Stanica Ilie Viorel

“să o ții de gât…”
te superi dacă îți mărturisesc că am râs cu poftă?
chiar aveam nevoie să râd
mulțumesc

cu respect, chiar nu aș vrea să privești comentariul ca fiind ofensator. mă bazez pe spiritul de glumă pe care ți-l bănuiesc

soluția a fost deja găsită!?

tareee:)

bănuiesc că la acest gen nu este nevoie să explici de ce recomanzi (steluța)

sănătoși să fim toți!
și la minte și la trup

sufletul nu are voie să se vindece (!) - uite ce idee mi-ai sugerat:)

mulțumesc

Chiar dacă tu n-ai niciun ban în cont?/ chiar dacă tu n-ai bani în cont

superbe!

nu știu ce aș alunga mai întâi, gândurile, ideile…

superb poem

ce final!

când văd cum poate privi omul, mereu și mereu, mă întreb:- mai o fi loc?
poate că sunt eu nou născut

cum dă Ottilia răspunsurile (cu acele semne de exclamare) parcă o văd lăsând ce face într-un moment (când îi vine ideea) și fuga, fuga… “unde-i telefonul!?” :))

răspunsul meu pe noile indicii:

covor

(îmi amintesc covoarele de iută- deh, persane avea doar nașu:), cu franjurii de la capete, fiecare cu nod)

în același sens, aș putea imagina un

mop

dar îmi vine în minte și răspunsul

sul

ori, plecând de la sul, aș propune

ghem

fiind vorba de “rudimentar”

sulul ar fi primul

apoi ghemul

mulțumesc

răspunsul se referă la denumirea nodului, atunci zic unul:

nod drept.

interesantă sursa, vă las la dispoziție pentru curioși

https://motherhouse.ru/ro/inheritance-and-gift/kakie-est-uzly-i-kak-ih-delat-kak-zavyazat-uzly-na-verevke-samye/

mulțumesc încă o dată.

cine știe?
poate, cândva, la întrebarea “ce este timpul?” se va răspunde:
- în interpretarea unuia care zgâria, agonizând, pereții virtuali, timpul este…

mulțumesc.

Mai bine
vom zice
să fi fost gnomi
nu elfi zburători
să fi călărit și țesălat
furnici
nu tancuri și avioane

ai avut varianta asta și ai înlocuit cu păduchi și afide?
ce-o fi în mintea omului, uneori?:)

se face și legătura între titlu și poem

în plus, se adresează unui public mai larg

e un poem bun

ofer steluța cu sinceritate (sper să nu fie pusă pe seama vanității)

PS: și acesta este mai vechi?

asta “ dacă de mărimea puricilor de animale
și afidelor de pe bobocii de flori”
înlocuită sau eliminată și construit pe ceva de genul:
“ Mai bine
vom zice
să fi fost atât de mici (nu știu dacă ții neapărat să rezulte parazitarea, caz în care : “să fi fost paraziți”)
să fi călărit și țesălat
furnici
buchete de soc
trandafiri
nu tancuri și avioane
(sub un cer de foc) aș fi adăugat (cred că ar trebui și în ultima strofă prezentat un fel de cer)

și nu-mi place titlul (de ce în engleză?)

“ cădea ca niște maluri
de pămînt peste ce înseamnă viață m-am îndrăgostit”
aș elimina “de pământ”

m-a făcut să-mi amintesc de acele emoții pe care le poți trăi cu o astfel de intensitate doar atunci când doar poți visa
și asta este una din ce dăruiește dragostea- poate fi simțită, poate fi tovarășă pentru suflet, chiar dacă rațiunea știe că-i imposibilă
cine nu a trăit astfel de dragoste, să își facă timp:)

știi ce este interesant?
poemul tău mă invită nu doar către amintiri, dar și la imaginație și mai mult de atât, la meditație
uite, mă gândeam că aceeași senzație ar putea fi trăită în raport cu oricare pasiune… ca și când ai fi un pictor și iei urma tabloului pe care nu ai să-l poți picta vreodată (doar un exemplu)

nu îmi place finalul
“am simțit cum prin venele mele urcă visele morților”
propui o concluzie
fiecare poate simți orice în contextul propus
aș renunța la ultimul vers

citit cu plăcere

și aș schimba titlul (din pricină de lit(i)eră)

“ca deținuții” l-aș elimina (se subînțelege)

finalul mi se pare desprins de poem (parcă ar rezuma sau ar explica de unde a pornit ideea)
partea asta :
“dacă-n loc de cuvinte optezi pentru gângurit
ca să ascunzi subversiunea sau marea absență
încă te gândești la cetățenie
mai ales seara
când pregătești cina și pe masă
vezi o pată de forma americii
o americă de murdărie
la masa ta
nu mai poți miza pe prietenia cu propriul trecut”

aș construi pe final alt text

pentru partea aceasta:
“ când pierzi și ultimul tren
vântul îți intră pe sub căptușeala cărnii
vorbești prin peretele unei închisori de sticlă
…
conturând forma inimii pe geamul aburit și opac
ești hamalul obligat să care bagajele altora
bucuria și ura lor tehnicile lor de camuflaj
își vor aminti de tine nu și de numele tău
golul se va umple cu somn
dar cine nu știe că somnul e o dungă roșie
un diagnostic
în aura lui fiecare își țese pânza
ideea asta te-ajută să continui
e un fel de cârjă invizibilă pentru când se macină
oasele
un fel de premergător“

recomand

“O să-mi învăț trupul să nască aripi
dintr-o sămânță nemuritoare.”

frumos spus.

pune după vacarm o virgulă
să rezulte că oriunde altundeva e vacarm, dar în cer e lumina

articulat și bine construit
depășește genul discursului
se vede că e scris într-o perioadă în care erai mai detașat, când revolta o foloseai cu grijă

bun text.

când spui și numai bălțat te gândești la un bou
că-s doi, la jug, bălăngănindu-se… prea simplu

chiar am crezut că bălțații sunt doar o metaforă

am zis poli magnetici pentru că sunt frați, nu se ating, ba se (res)ping și dacă îi privim ca pe cei doi poli tereștri, am putea imagina și culorile atrase (aureole), dar

boi la jug, nu îmi place

las altcuiva acest răspuns:)