anunț de angajare

Eu l-aș printa, traduce și distribui, de la MoME până la Kessler, la muzeu. Ca manifest. Mai telegrafic, lapidar și la obiect nici că se putea.

L-aș rescrie, sincer, din perspectiva ”doamnei de serviciu”, dar recunosc că momentan sunt profund influențat de Consuela, din Family Guy: nonono, afurera, I want more lemon pledge, I take, nonono

Felicitări pentru estetica esteticii

Ciudată femeia de serviciu, ce-și face numai datoria să strângă și să arunce tot ce găsește. Și mintea, și creativitatea se recondiționează periodic. Noi, oamenii suntem și produsul celor căutate de noi. Dacă cele aflate, încercate deja nu mai corespund exigențelor autoimpuse, atunci ne transmitem alte căi de cunoaștere concretă a vieții, a lumii. Mi-au plăcut mult sloganul "fenomenul artei trebuie să fie evident & recogniscibil", apoi cel cu opera literară "anunț de angajare". Și finalul, ca arta să capete comletitudine. Mai mergea spre exemplificare parcă una bucată episod din viață. Nu-i ușor lucru să trăiască cineva în primul rând pentru scrie. Scrisul nu-i doar "anunț". Ar trebui, ideal, să fie un continuu și antrenant act gratuit, neangajare spre ceva cert. Angajatorul eului este însuși autorul real al măsurării realității prin scris.
Scuze, n-am zis nimic nou. Poate n-am înțeles tot mesajul textului tău. Mai citesc.

apel subtil
propria “neputință” pe care nici un artist nu și-o dorește curățată

paradoxul derivă din necesitatea ca prostia să acționeze până când dărâmă tot astfel încât arta să fie recunoscută
revolta artistului neînțeles- manifest la “resemnare”

te găsesc într-un alt fel, aici, Leo. pari un pic (mai mult) sătul de manifestarea neputinței - a ta de a te face înțeles, a celor care dau cu mătura, a celor care reacționează târziu.

acest poem deschide cel mai recent volum de poeme, numit povestea povestilor mele triste, e si o invitatie sa ma intrebati despre el. altfel, textul de mai sus e despre o situatie reala, la fel ca toate textele din volum. despre arta se poate discuta din orice pozitie, dar am vazut ca mai sunt lucruri prea ecliptice pentru unii, poate ca e momentul ca arta sa spuna ce are de spus fara fite. sa fie ca maimuta cea frumoasa. concreta.

Unii așa spun, cred că se știe, că artistul e un meșteșugar ratat... Când vedem atâtea minuni, cum ar fi acuarele hiperexacte, picturi în genul anumitor pictori mari sau portrete minuțioase ca niște poze HD rapid executate, sau ouă perfect încondeiate - spunem: este artă? Nu, răspundem tot noi, arta are ceva în plus, sau în minus - arta are mici defecte, nu e stas și nicidecum perfectă, iar artistul - și în poezie la fel - are un stil tocmai prin defectele sale. Aceasta e cumva în contra poeziei tale, fiindcă oamenii simpli caută meșteșugul și rutina, nu arta cultă, adică arta pe care și roboții o pot face, în timp ce artiștii sunt umani prin defectele artei lor - dar până unde? Există o limită a bunului simț.

Problema artei este că nu i-o trage vieții. Fenomenul e tot invers. Viața deformează arta. Iar arta pasivă, despre care nu-i bine să vedem că ar prolifera e o încremenire în convenții. Bine spune Leonard că arta ar trebui să semene c-o maimuță împletită pe realitate.

- « femeia de serviciu » m-a dus cu gândul la copilul din Povestea lui Andersen « Hainele cele noi ale împăratului ».
- Adaug la « manifest » « crez », o nouă artă poetică, în condiţiile în care batalioane de artişi îsi fac din faptul de a nu fi înteleşi un blazon, şi singurul.
- Pentru mine şocul poetic s-a produs aici: « …acesta este un anunţ de angajare… »

- Cât despre « meserie » şi « meseriaşii », pot spune că e ceva acolo, dar nu ştiu ce.

nu am timp sa multumesc fiecaruia in parte, o sa fac insa o precizare. povestea e cat se poate adevarata, s-a întîmplat în urmă cu ceva vreme si a nascut polemici, depre ce e arta moderna, ce vrea sa fie. daca arta e pentru toata lumea sau destinata doar celor putini. parerile, ca de obicei, impartite. o poezie de dragoste, o poezie mai simplă, fără mijloace estetice complicate, poate fi inteleasa de mai toata lumea, pentru ca vine din bazele fiintei. dar o poezie filosofica, o poezie in care manierele simple sunt eludate si intervin scheme logice complexe nu va fi inteleasa chiar de toata lumea. din perspectiva asta, un critic de arta spunea ca arta trebuie sa fie reconoscibila de oricine, ca sa fie arta adevarata, dar in acelasi timp sunt sigur că nu pentru toata lumea e la indemana sa asculte un Mahler sau un Stravinski. Unii citesc Sandra Brown si li se pare literatura frumoasă, dar James Joyce nu e chiar pentru toata lumea. Pînă și fenomenul kitsch nu e chiar pentru toata lumea, daca nu intelegi trimiterile, dedesubturile. Discutia ramane deschisa.

Această alegorie potrivită, isteață, cu plăcere. Ba chiar mi se pare potrivită și pentru o anecdotă romanescă.

Toate cele bune!

Octavian