Transa de doi

fiecare strofă o percep ca pe o ofertă de sine stătătoare
nu reușesc să înțeleg care este legătura între ideile exprimate/propuse în fiecare strofă

poate vor fi alți cititori mai dibaci

remarc ultimul vers în care “privesc” cu interes cum se usucă iluziile pe orizonat… n-aș folosi “sârma” - îmi pare banal (prea se usucă iluziile precum rufele, chiar dacă asta se sugerează) și prea “sârmos”… aș dezvolta ideea ultimului vers.

doar sugestie, cu respect.

de comentariu și sugestii, d-le Stanica Ilie Viorel. Am recitit iar și iar, poezia postată prea repede poate... Am făcut modificări, am scris și rescris, cred că acum e mai unitară ideea!

Da, este important să ținem mereu pasul cu eul dorit. Atunci când vindecarea lasă albi goală, valurile au timp să vină, pietrele să primească nou curs. Poemul este unul original, ambițios ca eul feminin care l-a văzut ca pe-o mărturisire, ca pe-o clarificare a momentelor esențiale ale existenței.

să nu anchilozăm într-o singură formă. Să avem curajul de-a dărâma temple (așa cum ne-a sfătuit fratele nostru întru lumină) oricât ar durea și-ar dura reconstrucția, în final vom câștiga.
Ca de obicei scanările dvs. sunt de profunzime. Nemișcarea este adevărata moarte; restul, chiar dizlocările, ne-aduc mai aproape cerul din noi.
Mulțumesc.

Constat din a treia strofă că "genunchiul bărbatului" ar fi "răzuit", scos parțial de pe temple. Metonimic și concomitent metaforic, genunchiul ce nu se mai supune niciunui ideal nobil, cavaleresc de odinioară, țipă abia când e desprins de pe toți peretii cățărați în escalada sa nesportivă. Se constatată apetența masculină de a crea la modul general istoria până în prezent. Ar putea fi un poem despre femeia de astăzi, despre bărbatul dezaxat și mâine, c-un destin mai descentrat decât oricând. Și titlul ar trebui să ne pună, în postura de trăitori antitetici ai unei farse tragice tot mai superficiale și totuși adânci pe gânduri.

Și subtitlul "curgerea în pietre" e o imagine posibilă, din vizual dând spre ascundere subterană, dar și o imagine abstractă, oximoronică, de oprire a cursului normal, forțată prin bararea artificială a apelor, cum fac spaniolii mai sudici, transformând râuri, pârâuri în ueduri ca-n Africa, prin captări de agricultură intensivă și alte ocupații mercantile (turistice) ce duc deja la golirile de albii. Nu seceta, ci opțiunea intervenției antropice duce la aridizarea Spaniei,Italiei,Greciei.

mi-ai făcut o mare bucurie remarcând această poezie a mea după modificările masive pe care le-am făcut grație sugestiilor făcute de dl. Stănică Viorel. O lecție importantă să nu mă mai grăbesc, să las la copt mai mult ideile! Foarte încântată de citirile și interpretările dvs. Ample și forând în adâncul esențelor!
Mulțumesc și pentru steluță, copleșită de prezența ta dle Irinel Georgescu în pagina mea. Mărturisesc că-s obsedată de simbolistică în general, privesc traducerile verbale ale sensurilor vieții prin filtru simbolic. Câteodată chiar înghesui prea multe într-o singură poezie. Fac eforturi să mai aerisesc, și câteodată îmi iese.
Încă o dată mulțumiri!