cântec de adormit singurătatea

_______________________________________________________________________
Un cântec al singurătății, ceva între invocație și blestem, răscolitor în tragismul lui suav, curat. Da, ai dreptate, nu putem face nimic în locul altuia, sau prin altul – dar înălțându-ne și purificându-ne frecvența energetică a trăirilor și-a cunoașterii, ne putem înlumina și pe noi și pe cei cu care venim în contact precum și întreaga manifestare. Dacă avem grijă să ne sporim (cu trudă) flacăra candelei ce suntem, vom scoate din întuneric tot (toți) dimprejurul. Da, adevărat „tot tu îți trăiești anotimpul” dar dacă împărtășești (nu împarți) cu ceilalți bucuria ființării ai să vezi că „pustiul” nu există. La fel nici „singurătatea” și nici „moartea”. „Somnul” da, chiar prea mult. Simțim așa cum spui tu așa de frumos, pentru că încă (majoritatea) nu suntem treji spirituali, nu avem conștiința a ceea ce suntem cu adevărat. Toată manifestarea e un uriaș corp viu nemuritor. Și noi facem parte intrinsecă și interdependentă din acest corp. Nu suntem înafara lui. E o iluzie să credem altfel. Oare inima (ca organ) o simți „pustiul”, „singurătatea”? Sau ficatul? Deci... Pentru cei 90% adormiți parțial, e un risc dureros să te lipești „de o altă speranță, de o nouă statuie”! Pentru cei care au coștiința apartenenței la Întreg – nu! Ei SUNT! Atât! Mulțumesc . Cu drag, Maria

mereu singuri în singurătatea acestei împărțiri, adormiri, pustiiri...
pentru mine în textul acesta e singurătate în fiecare vers, cuvânt. e ca și cum nu ai putea să înțelegi singurătatea altuia decât ducând-o pe a ta până la final. pentru că drumul de la un capăt la celălalt pe pe o bară îngustă cu loc doar pentru tine și simțirile tale... fain,
alex

Maria Elena, mulțumesc pentru comentariul elaborat… te-ai oprit asupra câtorva afirmații, și ai făcut-o cu atenție, chiar dacă nu împărtășești opinia mea, dar asta nu mă miră, e normal să fie așa – „împărtășirea” înseamnă, etimologic vorbind, „a fi părtaș” la un anume act… doar cei cu adevărat iluminați se pot bucura de curățenia asta, eu cred că mai am drum lung de făcut până acolo. :)
cum spuneam, „două mâini prea puține cuprind”… văd că ai trecut pe lângă versul acesta, nu știu de ce…

Alex – „e ca și cum nu ai putea să înțelegi singurătatea altuia decât ducând-o pe a ta până la final.”
da. mulțumiri pentru empatia de care dai dovadă.