coquita

de câteva ori să citesc, de fiecare dată am renunțat
mă gândeam că este nevoie să temperezi un pic mesajul
încă mai cred și după ce am citit tot poemul

are poemul tău ceva nevrotic în el, o grabă de a spune totul ca și când cititorului nu ar trebui să i se lase loc de confuzii
este această propunere între cuvintele care par spuse într-un delir al visării, scrise cu degetul pe praful morții, deget pe care nici nu-l văd mișcându-se, pur și simplu stă înfipt, amprentat, pe praful acela, dar mintea vede totul, dar totul în toate aspectele descrise în poem
și atunci, poetul, într-un reflex dobândit, scrie
așa a luat naștere poemul acesta
așa îmi imaginez
nici nu cred că poate fi interpretat făcând abstracție de personajul poet

probabil că cineva care a trăit intensitatea unor astfel de momente, în mod similar, va lipi un deget, amprentabil, pe masa neagră,
probabil că un critic literar va evidenția ceva subtextual (dacă există) ori va alinia totul pe un șir al poemelor de stare
probabil un psihoanalist va deduce personalitatea și trăirile autorului
eu “fentez” categoriile și intru în povestea propusă, dar și în povestea nespusă,
observ și spun

toate cele bune, Leo

Ca intr adevar nu stii despre ce e vorba. Coquita e nume de alint pt cocaina, adta una, adoi a fost publicat acum zece ani in volumul mega sutra, sub ingrijirea lui ioan es pop. Nu mai amaltceva de zis.

prea patetic, prefer poemele tale de dragoste detașate, spuse cu o oarecare resemnare, aici mi se pare greoi de simțuri, de dorințe.

pe urmă, nu știu dacă poemele personale sunt ridicate în rang de niște voci autentice pentru ele însele.

Ioan Es Pop mi-a lăudat și mie la lansare volumul Totul e să mergi până la capăt, ed. Paralela 45, chiar a citit un poem, cu emoție, dar zic, noi ne reprezentăm pe noi înșine, nu stăm în nădejdea unor evenimente care se petrec după proceduri standard...
eu una te percep după ce scrii, nu după ce spun ceilalți, mai mult sau mai puțin avizați.

din punctul meu de vedere, ești o voce.

Nu e deloc patetic, ca nu e micio lamemtatie, dimpotriva e un amestec de furie cu obsesie, dorinta si lascivitate. Am precizat ca e publicat pentru ca poemul e incadrat inyr um ciclu, un volum, cu alte civonte are mai multe conexiuni.

încadrat sau nu într-un ciclu, eu am spus ce am simțit, sinceritatea mea supără, știu, și pe tine te-am supărat rău de câteva ori, iar tu ți-ai permis niște chestii, pe care eu le-am trecut cu vederea fiindcă sunt altruistă, iertătoare atunci când consider că un autor merită aprecierea mea, fiindcă am niște abilități...
deci, ai un poem bun, dar nu tocmai la nivelul acelora pe care le evidențiez. e posibil să trec cu vederea unele, dar asta fiindcă nu stau numai pe net.
repet, ești o voce, Leo. a câta oară am spus-o? nu mai știu.
cu sau fără perfecțiune, ai un statut de poet român modern!

oi fi eu prost, dar idiot nu sunt
și să nu fi știut ce înseamnă titlul, m-aș fi documentat
asta e una, una ca replica ta
ce ți se pare atât de abstract încât să nu se poată observa chiar și la nivelul unui nătâng, de spui că nu știu despre ce este vorba?
am văzut exact ceea ce ai spus și ți-am prezentat părerea. chiar era greu să înțeleg că praful alb/ praful morții este drogul din titlu. să fim serioși, nu toți proștii sunt ceea ce par, Leo
iar treaba aia că a fost trecut prin filtrul unui specialist, cam ce vrea să spună?
am și spus în comentariu că privesc poemul din perspectiva mea, intuind chiar că poate fi decriptat altfel

nu înțeleg de ce, mulți dintre cei de pe aici, căutați mereu validare numai din partea docților
este important să primești critică favorabilă de la cei competenți, dar cititorul “e mulți și e proști”

ca să fie clar, oricui, țin la sinceritate și caut să o păstrez cât mai nealterată deoarece consider că este esența poeziei și a interacțiunii din jurul ei
aș putea, mai ales on-line, să produc recenzii sofisticate, fiindu-mi ușor să mă documentez și să las impresia că am capul cât bărăganul și am citit cât n-am dormit o viață
prefer să folosesc bagajul de cunoștințe pe care îl dețin ca pe unul veritabil

ciudat

tind să cred că nici n-ai citit comentariul meu

în fine

Ti am citit comentariul, spune mi de cate ori ai luat coca pana acum?

Ti am citit comentariul, spune mi de cate ori ai luat coca pana acum? Si mai adaug pe laga ce spuneam Ottiliei, mai e si angoasa. O teama frusta dezinhibata, autentica.

să înțeleg că Ioan Es Pop a fost un consumator de coca, altfel nu ar fi priceput ce spui
și că este un text scris exclusiv pentru consumatorul de cocaină

la cât de nepriceput sunt, din prostie am făcut următoarele precizări:
probabil că cineva care a trăit intensitatea unor astfel de momente, în mod similar, va lipi un deget, amprentabil, pe masa neagră, —— asta nu cu trimitere la consumatori, ci de prost am scris
probabil că un critic literar va evidenția ceva subtextual (dacă există) ori va alinia totul pe un șir al poemelor de stare——— asta nu că ar fi parte dintr-un ciclu, tot de prost
probabil un psihoanalist va deduce personalitatea și trăirile autorului—— asta nu ca să scot în evidență trăirile psihologice (angoase, obsesii, nervi- despre care am și spus, folosind termenul nevrotic), tot de prost

și tot de prost am și spus din ce perspectivă interpretez

Nu stiu ce te ofuschezi atat,si consumi energie sa spui ce crezi tu. Mie mi se pare ca n ai inteles si gata, cum tie ti se pareca eu m am grabit si em scris un text dezlanat. Parerea mea despre text e ca se sustine, aduce o perspectiva. Si nu trebuie sa intelegi, sa deduci nimic, textul nu e dedicat doar unei categorii, e doar un poem de dragoste, fix un poem de dragoste.

Numai tu, numai tu dintre toti ai vazut. Dau cu sapca de pamant.