Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

pe pielea nudă îmbrăcam un pieptar fără să știu că

2 min lectură·
Mediu
de câte ori purtam pieptarul acela luam cu mine mirosul gutuilor coapte pe plită și al mălaiului ce bolborosea în tuci din lemn de corn toiagul mi-l însoțeam pe drum ca și cànd toate poveștile pădurilor ar fi fost ascunse în el ascultam și nu știam că tot ce-auzem erau gândurile mele despre o lume în care urma să plec, despre o lume din care urma să fug mi-am pus costumul din piele nudă și-am rânjit a dispreț în fața oglinzii n-au răsărit spirale și nici noi universuri doar uneltiri ale unor gânduri uitate rătăceau prin porii nisipului întrupat în oglindă crestând amintirile până la adâncimea aducerilor aminte de unde eram orașul se vedea ca și când ar fi înghițit pădurile toate metastaze oțeloase pătrundeau dincolo de nori și norii păreau că se joacă alunecând pe balustrada unui curcubeu ademenit de umbrele solare apoi am văzut tăcerea apoasă în care urma să-mi caut pieptarul și mirosul gutuilor coapte era ca și când toate orchestrele ar fi tăcut deodată ca și când toți vulturii ar fi înnodat rotocoale izbindu-se de stânci urmărind ploile stelare azi toate poveștile se scurg în canale n-au preț, n-au miros și nici tovarăș de drum nu mai au au doar niște fețe ce rânjesc privind pârjolul pădurilor
091.467
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
211
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Stanica Ilie Viorel. “pe pielea nudă îmbrăcam un pieptar fără să știu că.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stanica-ilie-viorel/jurnal/14168749/pe-pielea-nuda-imbracam-un-pieptar-fara-sa-stiu-ca

Comentarii (9)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@iulia-elizeIEIulia Elize
Mi-a plăcut foarte mult, este exact ce aș fi vrut să citesc azi, ca o întoarcere în timp, pe la casele văruite în violet sau în galben putred și desigur către pădureni și sate...

Ați folosit elemente picturale tangențiale cu sentimentele mele și desigur mă bucur foarte mult că am trecut și am putut înstela, cu căldură în inimă.

Mulțumesc pentru senzația veche și cu iz ancestral. Stea!
0
@liviu-ioan-muresanLMLiviu-Ioan Muresan
o poezie de 10. Curge perfect și denotă stăpînirea cuvintelor. Imaginea creată e reală, transmite.
0
@stanica-ilie-viorelSVStanica Ilie Viorel
Iulia, rămân dator cu o gutuie. Mulțumesc !

Bucuros să aflu că am contribuit la o stare de bine.

0
@stanica-ilie-viorelSVStanica Ilie Viorel
Voi aduce carnetul de note să rămână drept dovadă nota primită. O voi arăta, fălos, tuturor:)

Mulțumesc!
0
@maria-elena-chindeaMCMaria Elena Chindea
Emoție profundă, autentică, dincolo de realizarea tehnică. Mi-a amintit de bunicul, tâmplarul satului care vorbea cu lemnul în timp ce-l prelucra în sănii, căruțe... Copil fiind îmi plăcea să ațipesc în rumeguș, ascultând șoaptele bunicului, a rindelei, a pădurii...
0
@stanica-ilie-viorelSVStanica Ilie Viorel
Vorbe spuse și șoapte ascultate. Din taina care iubeau și desăvârșeau creația. Frunoase amintiri.

Mulțumesc.
0
@stanica-ilie-viorelSVStanica Ilie Viorel
din taina celor*
0
@dolcu-emiliaDEDolcu Emilia
O scriere la care mi-a făcut plăcere să întarzii. Şi pentru aducerile aminte, şi pentru imaginile care le induc.

Notă : Apropo nu atât de o ortografie corectă, care e întotdeauna de dorit, cât de susceptibilităţi legate de ortografie, « şi » are aici valoare enumerativă, cumulativă.
0
@stanica-ilie-viorelSVStanica Ilie Viorel
să nu rămânem captivi :)
(În visare)

Mulțumesc pentru semn.

fiorul aducerilor aminte, dacă l-am trezit, mă bucur

0