Stanica Ilie Viorel

pot crede că liniște însingurării (observând cu atenție sensul pe care îl propui, aș spune fuga cu sine în spinare) este, sau poate fi, mai grea decât apăsarea

sper la apăsare, cum spui, varianta mai delicată, pentru că apăsarea presupune conștientizare, sub greutate poate fi doborât

bun aforismul tău,
de sub greutate, în liniște, însingurații ar putea să mediteze la ce ai spus

de câteva ori să citesc, de fiecare dată am renunțat
mă gândeam că este nevoie să temperezi un pic mesajul
încă mai cred și după ce am citit tot poemul

are poemul tău ceva nevrotic în el, o grabă de a spune totul ca și când cititorului nu ar trebui să i se lase loc de confuzii
este această propunere între cuvintele care par spuse într-un delir al visării, scrise cu degetul pe praful morții, deget pe care nici nu-l văd mișcându-se, pur și simplu stă înfipt, amprentat, pe praful acela, dar mintea vede totul, dar totul în toate aspectele descrise în poem
și atunci, poetul, într-un reflex dobândit, scrie
așa a luat naștere poemul acesta
așa îmi imaginez
nici nu cred că poate fi interpretat făcând abstracție de personajul poet

probabil că cineva care a trăit intensitatea unor astfel de momente, în mod similar, va lipi un deget, amprentabil, pe masa neagră,
probabil că un critic literar va evidenția ceva subtextual (dacă există) ori va alinia totul pe un șir al poemelor de stare
probabil un psihoanalist va deduce personalitatea și trăirile autorului
eu “fentez” categoriile și intru în povestea propusă, dar și în povestea nespusă,
observ și spun

toate cele bune, Leo

aș fi spus “apăsare”
așa am și înțeles propunerea ta

spor!

mai aflai una: haibun:)
musai să revin pe partea de proză, pe care, citindu-l fără să aflu ce e cu haibun (despre care am căutat după ce am văzut haiku din final), l-am primit ca pe o cugetare descrisă ceva mai pe larg

haiku e acolo!
natură, tablou, inspiră

spor!

“sunt diferite” de ce ar fi nevoie să se spună asta?

îmi scapă sensul dimineții albe pentru a putea înțelege diferența între limpede de la apus
și alb (care ar fi ceva tulbure, fiind diferit), probabil indiciul există și nu-l observ, sau ar trebui oferit de autoare

“În inimă,
același sânge fierbinte.
Și-un țărm mă leagă de tine.

Mâini calde îmi urcă
în suflet și înțeleg că
lumile noastre
nu sunt la ani distanță.”

când se întâmplă acestea? seara, dimineața, și seara și dimineața?

se sugerează faptul că oricât de diferite sunt, apusul și răsăritul, fie seară, fie dimineață, în mine rămân neschimbate trăirile, sentimentele față de tine, de aceea te voi simți mereu aproape?

întrebări care pot fi privite în sens retoric, dar pot fi primite ca o opinie

spor!

o stare, un gând, o idee, sub tâmplă îmi pasc

la mine vin cuvintele ca oile ciobanului la muls.
ţigăi, ţurcane, caciure de rasă pură,
la fel le mulg şi le slujesc.
e turma mea, mare, puţină cum e ea,
pe pajiştea din vale, deal ori munte,
cu bâta-n mână o păzesc, nu s-o arunc
să le cotonogesc ci, în singurătate,
sprijinit în ea cu drag să le privesc.

e singura avere care-o am şi ţin la ea.

***
începutul o avea legătură cu ideea dar, nu numai că și acolo aș fi renunțat la cloșcă, nu este în peisaj cu ce urmează și nici o legătură cu titlul

finalul, mi s-a părut mai degrabă un verdict resemnat și fără estetică
cred că se poate vorbi despre urât și în sens poetic, dar cu o anumită estetică, nu doar cuvinte care să exprime o idee
uneori, se poate înțelege mai bine în lipsa cuvintelor

am propus o variantă care îmi pare sugestivă

spor!

poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Stanica Ilie Viorel [TEGO ]
2013-08-14 | |


și-avea soreanca la marginea pădurii
miros de dragoste și gust de rouă
acolo ne lăsam iubirile să curgă
timpul ne servea doar nouă

nu mai știam de frunza-i codru
ori pâinea de prin traistă grâul crud
noi contopeam sub galbene petale
gândul ce fierbea și trupul ud

și-avea pământul îmbrățișare aspră
și rodul crud ne rătăcea doi muguri
eu te gustam sorbeam întregul...
Doamne, cât eram de singuri!

