ștefan ciobanu

stau într-unul din barurile din capitală de unde se poate vedea un tramvai o clădire imensă cu însemnele primăriei emblema Mc D reflectată în vitine și pe oameni beau o cafea dintr-o cană

în aceste zile ni se oferă doar libertatea de a merge pe sârmă așa că am învățat să trag pe nas micile bucurii ale vieții încolăcesc talia iubitei și astfel mă duce ea la job la

fără să-și dea seama de ce a aruncat brusc pătura cât colo și a văzut că nu mai are picioare a țipat suficient cât să deschidă ochii în cada unde adormise cine știe de cât timp corpul ei a

iartă-mă iubito în sfârșit am apăsat pe trăgaci dar știi foarte bine asta nu înseamnă că nu te mai iubesc

și dragostea asta un ocean peste care plouă pe valurile căruia plutește liniștea dintre noi ca o sticlă fără mesaj

astăzi când mă întorceam cu trenul de la dunăre 10 minute a stat controlorul în fața mea până să îl recunosc să îi dau biletul aveam impresia că este o statuie în ploaie și trebuia să o ocolesc

am intrat în sediul băncii naționale pentru a lichida contul puținii bani pe care îi aveam acolo aveau să mă ajute pentru câteva zile să nu mai dârdâi holul era oval și alb parcă intrasem

în spital nu îți dau voie să faci lipii să ningi făină pe mâini și să cadă coca de pe cele douăzecișișapte de degete acolo ajungi în baie găsești în oglindă o furtună liberă fiecare placă de

ne-am futut și aia a fost dragoste ne-am futut și aia a fost dragoste dar ce zic eu dragoste a fost iubire nene lumea era plină de puroi cum este ea în mod normal s-a întâmplat chiar și

sunt un sărut uitat pe gât odată cu lațul înconjurat de o gâlceavă în care toți care iau parte la ea sunt lăsați să înnebunească picătură cu picătură până se transformă în personajele lui

în piața george enescu neștiută de nimeni este o poartă a timpului prin care poți ajunge în orice perioadă până în anul întâi era noastră (va fi accesată și versiunea î.e.n. cel puțin așa scrie

își aduse aminte de țevile care treceau prin munți care zăceau pe fundurile mărilor aruncând printre pești bule de aer la suprafață își aduse aminte că a iubit își aduse aminte că stătea într-o

duceam o scară la îndemână îi țineam un capăt pe un umăr tu la fel nu făceam mare zarvă din asta nu eram niște eroi ne încurajam reciproc prin puterea gândului căci asta bolboroseam că ar

viața este o mașină în care se spală soarele ninsorile iubirile merg pe stradă într-un capot de sânge pe sub piele cu scopul de a avea un scop până atunci doar mâinile în buzunare plus reflexia din

ei vin în căruțe cu coviltir îți iau ferestrele iubirile îți iau temele pentru acasă și uite așa te trezești cu ochii roșii alergând alături de celelalte furnici în căutarea unei crăpături