sprijinit cu barba-n bâtă zic:

o stare, un gând, o idee, sub tâmplă îmi pasc

la mine vin cuvintele ca oile ciobanului la muls.
ţigăi, ţurcane, caciure de rasă pură,
la fel le mulg şi le slujesc.
e turma mea, mare, puţină cum e ea,
pe pajiştea din vale, deal ori munte,
cu bâta-n mână o păzesc, nu s-o arunc
să le cotonogesc ci, în singurătate,
sprijinit în ea cu drag să le privesc.

e singura avere care-o am şi ţin la ea.

***
începutul o avea legătură cu ideea dar, nu numai că și acolo aș fi renunțat la cloșcă, nu este în peisaj cu ce urmează și nici o legătură cu titlul

finalul, mi s-a părut mai degrabă un verdict resemnat și fără estetică
cred că se poate vorbi despre urât și în sens poetic, dar cu o anumită estetică, nu doar cuvinte care să exprime o idee
uneori, se poate înțelege mai bine în lipsa cuvintelor

am propus o variantă care îmi pare sugestivă

spor!

sapienţial nici pe departe nu-i,
martor ne e domnul Stănică.
steluţa înţeleg că-i oferită
din drag de orătănii şi de oi,
acelaş drag ca şi al meu.
vă mulţumesc, Ioan, cu stimă.

domnului Stănică Ilie Viorel:

citit în altă cheie s-ar putea s-apară
la masa lui de scris stihuitorul X,
sprijinit în cot cu barba-n pumn.
cloceşte el ceva,un gând, o stare, o idee...(ouă)
gândeşte, cum altfel decât în cuvinte? (oi)
multe, puţine, simple sau cu moţ (neolgisme)
sunt vocabularul, averea toată a lui. (turma)
prinde un fir,(un piuit de pui)cuvintele-i vin de la sine,
le (mulge) potrvindu-le cu starea. scrie...
un aler ego-i bagă beţe-n roate:
nu-i pierdere de timp? la vremea asta când
nu prea se mai citeşte-o carte, şi când viitorul
cu inteligenţa-i artificială te-o face mai puţin de-o
umbră,din tot ce-i fost ce va rămâne?
amestec de mirosuri spulberat de vânt, deşertăciune...

cu iertăciune pentru vorbă lungă, Ioan.