să mor, ce beton a fost atunci! Cel mai adevarat bairam din viața mea. S-a dus pulii de suflet tot acuma. Cică ce sa caute bețivii ăia în casa ei! Auzi, casa ei! Cine plătește, fă, toate alea în casa ta? Tu?! Mă-ta?! Când mi-am luat ghiulu’ cu pietricele mi-a sărit iar la gât că un lapte nu cumperi la fată, da’ bani de ghiul ai! Înainte s-o iau făceam aport cu ea. Acum e o doamnă, haladita. D’aia nu mai pot io! Habar-are ea de combinațiile mele! Numa’ fetițe de Universitate, cu stomăcelu’ gol, unghii lungi cu desene d’alea – să mor ce beton e unghiile alea, cu bretonu’ nițel umflat și prins în vârfu’ capului. Și îmbrăcate, tătică, nu așa; fete de anturaj. De gura ei de canal, nici pe Ghencea n-am mai ajuns. Bine, prea rău nu-mi pare, că de când nu mai e Oli, s-a dus pulii de suflet și Steluța. Ãla antrenor, scotea untu’ din ei, alergau de zici că le sufla gaborii-n șosete. O să mai pupe ei Liga Campionilor când mi-oi vedea io gaura curului. Asta-i vorba lu’ tovarașu’ meu; scoate ăsta niște dume de zici că le ia din cărți. La muncă n-am nici o treabă. Patronu’ e băiat-băiat, n-are figuri cu noi. Șefii de tren e de comitet majoritatea, mă am beton cu ei. Numa’ unu’ e cu impresii; a venit atunci când a jucat javrel’alea din Ștefan cel Mare cu Mancester, să se ia de sufletu’ meu că de ce sânt io acolo, să număr stațiile?! Cre’ că se dusese vro băbăciune d’aia leșinată să cârâie că urlă ăia în metrou. L-am trimis să plimbe trenu’, ce poa’ să-mi ceară el mie?! Ce, io i-am cerut lui ceva?! Ce nu știe el e ca io-s aici să am grija de tren, nu de ei. Scrie și pă ecuson “agent de tren”, nu de băbăciuni. Da’ ăștia ca el e puțini, nu contează. Bine că nu m-a dat ăștia la învârtitoare, că acolo e nașpa rău. Stai în vâju’ ăla toată ziua, de când te duci acasă îți face capu’ ca girofaru’. Fugi după toți racheții care sare bările și mai și cotizezi la cartele dacă nu-i prinzi. Asta au băgat-o ăștia de la metrou de câteva luni, că cică are nu știu cât la sută pierderi din cauz’asta. Patronu’ n-a cârâit nimic, ce-l doare pe el în cur, nu dă el banu’. Da’ asta a fost vrăjeală, pierderile nu le face ăștia ai noștri. Mi-a zis mie unu’ de la învârtitoare că țoapele alea de la gheretă, când nu e lume, o cartelă nu vinde. Ia cinci-zece mii și le da drumu’ pă la prima din buton. Alea face piederi, nu ei. Și ce pula mea, ele n-are guri?! Nu tre’ sa mănânce și ele?! Fiecare se combină după posibilități. Mai greu a fost la - nceput. Să moară mama, vine roboțeii dimineața de zici ca e potop la suprafață; ca șoarecii care fuge de apă, mulți rău, fratili meu. Da’ n-am treabă, nici ei n-are. Dacă-i vezi cum merge și cum se uită, parcă e zombi d’ăia din filme. Doarme, să moară mama, în picioare. Se țin cu mâna de chingil’alea albastre, închide ochii și se clatin’așa, parcă e morți. Ce morții lor or făcea noaptea de doarme de dimineață, nu știu. Și seara la fel, le pică ochii-n gură. Cele mai tari faze e când moțăie vrunu’ lângă fo țoapă înțolită-n blănuri. Ãla dă să cadă așa nițel pă ea, ea se ferește, ăla se trage înapoi, se trage și ea la loc. Ãla dă iar să cadă, ea cu o față de zici c-a mâncat lămâi, se dă iar într-o parte… ș-o tin așa până ori se oftică și se ridică ori coboară. Cascadorii râsului, mă jur. E mai bine tura de dimineață, că mai vezi una alta. Dă pă la doișpe până pe la patru jumate, sâmbăta și duminica, e pustiu rău, te plictisești de-nnebunești. Numa’ zgomotu’ ăla de-ți fute creierii și stațiile pă care deja le-ai învățat. Nici după craci nu-ți mai arde să te uiți. Sculă când se urcă puștani d-ăștia de se duc la școală. Dă drumu’ la manele pă mobil, cântă, glumește, paranghelie, tătică. Se uită babele la mine ca la inele în vitrine. Ar vrea expirăciunile să mă duc la ei să le iau mau. Să mi-o sufle, măcar atata distracție am și io. N-are de ce să-mi fie frică, patronu’ degeaba se cacă pă el, că nimeni nu face reclamație niciodată. Am mers odată cu unu’ lungit sub scaune în ultimu’ vagon de la Aurel Vlaicu până la IMGB. Roboțeii îl ocolea și se ducea să stea pă scaunele de pe parte’ailaltă; deschidea ziaru’ și citea. Numa’ una s-a uitat la mine întruna, mi-ar fi mâncat ficații, nu așa. Când a văzut că mi se rupe de benoaclele ei, a apăsat butonu’ roșu. A venit șefu’ de tren și-a liniștit-o de tot. Ce pula mea, doar nu l-om căra noi în spate! Să-l ia aia de la capu’ liniei, că oricum stă și-o freacă toată ziua. E mort un căcat, e mort de beat! Vorbea singură de draci ce-avea, proasta. A coborat la Big. Da’ ăștia ca ea e puțini, nu se număra. Ce să-mi ceară ea mie?! Io i-am cerut ei ceva?! Io nu cer nimic. Io, agentul 534, fratili meu, șefu’ de tren, băieții de la învârtitoare, țoapele de la gheretă, noi sântem, băh, populația majoritară a României și noi nu cerem nimic!