Ești cine sunt, pelerine?

Habar n-am cine ești, pelerine dar te primesc lângă mine să mesteci cărări la cina de prezent continuu ne aduce timpul sosie pângărită de viață-n aceleași izvoare privesc în visele tale amintirea unui mine spânzurat de-un orologiu cu limbă de morți diferite se suprapune uneori cu lumea sau doar absența rezonanță cerne aceeași naștere a desăvârșit spiralarea luminii în scoica materiei perle deghizate în humă mătuite sub cârpa destinului în caninii răscrucilor umăr la umăr ne-am rănit transparențele ecouri ne-au spart țipătul de mânie că ne doare viețuirea în carne atât de fragilă obida că sângele face cocoloașe de amnezie în noi și ne astupă cărările am lăsat-o să erupă cu întreruperi uneori chiar și o moarte ne-a pus piedică în tandemul absolvirilor ca sarea pământului paralelă cu tine reverberat de adâncuri chiar și-n granit scânteia a-nvățat să numere orizonturi ațâția aștri îngopați în miezul fructului pe care-l împarți frățește cu mine nevăzut ca și cămașa de flăcări pe care nimeni n-o vede deși pârjolește trăirea celui însingurat habar n-am cine ești pelerine din mine poate-i nevoie privirea de fulger întoarsă spre începuturi pașii de boltă să ne străpungă lentila timpului pleoapa spațiului se resoarbe ghemul Ariadnei deșiră ochiul al treilea punctul magic poate să-și respire infinitul