​am avut odată bunuri mobile și servitori și păuni și prin decret dreptul de a scrie și de a comunica cu familia și prietenii

aș mai fi adăugat ceva, ceva care se cere urmat de altceva și de altceva și de

altceva și tot așa până când răsărea soarele pe alt fus orar și iartă-mă dar mă

grăbesc mă simțeam responsabil cu un telefon, acolo, aiurea, un apel urmat

de un semn de viață în manieră proprie. Eu. Aici. Subcolonia malul mării. #rezist

de fiecare dată când iartă-mă dar mă grăbesc plec cu primul tren la mare, la

mare la soare fetițele sunt goale îmi ziceam haide băiete, încă puțin, mai rezistă încă

puțin și nu va mai trebui să lași capul în pământ ori de câte ori vei fii întrebat cum a

fost la mare? iar pentru tine marea egal țărmul lăsat de catarge și manelele flotante

uita-te la tine, îți spuneam mai pe urmă, uită-te și tu la tine, pentru că eu asta fac

toată ziua, cu corpul ăsta toți mateloții ar lăsa rezidențiatul pe apa sâmbetei, cu

mintea asta s-ar reduce total recrudescența de sculament, iar zarul din cerneluri ar fi

înlocuit pe brațul gros al dulgherilor din port de cartesius dragosta mea cu sirenă în antet

oferă-te, oferă-le, percepe-mi, asta ca să reglăm de la bun început natura

relației, eu mă mulțumesc fie și cu buricul primind gol în prelungiri de la F.C. Grain de

Beauté, nu mă apasă deloc că poate din septembrie vei juca în champions league

pentru că atunci te voi ruga sa porți telegramele mele de supraviețuire prin lume

am atât de multe să îți spun din perspectiva solomonarului că precis s-ar deregla anotimpurile,

ar crăpa stabilopozii și toți sfinții noștri underground ar sparge valurile și și-ar lepăda

masca umană de scafandru de pe milenarii lor corali sentimentali, am atât de multe

să îți povestesc... un medic de zăpezi cu nume șvab zicea că sufăr de disposofobie

aș mai fi adăugat ceva, dar de la o vreme mă tot strigi pe nume fals și te și înfășori

cu încăpățânare în ritualurile mele cotidiene. spre înserat, îmi lași pe nisip, din scoici

trece și august și pe urmă ce ne-om facem noi, ce le lăsăm în urma noastră moștenitorilor?

și zâmbești, dezgropându-ți gropițele, poemele noastre se vor calcifia și ele, astăzi, mâine...