Stanica Ilie Viorel

zic, apoi citesc mai departe :- bănuiești cât de abrupt sună acel IOR pentru spectatorul neutru?
am citit până la final

partea a doua îmi pare ca un ștreang - un cotidian despre care n-aș vrea să aud, n-aș vrea să-l văd și totuși, pentru că am citit, mi-a rămas în minte imaginea spânzuraților mergând pe stradă… fiecare în ștreangul-lesă, scoși la plimbare precum câinii

Mă bucur că avem câte o bucățică și din ea dăruim.

aseară, târziu, am citit poemul tău “față în față” (sper să nu greșesc titlul) și mi-am amintit despre cele ce le-am scris mai sus (erau acolo, le urmăream amintirile, încă de când am scris “drumeție”), dar soarele tă ca o mămăligă tăiat cu ața mi-a umplut golul.

deci, steaua ai oferit-o textului, eu ți-o dăruiesc!


mulțumesc.

corectat.

Mulțumesc.

apel subtil
propria “neputință” pe care nici un artist nu și-o dorește curățată

paradoxul derivă din necesitatea ca prostia să acționeze până când dărâmă tot astfel încât arta să fie recunoscută
revolta artistului neînțeles- manifest la “resemnare”

te găsesc într-un alt fel, aici, Leo. pari un pic (mai mult) sătul de manifestarea neputinței - a ta de a te face înțeles, a celor care dau cu mătura, a celor care reacționează târziu.

fiecare strofă o percep ca pe o ofertă de sine stătătoare
nu reușesc să înțeleg care este legătura între ideile exprimate/propuse în fiecare strofă

poate vor fi alți cititori mai dibaci

remarc ultimul vers în care “privesc” cu interes cum se usucă iluziile pe orizonat… n-aș folosi “sârma” - îmi pare banal (prea se usucă iluziile precum rufele, chiar dacă asta se sugerează) și prea “sârmos”… aș dezvolta ideea ultimului vers.

doar sugestie, cu respect.

pentru mine a fost suficient “calcă vesel tot ce poate” :))
am o mini-fermă… 17 găini și un cocoș

au trecut vremurile romantismului de genul “ia trandafirul ăsta pe care l-am furat pe drum din fața unui bloc, hai să-ți dau un suc la TEC și până s-o însera te hipnotizez (dacă nu-mi iese, te prefaci că da) cu niște versuri pe care le-am scris azi noapte… apoi, pe întuneric, ne-om lipi de salca aia pletoasă până ne-om confunda cu ea. mâine, nu știu dacă o să mai am bani pentru suc la TEC, dar de-o floare, de câteva versuri fac eu rost. tu să vii toată și să nu-ți uiți buzele acasă”
acu’ deh… all inclusive.

spor!

cocoșul

https://www.poezie.ro/index.php/personals/102105/Dincolo_de_nori

mă bucur să te reîntâlnesc


azi am primit nivel 120… deci, 50 primit de la tine nu a fost o eroare:)

aștept:)


(rămâne între noi, posibil să îmi fie înșelate așteptările și să scapi de vreo urecheală)


O zi cu toate cele bune!

Începe ziua.

Eu sunt buimac.
Ceea ce explici în comentariu, e realitate?

Este onorabil pentru mine. Mulțumesc.
Trebuie să spun, cred că în afară de plăcerea de a interacționa cu cei pe care îi pot numi tovarăși de agonizare, plăcerea de a-i citi și onestiatea/ sinceritatea, altceva nu mă califică pentru un asemenea nivel. Eu stau pe câte un text butonând pe dex ca să aflu’ sensul unor cuvinte (neștiute sau uitate), caut pe google informații despre locuri, autori, artiști etc. invocați/te în textele voastre, citesc cu multă plăcere (uneori mai interesat) comentariile decât textele, ca să aflu, să înțeleg. Chiar ieri, citându-ți poezia, conentam cu o colegă că sunt un prost. În sensul(ziceam): - îmi imaginez o sală unde, 200-300 de inși ascultă această poezie, recitată de autor sau de altcineva. Pun pariu că 95% înțeleg despre ce se face vorbire și vor aplauda. Eu aș fi între cei 5% care, cu un aer nătâng, aș rămâne cu gura căscată. Un fel de personaj care prinde și el poanta unui banc după vreo trei zile.

Concluzia.

- mă mulțumesc cu nivelul 50 și cred că ar trebui să mai “cresc” pentru o asemenea onoare.

PS:- nu mă supăr dacă rămân cu nivel 120 (cum sunt, de fel, sincer, recunosc, place la orgoliu:)), dar nu mă supăr nici dacă reevaluați situația și mă lăsați cu nivel 50. Personal cred că acolo îmi este locul. Dar cine sunt eu ca să vă contrazic:)

Verificați. Iar mi-a apărut nivelul 120.

Spor!

da, sunt câteva strofe care par niște paranteze înverșunate

dezleg de text și remarc strofele 2,5,6 și, da, ultimele 3 strofe care se detașează

- uite…
- unde? unde? :)

mulțumesc!

mă dori, iubire, mă ții
la terapie
intensivă

ești un alt dumnezeu ce a sădit
creația
în mine.

și doare
al dracului de tare când
îmi mută inima
să-ntoarcă sensul sângelui,
iubire.

Cu scuze, e doar o reinterpretare, în joacă.

eu îi ofer ++++

are o dezinvoltură pe care ne-o prezintă fără prefacere în rândurile sale încât mă face să simt ceea ce propune și-i frumos
tot poemul stă în titlu și în versurile alea care ne arată cum îl vrăjește într-atât încât banalul cotidian și propriile preferințe devin uitate, iar el primește neputincios, fermecat vraja ei

ea este vrăjitoarea care își asumă rolul
îl cuprinde și-l protejează

pare că este un stil asumat, care aparține cuiva stăpân pe talentul artistic.
nu știu de ce, dar am senzația că autoarea desenează și cuvintele sunt un joc

tu l-ai postat primul
dreptul de autor îți aparține :)

PS:- sper să se simtă gluma

strofă*

după ce termin de citit mă voi uita să văd cine a postat primul:)
am adăugat și eu azi un text care are, parțial, o idee similară (l-am gândit aseară, l-am finalizat azi)