pe pielea nudă îmbrăcam un pieptar fără să știu că

de câte ori purtam pieptarul acela luam cu mine mirosul gutuilor coapte pe plită și al mălaiului ce bolborosea în tuci din lemn de corn toiagul mi-l însoțeam pe drum ca și cànd toate poveștile pădurilor ar fi fost ascunse în el ascultam și nu știam că tot ce-auzem erau gândurile mele despre o lume în care urma să plec, despre o lume din care urma să fug mi-am pus costumul din piele nudă și-am rânjit a dispreț în fața oglinzii n-au răsărit spirale și nici noi universuri doar uneltiri ale unor gânduri uitate rătăceau prin porii nisipului întrupat în oglindă crestând amintirile până la adâncimea aducerilor aminte de unde eram orașul se vedea ca și când ar fi înghițit pădurile toate metastaze oțeloase pătrundeau dincolo de nori și norii păreau că se joacă alunecând pe balustrada unui curcubeu ademenit de umbrele solare apoi am văzut tăcerea apoasă în care urma să-mi caut pieptarul și mirosul gutuilor coapte era ca și când toate orchestrele ar fi tăcut deodată ca și când toți vulturii ar fi înnodat rotocoale izbindu-se de stânci urmărind ploile stelare azi toate poveștile se scurg în canale n-au preț, n-au miros și nici tovarăș de drum nu mai au au doar niște fețe ce rânjesc privind pârjolul pădurilor