vecinul fără carne și oase

viața este o mașină în care se spală
soarele ninsorile
iubirile

merg pe stradă într-un capot de sânge pe sub piele
cu scopul de a avea un scop
până atunci doar mâinile în buzunare plus
reflexia din vitrine
și omulețul mărit care nu mă lasă să port cravată

sunt vecinul care nu dă bună ziua!
care nu ar strânge rahatul câinelui
dacă ar avea așa ceva sau ar apăsa frenetic backspace
dacă o pisică s-ar așeza pe masă nitam-nisam
sunt vecinul doar pentru cele câteva secunde
cât împart liftul
apoi după ce închid pe dinăuntru cerul meu vertical cu clanță
începe o altă poveste care nu este scrisă în nici un caz
de andersen

în lumina de înger a frigiderului
caut o bere ceva de mâncare într-un cuvânt o altă viață
la televizor nu e tot timpul cel mai bun meci de snooker
când le sare bila până la scaunul meu
le-o înapoiez fără nici un cuvânt în rest
seara este același autocolant cu insomnie care nu dispare la zugrăvit

pe fereastră nu mă uit
în spatele perdelei este tot timpul chipul ei
nu al intersecției cum ar trebui
iubita mă înțelege și când facem dragoste
mă tratează cu mii de sâni pântece infinite sărutări venite de nicăieri
ce nu știe ea este că târziu
mă ridic din pat o privesc cum visează
îmi spun speriat în gând pe sub firele de păr prin care îmi trec mâna
dar în adâncul ei acolo în hău lângă stele
ce-i?
și adorm sau trec în altă viață anterioară