aerul copilăriei

Poemul se leagă, dar mi-a spus cu adevărat ceva începând cu « adunam/ …respiraţiile / » şi pâna la sfârşit. Această parte îmi pare cu adevărat originală, şi coerentă artistic.

care pregătește expunerea a ceea ce ai remarcat,
sau altfel spus, o introducere
așa este, nu aduce nimic nou versului, dar își propune să tragă de mânecă cititorul,
mai aproape de ceea ce urmează

vorbeam cu cineva despre acest text, despre aerul emanat de tei, salcâmi...
cumva, instantaneu, am întrebat: ai mai trecut pe acolo?

nu am mai trecut mulți, dar ne putem imagina
aerul copilăriei, care se păstrează în multe altele, nu doar în castani
eu așa l-am vizualizat pe al meu :)

mulțumesc!

Dar aș înlocui apoi cu azi. De ce? Pentru că în introducere spui de o activitate obișnuită în trecut. Dacă spui apoi, e ca si cum ai băga întâmplarea tot la activități obișnuite. Dacă spui azi, introduci noutatea, surpriza. Apoi aș elimina unde dinainte de se plimbau. Mi se pare mai melodios așa, plus că se înțelege că ei se plimbau acolo. Apoi aici:
dacă tot am aflat
că pe acele străzi
printre castani
aerul copilăriei este păstrat

Aș spune așa:
dacă tot am aflat
unde
aerul copilăriei este păstrat

De ce ti-ai sters postarea cu lansarea de carte? Chiar era ceva dragut.

TVR cultural
un concert de jazz super
tocmai ce am terminat de scris un text
deci, noapte caldă, atmosferă liniștită

pentru Tosa
în temă cu un vers din textul proaspăt,
după ce am aflat trucul, dispare farmecul

acum, parcă îmi pare rău că știu cine face jocul pe scenă,
parcă lipsește spectacolul
de aceea zic: prefer să ne vedem fiecare de ale sale și te rog, cu respect,
să iei în considerare faptul că nu îmi doresc să interacționez cu tine
mulțumesc!

***
Amanda, îți mulțumesc pentru sugestii,
voi analiza la rece. Apreciez intervențiile tale, modul echilibrat în care înțelegi să dialoghezi.
ai tot respectul meu!

în final, zic, hai să ne avem ca frații, nimic mai frumos pe lumea asta!

spor!

considerând că a stat suficient la recomandate
cine a dorit să vadă filmul, l-a văzut
în plus, având în vedere noutățile (vechi ca și lumea) am decis să mă detașez
încet, încet de agonia

prefer să rămân cu amintirile din perioada de naivitate

Nici nu esti obligat sa interactionezi cu mine si chiar te rog sa nu o faci daca nu simti nevoia. Prefer o sinceritate bruta si frontala decat o minciuna pensata si rujata. Cand las un semn in subsolul unui text nu e pentru ca doresc sa impun cuiva punctul meu de vedere, ci, nu fac decat sa imi impartasesc parerea. Te rog nu te simti obligat sa-mi raspunzi in cazul in care iti scriu. Daca te uiti atent la interventiile mele niciuna nu incearca sa convinga pe nimeni de nimic. Problema apare cand se trezeste cineva care are impresia ca eu urmaresc sa ii fac ceva. Dincolo de asta, oricat ma contrez cu cineva si indiferent in ce circumstante, voi face intotdeauna distinctie intre comentariile omului si textele sale. Una e actul polemicii (indiferent cat de stupida sau inteligenta este) si alta e actul creator. Mai simplu spus: Ilie comentatorul si Ilie autorul sunt pentru mine doua persoane total diferite. Motiv pentru care nu te pot evita pentru ca asta contravine principiilor mele. Cu atat mai mult cu cat asta ar insemna sa retin la nivel interior o stare de incordare si de tensiune, sa ma incarc practic cu ceva negativ in raport cu cineva care in realitate nu mi-a facut nimic. Pentru ca ceea ce se intampla aici e fix nimic. Inchizi calculatorul si pac, a disparut. Nu exista. Ilie, interactiunea pe internet e atat de plina de biasuri incat cea mai mare greseala pe care o poti face este sa o iei suta la suta in serios si sa te lasi coplesit de ea. Stii cum ii spune fetita aia lui Neo in prima parte din Matrix "there is no spoon" dupa ce indoaie lingura? Exact acelasi principiu se aplica si in locul asta cand spun ca lucrurile de aici nu trebuie luate mai in serios decat sunt: pentru ca locul asta nu exista. Toate cele bune.

și deloc bombastic, precum vrei tu să pară.

pentru mine este simplu: scârbă!

restul e doar bla-bla...

Dincolo de discuţiile din subsolul textului, care îmi aduc aminte de nopţiile feerice de Sf. Valentin, în care steluţele mari de zăpadă reuşeau să ofere un aspect de Poveste chiar şi rătăciţilor de pe aleile sumbrului Bronx Bucureştean, remarc un autor care, în ciuda informaţiilor pe care le are despre viaţă, încearcă să mai păstreze aerul copilăriei, pe alte străzi, printre castani, simţind chiar şi moleculele de oxigen rătăcite prin sevă. Fluturele din prima strofă are mai multe sensuri. Fragilitate, inocenţă, nevoia de a te desprinde de lumesc, dar să nu uităm cu fluturele este simbolul sufletului în multe culturi ale lumii. Practic, asistăm la o coborâre pe axa timpului, către propriul suflet, ignorându-se în acest fel lucrurile redundante din prezent, acele bla-bla-uri care pot produce dezemăgire, ajungându-se până la scârbă. Sinceritatea este acolo, în dialogul cu sufletul, unde nu există măşti, disimulări din partea celor care îţi vorbesc, iar retragerea într-un spaţiu de acest fel are ca scop păstrarea purităţii. Ilie, felicitări pentru poemul tău, pentru cărţile tale frumoase, pentru oamenii care te-au însoţit pe drumul debutului tău. Mă bucur că am reuşit şi eu să contribui cu ceva. Aş scrie mai mult şi cu alte ocazii, dar nu pot risca, de fiecare dată, ca dl. Bogdan Geană să mă trimită la offtopic, iar comentariul meu să fie nebăgat în seamă de nimeni. Am încercat să obţin clemenţa domniei sale, dar nu am reuşit.