Graţie

Acest poem îmi oferă o stare de graţie. Un cumul al esenţelor cele mai rafinate care vibrează în suflet. Dansul nu este lăsat pradă efemerităţii, unei frumuseţi trecătoare, descrisă foarte bine prin florile de gheaţă şi prin fragilitatea acelor respiraţii ale brumelor care cad de pe ramuri. El este imortalizat, într-un dans pe acorduri de Strauss. Un fel de perpetuum mobile al iubirii, un fel de joc al seducţiei şi al atracţiei, într-un cadru imagistic natural, din care nu lipsesc elemente de profunzime ideatică, pe fondul unui contrast dintre viaţa efemeră şi eternitate. Impecabil poem!

un întreg frumos cu un final impecabil

"și, când peste tot
se va aşterne albă, necuvântarea,
ne vom retrage
pe acorduri de Strauss."

mi-a plăcut!
cu sinceritate,
t. dume

sunt, pentru mine, aceste reacții, dar mă bucur să aflu că place
cu atât mai mult cu cât primesc și impresiile acestea, atât de frumos exprimate

deci, mulțumesc, domnilor! cu grație :)