***
am o poezioară, aici pe agonia, nu am reușit să scot în evidență soreanca, poate vei găsi versurile care le merită

cu drag!

la momentul comentariului tău era deja modificat textul conform sugestiei tale
“înțepenirea” este întocmai cum ai descris, nu static

mulțumesc

Teodor, nu am fost de acord cu forma propusă de tine, doar am înțeles mesajul

“dintre” este și în obiceiul meu să-l folosesc în loc de “între”
am cerut explicații suplimentare știind că George are competențe pe domeniu
cel mai util ar fi să analizezi și să fosești forma care păstrează sensul, dar nu forțează gramatica

eu, fără intervenția lui George, nu aș fi observat

George:) nu cred că părerile tale sunt ignorate și nici că te-ar subestima cineva care te cunoaște cât de cât

soreancă

și nu cred că este nume mai frumos pentru floarea soarelui

i-am privit mereu, pe sătenii acelor locuri, ca pe oameni chinuiți, slabi, îngândurați, triști și arși de soare
aveau normă la colectiv, nu se duceau la sapă cu tragere de inimă

fiecare avea în primire câte o bucată de pământ, pe care o lucra pentru sine
acolo făceam clacă, cei din familie și nu numai, acolo era alta atmosfera
se glumea, se muncea cu drag, se lua masa pe câmp și ziua se încheia cu o mică petrecere unde gazda punea și un vin pe masă

și tu ești copil știrb, care ai prins o bucată de pâine, te-au prins în rădăcini locurile tale, în suflet le porți

mulțumesc

bucuros de cuvinte, cât o mie de steluțe

chiar mă bucur că a fost observat textul
am notat sugestia ta, voi analiza
îmi pare o variantă bună, mi-e teamă să nu se piardă ideea înțepenirii, la care se revine, din când în când

în felul tău de a fi (așa cum te înțeleg din ceea ce scrii) nu se putea să nu rezonezi:)

mulțumesc

întreb (chiar pentru a învăța)
dacă prepoziția “dintre” are rol spațial/temoral nu comparativ
acea respirație fiind “între” ca timp și spațiu
și “sunt” se dorește mai mult decât o indicație așa cum ar fi în cazul “ceea ce sunt”, ci o asumare “sunt” ca existență, arătând ca retragere, în timp, din existența observabilă, în una ființabilă

nu știu dacă autorul a făcut o greșeală de exprimate, sau un sens al exprimării

oricum, mai de lămurit pentru mine ar fi chestiunea cu sensul prepoziției
dacă nu are rol comparativ, ci unul spațial trebuie “ceea ce sunt”?

mulțumesc.

un paratrăsnet și nu este recomandat să se înalțe zmeie

decât undița din Undițari
e
năvodul

din Năvodari

dacă nu a dorit altcineva să încerce să pescuiască homar, am aruncat eu
năvodul!

spor

ieri, azi, mâine

- nostalgia
- dorul
- visul

din prea multe, ceea ce n-a fost
sau
din ce a dus cu sine, dar s-a pierdut

tot trist

aș analiza ultimul vers, ori cum a sugerat Ionuț
ori
“cât aer e între mâinile mele
goale”
pentru a accentua sensul ca alegere a autorului, să spună mai mult decât o îmbrățișare a nimănui

spre deosebire de colegii care au comentat, eu aș mai fi vrut
dar, foarte probabil, fără a propune ceva în plus, dă mai multă valoare poemului

spor!

joc
ai pus-o în diferitele ipostaze ale propriilor trăiri, atunci când ea “se strecoară” discret
tovarășa de drum, misterioasă dar și bine înțeleasă

am citit azi un text mai vechi, recomandat
un jurnal al unei întâlnirii de pein 2009

am încercat să-mi imaginez, așa cum autorul a propus, pe fiecare, cei de pe aici

nici nu trebuie să faci mare efort să dai contur cuiva, în funcție de ce scrie, ce spune, cum face acestea
bineînțeles, poate fi doar o impresie și realitatea să dovedească altceva

voi căuta vreo o proză, dacă ai publicat așa ceva

am obiceiul să cumpăr cărți scrise de oameni

chiar așa este
lângă casa bunicilor, la răscruce de drumuri, acolo era fântâna, acolo se fugăreau fetele cu urzici, stropite cu apă din fântână, după ce câteva țigănci de șatră, arvunite, jucau dansul ploii, paparudele


dacă ai văzut așa ceva, ai primit și parte din amintirile mele


mulțumesc.

se pare că nu sunt pescari dornici să arunce plasa

sigur e din Năvodari

l-a tras ața

toate semnele, citite în stele, în palmă, în cafea, dacă știi ce vrei, ce poți, nu-ți vor sta piedică
nici în pustiu nu vei umbla dacă ai răgaz să te mai recunoști

și nici să uiți, să nu pariezi totul pe negru

“ultima te duce lent fără a-ți cere
niciun tribut pentru viață”

mi-a plăcut