Tăcuta durere

Îmi place felul în care e privită durerea pentru că astfel îți dă speranța să o poți înțelege și transforma. Faptul că e comparată cu un copil deja îți dă un avantaj, te pune în postura de a judeca altfel. Nu mai ești tu copilul speriat, durerea este. Folosesc pronumele tu la modul general. E interesantă și comparația cu lumina. Îmi amintesc că am citit undeva cum un călugar spunea că suferința eliberează lumina (nu sunt exact vorbele lui, dar asta era ideea). Îmi place și modul în care curg versurile, legat, armonios.

remarc atenţia pentru detaliu, întoarcerea la origini, la geneză, pe traiectul fiinţei şi al materiei. Poemul trebuie citit cu atenţie, pentru a-i desluşi sensurile ascunse. Interesantă şi trecerea de la planul terestru la planul astral, folosindu-se direcţia inversă a ascensiunii. Filosofezi bine în acest poem şi ai şi versuri sensibile, totul într-o armonie perfectă.

doi observatori care ridică mult nivelul discuţiilor pe acest site
cu siguranţă, critica ar putea fi mai amplă şi cei doi sunt capabili de aşa ceva, dar, evident, timpul fiecăruia este limitat şi mai ales disponibilitatea
ştiu sigur că mai sunt utilizatori de site care pot interveni cu păreri, observaţii, dialog, dar...o fi de la vremea rece de afară :))

este o bucurie să vă aflu pe pagina mea, mai ales că primesc (de această dată) astfel de reacţii, cu interpretări atât de profunde
vă mulţumesc pentru gestul vostru, vă aştept şi pe textele care vă par mai puţin reuşite