Ars

bine slujit de metaforă...

Felicitări!

stilistic
și fracturat
rămâne în el doar simboluri nesusținute și o metaforă ascunsă
așa că îl trec la personale, că poezie nu-i
nu șterg, din principiu... să fie aci drept exemplu:)

mulțumesc, Ștefan!

eşti sincer şi îţi poţi vedea propriile lacune. Este un mare pas înainte. Cred că începutul e bun, auderea cenuşii care cade din aripi, dar apoi se vede că te-ai gândit cam mult, că ai forţat lucrurile. Iar sentimentul... lipseşte. Ceea ce ţi-am mai zis deja în unele cazuri. Ştefan a lăsat un comentariu doar de gura mea, fiindcă i-am sugerat să comenteze şi textele altora, aşa cum le spun multora, înspre binele acestui site. El nu ar vrea să supere, dar e nevoie de pătrundere serioasă într-un text. Lui îi place să fie ajutat, dar nu prea se gândeşte la ajutorul pe care îl poate oferi altora... Te aşteptăm cu texte mai bune!

Poem compact, ermetic într-adevăr, (via Ștefan Petrea).
Metafora adâncă, devine însă așa cum spui, fracturată, ca o cale ferată unde ideile șine asigură tracțiunea, sclipirea însă este furată de intercalările de tronsoane gri, printre celelaltele de culoarea urșilor de vară.

Substanța este de o frumusețe densă, vibrând emoții care ating până și ale mele ruginii, corzi.

rcm

Ars

se-aude cum cade cenușa
din aripi se rupe un zbor
într-un amestec de lumini
și umbre alunecă
peste chipul cioplit
în cărbune

mult trecut în trupul acesta
pe care încă îl porți
cu un obraz lipit de soare
altul pe umbră

nicio bătaie de inimă
doar fereastra prin care
se lasă văzută
pasărea arsă
luată cu împrumut

din amintiri rămâne scrumul
și tu în el
de unul singur

cu alăturarea asta: trupul acesta

din aripi se rupe un zbor
ca o ploaie de lumini și umbre
alunecând peste chipul cioplit
în cărbune

oare de ce
atât de mult trecut
în trupul unei morți
pe care îl porți
cu un obraz lipit de soare
și altul de umbră

nicio bătaie de inimă
doar fereastra prin care
se lasă văzută pasărea arsă
luată cu împrumut

din amintiri rămâne scrumul
și tu în el
de unul singur

Nu știu... ar plăcea această variantă?
Spor la scris, Ilie! Zi frumoasă!

Iar titlul să fie primul vers:
Se aude cum cade cenușa

din amintiri rămâne scrumul
și tu în el
de unul singur

Iar în ultima strofă, o altă propunere...
din amintiri rămâne scrumul
încă fierbinte pentru un timp

și capcanele sale
greu m-am prins care era problema acolo :))
mulțam, Ionuț!

*
Elena, mulțumesc pentru sugestii
la prima vedere, propunerea ta cred că duce spre o altfel de idee,
una care se susține și este chiar interesantă
voi citi și reciti...
te mai aștept cu opinii, chiar și cu intervenții de acest gen, pe text,
chiar dacă nu place oricui, eu am ușa deschisă
sunt reinterpretări care pot cuprinde perspective interesante,
chiar mai reușite decât originalul

spor!